· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Minunea din viata mea.





Intr-o zi frumoasa de octombrie m-am casatorit cu un barbat special. A fost ziua din care am hotarat ca vrem sa facem un copil si am inceput procesul. In decursul lunii februarie am sesizat niste schimbari: la orice ora ma puneam in pat adormeam, dormeam cate 12 ore fara probleme, in plus am simtit ca nu mai pot fuma, imi era greata de la mirosul de cafea, de tigara si bineinteles am inceput sa ma simt tot mai rau. Atunci am hotarat sa imi fac un test de sarcina si a iesit pozitiv. Cred ca stiti ce bucurie imensa mi-a invadat sufletul la aflarea vestii. Perioada de sarcina a fost foarte dificila pentru mine, imi era foarte rau, nu am putut manca mai nimic, in plus in acea perioada am avut si o serie de probleme familiare, deci mi-a fost ingrozitor de greu.

In data de 26 octombrie 2002 am stabilit impreuna cu medicul meu sa ma internez in spital pentru ca deja ajunsesem la termen si acesta a hotarat ca e mai bine sa fiu supravegheata. In plus mi-a zis ca va incerca sa imi provoace nasterea... Deci sambata in 26 octombrie 2002 m-am prezentat la maternitate cu bagajul facut. In jurul orelor 21 au inceput niste dureri care se repetau la 3 minute, care insa erau suportabile, iar pe la orele 23 am hotarat sa imi anunt medicul pentru a ma pregati in sala de travaliu. Au inceput sa imi administreze calciu pentru a ma dilata, urmatoarele ore dupa perfuzii au fost ingrozitoare, am crezut ca imi pierd mintile, iar dimineata deja eram epuizata de dureri si oboseala care m-a s-a acumulat peste noapte. Deja in jurul orei 9 dimineata am simtit ca durerea este continua, ca nu mai ma lasa nici macar un minut si am rugat moasa sa cheme doctorul. In momentul in care acesta s-a asezat pe pat langa mine, l-am prins de picior, noroc ca am prins piciorul, si pe moasa de mana si l-am rugat sa scoata copilul din mine oricum pe orice cale ca eu altfel mor. In momentul ala si-au dat seama ca ceva nu este in regula i se vedea capul copilului, eu impingeam dar nu vroia sa iasa, iar la examinarea burtii nu se observa ca am contractii continue cum eu simteam si ascultand inima copilului au inmarmurit, bataile inimii lui scazusera de la 140 la 70. In momentul ala am observat o agitatie in jurul meu si nu am stiut de ce, am auzit doar medicul cand a cerut urgent pregatirea mea pentru operatie. Cum am ajuns de la sala de travaliu in sala de operatie nu stiu. Atat stiu ca ceream anestezistului sa ma adoarma ca innebunesc de durere.

M-am trezit pe la 12 ziua si am cerut sa vad copilul, era asa de vanat cu ochii umflati, rece, de sange, incat in acel moment nu am simtit nimic pentru el, am zis mamei mele doar atat: mama asa urat copil am nascut eu?

A doua zi m-am putut ridica din pat si am mers singura la copilul meu, era asa frumos, dormea linistit ca si cum nimic rau nu i s-ar fi intamplat. Din acel moment am pus copilul la piept si am simtit cu adevarat ca este al meu, ca il iubesc, ca il ador, ca este bucatica din mine din sufletul meu. Si azi il rog pe D-zeu sa ma ierte ca am simtit abia a doua zi minunea ce mi-a dat-o.

Acum e mare, are 2 anisori si il ador, sunt innebunita dupa el. Multumesc cerului ca mi-a daruit acest inger, ca a facut posibil sa fiu mama.

mamaderichy
publicat la 20.12.2004 (4369 citiri)