· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

O minune





   Multi de aici stiti povestea mea; o sa incerc sa o mai spun odata ca sa vedeti si voi ca printre ingerasi si stelute exista si miracole.

   Se intimpla in luna februarie 2001 cind fericiti si nerabdatori asteptam sfirsitul lunii mai ca sa "dam fata-n fata" cu creatura neobosita din burtica mea. A fost o sarcina nu prea placuta, cu greturi si dureri de stomac ingrozitoare, dar fara alte probleme. La "poza" (echo) nu-l dusesem pe micut din motive financiare (cine locuieste in USA stie cam cum sunt de scumpe serviciile medicale fara asigurare) si pt. ca dr. nu a considerat necesar.

   Intr-o zi, pe la mijlocul lunii, ne intorceam de la munte, fericiti ca dupa 9 luni de munca fara odihna am avut si noi 3 zile de relaxare, cind am simtit ca ceva nu e-n regula: pierdeam lichid amniotic; putin, dar pierdeam; am sunat-o pe dr. care mi-a spus ca nu se poate, sarcina e fara probleme si sa stau linistita ca e doar ceva fiziologic!?!? Problema s-a repetat in urmatoarele doua zile si-n final s-a facut 20 februarie, data in care aveam programata o consultatie de rutina si ziua din care nu m-am mai intors acasa ... pentru 3 luni. I-am spus doctoritei ca problema cu lichidul s-a repetat si ca bebe n-a mai miscat ca de obicei; ea ii asculta inima, imi face o analiza a lichidului si-mi spune ca nu-i amniotic, sa stau linistita!?!? In final, cind vede ca nu sunt deloc comvinsa spune ca tot trimisese pe toata lumea la echo in ziua respectiva, sa ma duc totusi si eu. Ajunsa la spital cele 2 doctorite care erau la echo cam susoteau intre ele si m-au tinut o ora la echograf; simteam ca ceva e-n neregula; ba chiar imi spun c-o sa vina dr. sa vorbeasca cu noi ... atunci am simtit ca-mi fuge pamintul de sub picioare: ceva e rau cu bebelusul meu! ... si nimeni nu-mi spunea nimic! In final ajuge si dr. care-mi spune ca am pierdut aproape tot lichidul amniotic si ca trebuie sa nasc ... la 26 de spatamini?!?!?! Pamintul s-a prabusit peste noi! Copilasul meu trebuie sa se nasca ... asa micut ... l-am pierdut ... DE CE?? asta era tot ce-mi trecea prin minte ... facusem tot ce-mi statea in puteri ca totul sa fie bine, si totusi ...

   M-au internat imediat, mi-au pus perfuzii cu serfiziologic (pt. marirea cantitatii de lichid) si antibiotice (pt. ca lipsa lichidului crease un cimp propice de patrundere a infectiilor la fat), mi-au facut injectii cu steroizi (care ajuta la dezvoltarea rapida a plaminilor bebelusului) si-n citeva ore m-au transportat cu salvarea la un spital mare din alt stat (Portland, Maine) care avea o sectie renumita pt. prematuri. Pe la 10 pm, in drum spre spital, au inceput contractiile; destul de dese si puternice; cam la fiecare 5 minute, ceea ce nu era deloc bine pt. ca ei intentionau sa pastreze bebelusul in burtica cit mai mult; macar citeva zile in plus.

   Cind am ajuns la spital am aflat ca erau foarte multi bebelusi chiar mai mici de 26 de saptamini care supravietuiesc si sunt sanatosi; toata lumea ne-a incurajat si ne-au mai ridicat si noua moralul ... In acele 24 de ore ne-am rugat in continuu la D-zeu sa nu ne lase! sa faca o minune! ... Din nefericire contractiile n-au putut fi oprite si pe data de 21 februarie la ora 4:54pm bebe Agnes Iris Maria si-a facut aparitia pritre noi (prin cezariana). Sotul meu a stat cu mine in sala de operatie insa mi-a spus ca n-au putut s-o vada pe bebe ... motivul? avea doar 765g si el insusi speriat de moarte, n-a mai vrut sa ma sperie si pe mine. Pe bebe au luat-o imediat si-au dus-o la NICU (Neonatal Intensive Care Unit) iar eu ... nu faceam bine deloc! In timpul operatiei simteam ca nu am aer si ca ma sufoc; doctorii spuneau ca e normal de la anestezie; insa vazindu-ma ca m-am cam invinetit si pur si simplu ma zbateam sufocata, dupa nastere m-au trimis la radiografie; aveam plaminul sting plin cu lichid; o pneumonie nenorocita pe care n-o simtisem pina atunci si care m-a tinut in spital 8 zile ...

   Pe bebe am vazut-o in citeva ore dupa nastere; m-au dus la NICU cu pat cu tot. Nu pot sa descriu ce-am simtit atunci: o fericire coplesitore si-o teama imensa in acelasi timp ... Copilasul meu traia, neonatologii imi spuneau ca starea ei e foarte buna si ca ea e o luptatoare. Am constatat cu surprindere ca-n NICU mai erau inca vreo 25 astfel de bebelusi, unii nascuti la 23 de saptamini, altii la 36 ... Am putut s-o ating si sa-i vorbesc, s-o mingii si s-o incurajez ...

   Urmatoarele 3 luni eu m-am mutat linga spital, sotul venind doar de 3-4 ori pe saptamina, pt.ca muncea zi lumina si locuiam la 200km de spital. Imi petreceam ziua intreaga linga copilasul nostru, ii vorbeam, ii spuneam povesti, o tineam in brate (pe piept, direct pe piele - astfel imi simtea mirosul si-mi auzea bataile inimii cu care era obisnuita din burtica), o schimbam, o spalam, o imbracam ... De supt era prea micuta, insa o hraneam cu laptele meu printr-un tubulet introdus direct in stomac. Degetica noastra era cel mai "zglobiu" bebelus din NICU, neavind somn deloc si privind neobosita in jur cu niste ochisori mari si negri ...

   Situatia ei a evoluat numai in bine si-am fost feriti de alte emotii mari. Dar era enorm de greu! Parintii si toti cei de acasa nu au aflat decit cind bebe a implinit o luna si doctorii ne-au asigurat ca orice pericol trecuse; numai noi stim ce-a fost in sufletul nostru si ce simteam cind vorbeam cu-ai nostri la telefon si inventam minciuni ca sa nu banuiasca nimic ...

   Bebe a stat in spital 3 luni, pina pe 19 mai. Situatia ei era foarte buna insa a trebuit sa asteptam sa ia in greutate destul (2 kg) ca s-o putem lua acasa ...

   De atunci au trecut 15 luni si Agnes are acum un an jumatate. Este o fetita sanatoasa, dragalasa si vesela si fiecare clipa impreuna cu ea a fost o incintare si o binecuvintare! Acum o strigam "veve" (de la veverita) si cred ca va imaginati de ce

   Asta este povestea miracolului nostru, care ne-a adus lumina si speranta in suflet, certitudinea ca acolo sus cineva ne iubeste si ne ocroteste! Multumim c-ati avut rabdarea sa ne "ascultati" povestea! Va dorim sa fiti feriti de astfel de evenimente si copilasii vostri sa fie sanatosi, frumosi si fericiti! Pupicei pentru mamici tatici, bebelusi si burtici!


Irina, Flavius si veve
publicat la 25.08.2002 (19855 citiri)