· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Minunea Dumnezeiasca





N-am mai povestit nimanui pana acum... Toata lumea care ne cunoaste ne stie ca suntem veseli, non-conformisti si mandrii de fetita noastra Bianca.
Totul s-a intamplat prea repede si a inceput in luna februarie a anului 2000.

Ne cunosteam de 10 ani si ieseam in oras de fiecare data cand eu ma intorceam de la facultate, de la Bucuresti. Dan, sotul meu, m-a cerut in casatorie, de craciun, in 1999 si impreuna cu parintii mei, am hotarat sa facem nunta in luna iunie 2000. In ianuarie, insa, sotul meu a primit repartitie o locuinta cu o camera, fiind necasatorit si mergand in audienta, directorul institutiei respective ne-a recomandat sa ne casatorim mai devreme ca sa primim o locuinta cu doua camere. Astfel ne-am fixat data nuntii pe 19.02.2000. Ghinionul nostru a fost ca s-a schimbat conducerea de atunci si apartament nu am mai primit.

Oricum aranjamentele erau facute pentru nunta si nimic nu ne-a mai schimbat planul, Dan locuind impreuna cu mine din decembrie 1999, la parintii mei. In saptamana nuntii, luni noaptea, viitoarea mea soacra ne-a anuntat ca tatal lui Dan murise si am ramas socati de veste; Dan si tatal meu fiind plecati din localitate singura care puteam sa o ajut pe soacra mea eram eu. Am plecat noaptea catre ea, l-am spalat si l-am imbracat pe viitorul meu socru si i-am dat telefon lui tati pentru ca sa-i spun necazul nostru, rugandu-l sa-i spuna lui Dan. Pana dimineata toate treburile erau puse la punct, am dat diferite telefoane la diferiti prieteni si aranjasem toate treburile...Cand a venit Dan, m-a luat in brate si mi-a spus calm "lasa gurita mea, ca trecem noi si peste asta". Eram muta de uimire pentru ca eu trebuia sa-i spun ca vom trece peste asta, dar el era in continuare foarte calm... Mai tarziu am fost la preotul nostru si ne-am spovedit, dansul spunandu-ne ca asta este viata "mortii cu mortii si vii cu vii". Nu va puteti inchipui prin ce-am trecut, dintr-o parte luam prescurile pentru pomana, din alta parte luam colacul de nunta...Toti prietenii nostrii credeau ca nu ne vom casatori la data care o stabilisem. Joi l-am inmormantat pe "taica", cum ii placea lui sa-i spun si sambata a avut loc nunta. Doamne, daca ati fi fost acolo sa ne vedeti, cata lume a venit la starea civila si cata lume la nunta! Primisem confirmare de la 138 de familii si la nunta am ramas placut surprinsi...venisera aproape toti colegii nostri de facultate si absolut toti colegii de servici. Noroc ca restaurantul "Continental" din Galati este mare si incapator. Si ce nunta frumoasa, nu ca ar fi fost a noastra, dar deabia dimineata am aflat ca am avut de ospatat 384 de guri.

Duminica seara, dupa nunta, ne-au dat telefon prietenii nostrii care nu au apucat sa vina la nunta si luni seara a mai avut loc o petrecere, in acelasi loc, pentru "cei intarziati" care a tinut pana la ziua. Asa ca am fost de doua ori mireasa lui Dan. Marti dimineata am plecat in "luna de miere", numai noi doi si sotul meu era sigur ca ne-am intors trei.

Pe 29 martie am fost la un control ca sa ne confirme ca vom fi parinti si am aflat ca asa va fi.

Am fost luata sub supravegere de doctorul Irimia. Din luna iunie nu m-am mai dus la servici pentru ca aparusera complicatii, avem gemeni, un baietel si o fetita si faceam tratament de mentinere a sarcinii, toata aceasta perioada petrecandumi-o in spital. In luna august la ecograf mi s-a spus ca aveam doar o fetita si nu intelegeam de ce doctorii care ma supravegheau imi faceau analize din doua in doua zile si-mi injectau "ceva" dimineata si seara, pentru calmarea durerilor. Aveam dureri insuportabile de burta, ameteam si cadeam din picioare fara sa stiu ca motivul era faptul ca baietelul se oprise din evolutie. La exact opt luni de sarcina si chinuri ingrozitoare, la ora 7 dimineata mi s-a rupt apa. De la ora 7 pana la 13:30 am stat la fetus monitor si mi-au injectat atatea incat nu mai era nevoie sa puna garou pentru ca venele imi stateau gata sa explodeze. La ora 13:45 m-au dus in sala de operatie si nu l-am vazut pe Dan, doctorul spunandu-mi ca este pe hol si nu are curajul sa intre. L-am strigat simtind ca nu acesta era adevarul si intr-o clipa de sinceritate Irimia mi-a marturisit ca nu are voie sa intre aici pentru ca am o situatie aparte.

"Ai nascut o fetita frumoasa, de nota 9" am auzit in urechi glasul doctorului. Am intrebat unde eram si in jurul meu erau toate chipurile dragi mie. "Te-ai intors iubita mea, eram sa ramanem singuri" - mi-a spus Dan. Toti au iesit din incapere asigurandu-ma ca micuta Bianca doarme si sa nu am grija ei. Dani mi-a povestit apoi ca am avut complicatii din cauza opririi din evolutie a baiatului si ca medicii l-au pus efectiv sa aleaga intre mine si nasterea fetitei, care a avut noroc, in acel moment ca se afla in placenta separata.

Dimineata urmatoare mi-am vazut fetita si am ramas uimita ca fata de copiii de langa ea era vanata si abia respira. Am chemat o asistenta si dupa nici doua minute au venit inca doua si inca doua si... mi-au luat fetita de langa mine spunandu-mi sa nu ma misc din salon. Mi-au dat voie sa o vad noaptea si imaginea era strigatoare la cer... fetita mea plina de ace si tuburi, din cap pana in picioare, conectata la fel de fel de aparate... am inceput sa urlu... nimeni nu vroia sa-mi explice ce s-a intamplat. Ma rugam la D-zeu si la Fecioara Maria sa nu mi-o ia, iar a doua zi mi-au spus ca n-au ce sa-i mai faca dar ca o vor tine sub supraveghere.

Mi-am chemat "artileria grea", pe Dan, pe tata si cunostintele mele cu pile si relatii, incercand sa gasim o solutie. Cum s-a ajuns aici? Am aflat apoi ca o doamna asistenta binevoitoare si obosita dupa un chef nu avea nevoie de "guitatul"Biancai si a luat-o din incubator si a dus-o in salonul de asteptare a mamicilor, ca sa scape de-o grija. A lasat-o o noapte nesupravegheata si dimineata, la terminarea turei vazand ca micuta nu se simtea bine, a dat bir cu fugitii ca sa nu o ia nimeni la intrebari. Bianca avea nevoie sa stea la incubator, ca sa se adapteze, avand plamanii nematurati. Am intrebat-o pe doamna doctor pediatru ce putem face acum in aceasta situatie si mi-a spus "sa-mi fac altul ca oricum sobolanul asta nu rezista". Nu stiu ce-am patit atunci cand mi-a spus aceste cuvinte si am luat-o de halat spunandu-i ca nu iese vie din camera Biancai daca nu o face bine. Urla cat o tineau plamanii dupa ajutor si in camera au intrat doua asistente care l-au adus pe seful sectiei fara ca sa intervina intre noi. I-am explicat sefului de sectie ce mi-a spus spunandu-i cu lacrimi in ochi ca nu-i normal sa trateze problema asa si ca daca ar avea bun simt si-ar aduce aminte ca a depus un juramant.

Seful sectiei a condus-o afara din salon pe d-na doctor si ramanand cu mine mi-a explicat, pentru prima oara ce avea Bianca si ca trebuie sa asteptam... si sa ma odihnesc. M-a condus in salon, avand grija sa ma urce in pat si dandu-mi un sedativ le-a spus celor doua colege de camera (suntem prietene si in ziua de astazi; la fel si fetitele noastre) sa aiba grija sa nu ies din salon. In timpul noptii m-am trezit si cu cele doua prietene ale mele m-am furisat in salonul micutei mele si ce credeti ca am facut...am deconectat-o de la toate aparatele si am pus-o la san. Atunci m-am simtit ca in al noulea cer, privind cum MINUNEA MEA DUMNEZEIASCA sta lipita de mine, gangureste si mananca cu o pofta nebuna. Era prima oara cand ii dadeam san. Dupa masa, exact ca o infractoare, am conectat-o din nou la aparate si m-am dus in salon stiind ca trebuie sa vina tura urmatore in contro. N-am dormit deloc restul noptii DIMINEATA indreptandu-mi pasii catre salonul fetitei mele. In jurul ei trei doctori isi dadeau cu parerea ce "tratament" i-a priit fetei mele, de este rosie in obrajori si cum semnele vitale sunt toate bune. Prietenele mele, care stateau in usa, mi-au facut cu ochiul si au inceput sa rada spre mirarea doctorilor care nu stiau sa-si explice reactia noastra. A fost prima zi cand mi-am tinut copilul in brate si cand le-am spus tuturor ca este o MINUNE DUMNEZEIASCA.....


Cory
publicat la 19.09.2002 (12892 citiri)