· articole
· intamplari

Stiri: Stiri: Lipsa vitaminei D in organismul copiilor creste riscul de alergii la alimente





Insuficienţa vitaminei D în organismul copiilor creşte probabilitatea ca aceştia să dezvolte reacţii alergice la anumite alimente, avertizează un studiu al institutului australian Murdoch (MCRI).

Câte şi ce vitamine trebuie să-i dai copilului tău

Cercetătorii australieni au descoperit că insuficienţa vitaminei D, numită şi vitamina soarelui, creşte riscul unor alergii la diferite alimente, deşi nu au găsit o corelaţie între lipsa acesteia şi eczeme.
Dar ei subliniază că această cercetare este valabilă numai pentru copiii ai căror părinţi s-au născut în Australia, nefiind luate în calcul variabile precum culoarea pielii sau factori de mediu, scrie RTV.NET .

Descoperă bolile cauzate de deficienţe de vitamine în corp

În cadrul investigaţiei au fost evaluaţi 5.276 copii în vârstă de un an, care au fost supuşi unor teste pentru a se vedea dacă sunt alergici la alimente precum ouă, alune ori susan, iar rezultatele au fost comparate cu nivelul lor de vitamina D în sânge.
Coordonatoarea studiului, Katie Allen, menţionează că sporirea insuficienţei devitamina D în ultimii 20 de ani a evoluat în paralel cu creştereanumărului cazurilor de alergii alimentare.

Citeşte şi Cătina , alimentul minune. Vezi ce beneficii aduce organismului

Insuficienţa vitaminei D în organismul copiilor poate creşte şi de trei ori probabilitatea ca aceştia să dezvolte reacţii alergice la medicamente.

Citeşte şi Suplimentul de vitamina B9 în timpul sarcinii reduce cu aproape 40% riscul de autism la copii.





"Stiri: Stiri: Lipsa vitaminei D in organismul copiilor creste riscul de alergii la alimente" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Cabinetul parinti.com

Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent