· articole
· intamplari

Mersul… piticului



jpg?width=545"/>
A învăţa cum să se rostogolească, să meargă de-a buşilea şi să facă acei primi paşi este o muncă foarte grea pentru un bebeluş. De fapt, are nevoie de săptămâni întregi de exerciţii.

Copilul nu se ridică şi nu merge conform programului? Posibil să fie un boboc întârziat. Cu toate acestea, vorbeşte cu medicul atunci când sesizezi următoarele întârzieri ori semnale de alarmă:
- nu poate ridica pieptul sau capul la 4 luni;
- nu se întinde după obiecte între 4 şi 5 luni;
- nu poate sta în şezut singur la 10 luni;
- nu se poate ridica nici măcar ajutat la 12 luni;
- mişcările lui sunt asimetrice, de exemplu face totul cu partea stângă şi foloseşte rar partea dreaptă, ori o parte a corpului este mai puternică decât cealaltă;
- se mişcă foarte puţin, paşii sunt mici iar mişcările sunt dezordonate şi spastice.

Fără premergător!
Ar fi ideal să eviţi folosirea premergătorului atunci când şmecheraşul dă semne că ar vrea să meargă pe picioarele lui. Picioruşele lui sunt scurte, iar premergătorul cam înalt. Ca să atingă podeaua şi să păşească, să se deplaseze, va fi nevoit să meargă pe vârfuri. Folosirea îndelungată a premergătorului poate încetini dezvoltarea muşchilor de la picioare. Cel mai rău este că mersul pe vârfuri va fi greu de corectat.

Articol preluat din Revista mami
Text: Cristiana Tudose.




"Mersul… piticului" | cont nou | 1 comentariu
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
24.10.13 11:30: claran
Ca sa ne ajute in tot acest timp si in perioada care urmeaza, avem nevoie de papucei draguti retro :) http://bumbi.ro/
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Legaturi
Articolul cel mai citit despre dezvoltare:
Cat si ce vede un bebelus?

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent