· articole
· intamplari

O discutie despre prieteni. Copilul tau si prietenii sai



jpg?oh=3a0ba0713acfd21c15f3ce1355bfc0cd&oe=57639F33&__gda__=1466532594_79722a8c18950a752d5d290f2a9e5f49"/>
Să-şi facă prieteni este un aspect foarte important pentru un copil aflat la grădiniţă, în grupa mare. La această vârstă, o să-l auzi spunând cu mare plăcere "Îmi place de el. E prietenul meu."

Va dori să petreacă tot mai mult timp cu prietenii şi îi va menţiona zilnic. Mai mult, va începe să creadă că informaţiile pe care primeşte de la puştii de-o vârstă cu el, care sunt prietenii lui, reprezintă adevărul („E adevărat, aşa mi-a spus Rareş” - o să-l auzi spunând).

De la prieteni, copilul învaţa despre sine
Copilul de cinci ani învaţă multe despre el din relaţiile cu prietenii săi, acest lucru având un rol important în dezvoltarea imaginii de sine. Dacă este lăudat că a prins mingea sau i se spune că e amuzant, va crede despre el că este un sportiv excelent ori că are simţul umorului. În cazul în care este acceptat de grup, va căpăta tot mai multă încredere în el. Însă, dacă este ridiculizat şi criticat de copii de vârsta lui, pe care-i consideră prieteni, imaginea lui despre sine va avea de suferit.

Prietenii de la grădiniţă

Până acum, când mergeaţi în parc îl îndemnai să meargă să-şi facă prieteni, îl împingeai de la spate, poate chiar mergeai de mânuţă cu el ca sa facilitezi primul contact. Acum, nu te mai lasă. Copilul tău îşi alege singur prietenii, în funcţie de preferinţe, temperament, pasiuni comune. De aceea, va prefera ca la grădiniţă să se joace cu 1-2-3 copii şi să aibă cercul lui de prieteni. Lasă-l să-şi aleagă singur prietenii, nu-l forţa şi nu interveni în prieteniile sale (atâta timp cât acestea au o influenţă pozitivă asupra lui).

Nu mai vreau la gradinita!

S-ar putea să observi că, de când merge la grădiniţă, comportamentul lui s-a schimbat în rău. Că, deşi acasă este înţelegător, în mijlocul colgilor săi este de nerecunoscut. Face prostii, strică jucării, aruncă, mâzgăleşte, necăjeşte alţi copii.
- “Aşa au făcut Rareş şi Matei”, s-ar putea să spună.
- „Şi trebuie să faci şi tu la fel?”
- „Păi da!”
- „De ce?” - „Pentru că sunt prietenii mei!”

Jucarii in pericol. Cum potolesti micul distrugator

Dorința de a fi acceptat de către grupul său poate determina un comportament periculos sau antisocial şi să-l facă să acționeze într-un mod care nu-l caracterizează. Mai eficient decât să-i spui ce să facă, iar el să te asculte orbeşte, cere-i detalii despre aceşti Rareş şi Matei, despre felul lui de a fi, despre comportamentul pe care l-a copiat de la ei şi consecinţele logice ale acestuia (ceilalţi copii nu se vor mai juca cu el, poate să facă rău, să producă durere, să fie pedepsit de doamna educatoare, spune-i să se pună în locul copilului pe care l-a supărat etc).

În acest fel, îl ajuţi să înţeleagă şi să identifice ce comportamente trebuie însuşite şi care trebuie evitate şi-l ghidezi spre găsirea unei soluţii. Foto: Guliver/ Thinkstock, Editor: Adina Gruia
.




"O discutie despre prieteni. Copilul tau si prietenii sai" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre 1, 2, multi:
Copilul singur la parinti

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent