· articole
· intamplari

Jucarii in aer liber pentru copii



png"/>
E timpul sa iesi din casa impreuna cu cel mic si sa va bucurati de activitati minunate impreuna.

Pentru că este vară, și pentru că vremea ne permite, să ne bucurăm de frumusețea naturii, de aerul curat și de fericirea copiilor jucându-se nestingheriți. Pe lângă jocurile de grup pe care le pot juca copiii, există și alternative jucăriilor pentru exterior , jucării care dezvoltă diverse abilități, ajută copiii să se relaxeze și să petreacă timp cu prietenii lor.

Fie că sunt gonflabile sau nu, tunelurile reprezintă o mare distracție pentru copii. Din material textile, din plastic sau gonflabile, toți copiii le vor adora pentru că tunelurile le permit să se ascundă în spații înguste, activitate preferată de copii. Ele pot fi atașate toboganelor sau pot fi de sine stătătoare, iar uneori se găsesc în ansambluri, alături de piscine. Copiilor le va plăcea joaca cu apa, și mai mult, le va plăcea să treacă prin tunel înainte să ajungă în piscine. Unele tuneluri sunt modulare, astfel încât sunt ușor de asamblat și pot fi desfăcute și reconstruite sau chiar extinse cu segmente suplimentare. Cele mai multe produse sunt rezistente la variațiile de temperatură și la soare sau precipitații.

Toboganele și leagănele sunt alte două jucării de exterior preferate de cei mici. Toboganele vin în diverse mărimi, atât pentru copii mai mici cât și pentru copiii mai mari, caz în care toboganele vor fi mai înalte. Unele tobogane au formă ondulată, pentru a mai atenua viteze căpătată în timpul alunecării, iar unele au și suporți laterali pentru protecție, dacă vă doriți mai multă siguranță. Leagănele , de asemenea, sunt construite special în funcție de vârsta copilului, astfel încât pentru copiii mici, până în 3 ani vom folosi leagănele cu susținere de tip chilot, ce au spătar și protecții în față; unele modele sunt prevăzute și cu susținere pentru picioare. În cazul în care achizitonati doar scaunul leagănului, montarea necesită mare atenție și sfoară de calitate, precum și un suport rezistent. Există și leagăne complexe, pentru mai mult de un copil, iar acestea sunt mai voluminoase și ocupă mai mult spațiu.

O frânghie cu noduri pentru cățărare îi va ajuta pe copii să își dezvolte musculatura, dar și însușiri cum ar fi ambiția și tenacitatea. Majoritatea dispun de dispozitive de agățare, pot fi agățate la înălțimi între 2 și 3 metri și pot fi folosite și ca accesorii la locurile de joacă. Mai există plase de cățărare sau panouri speciale pe care le puteți instala chiar în curtea dumneavoastră.

Lădițele cu nisip/apă sunt opțiunea ideală pentru copiii cu vârstele între 3 și 6 ani, deoarece le captivează atenția și îi ajută să își dezvolte creativitatea și abilitatiile motorii de finețe.
Joaca cu nisipul îi fascinează pe majoritatea copiilor, la fel ca și joaca cu apa. Își pot construi singuri diverse trasee pentru apă, și pot construi diverse forme din nisip umed. Nu este recomandat să folosiți nisipul pentru copiii cu vârstă sub 3 ani, deoarece îl pot înghiți.

Zmeiele și jucăriile zburătoare cu siguranță îi vor captiva atât pe cei mici, dar cu precădere pe cei mari, cu vârstă peste 6 ani, care vor adora să lanseze ei înșiși zmeiele și să conducă avioanele/baloanele zburătoare teleghidate.

Automobilele sunt una din distracțiile mari ale copiilor, fie că dispun de acumulatori, fie că cei mici trebuie să pedaleze ca să le deplaseze. Pentru copiii cu vârsta sub 3 ani există opțiunea vehiculelor fără pedale, pe care le pot mișca ei înșiși cu picioarele, iar pentru cei peste 3 ani există o varietate largă de vehicule, incluzând biciclete, trotinete sau ATV-uri, karturi sau tractorase.



Trambulinele vor fi imediat acceptate de cei mici, deoarece sariturile sunt una din activitățile lor preferate, prin care ei consumă energia și se distrează maxim. Depinzând de cât spațiu dispuneți în curte, puteți achizitona o trambulină mai mare sau mai mică, astfel încât să existe spațiu de acces în jurul ei și să se încadreze în peisajul general.

Ținând cont că noi am menționat doar câteva idei de jocuri pentru exterior, opțiunile sunt nenumărate și trebuie doar să vă lăsați imaginația să zburde, să alegeți jucării după preferințele copiilor dumneavoastră și să nu uitați să redeveniți copii împreună cu ei!

Echipa parinti.com.




Nu sunt comentarii disponibile la acest articol.
Legaturi
Magazin de jucarii
Articolul cel mai citit despre joaca:
Activitati pentru copii

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent