· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

O nebunie de iubire





Povestea mea incepe demult, atat de mult timp a trecut si totusi amintirile sunt atat de vii in mintea si inima mea de parca s-au intamplat ieri…
Aveam 17 ani cand mama mea s-a imbolnavit de cancer genital, am trecut printr-o perioada, ingrozitoare si cu toate incercarile chimioterapiei si tratamentelor naturiste peste un an s-a stins…aveam 18 ani, eram in clasa a 12-a, aveam bacul, admiterea la facultate…
Bacul l-am luat cu nota mare, am invatat si am muncit mult, dar la colegiu (ca pana la urma am ales un colegiu) am avut un esec…nu am luat…a fost un an greu..m-am simtit singura si lipsita de mangaiere, singura care mai era alaturi de mine fiind sora mea, pentru ca tatal meu a trecut usor peste toate si a sperat ca si pentru noi este la fel de usor…nu a fost…
Anul cat am stat acasa am invatat foarte mult si m-am ambitionat…am facut meditatii cu banii de la somaj si am reusit…a inceput o noua etapa din viata mea…eram studenta. Apoi sora mea s-a casatorit si am ramas singura…nimeni nu ma intelegea, ma imparteam intre casa si scoala, faceam mancare, curat, mai mergeam si la tara in week-end sa mai ajut la treburile de acolo, nu aveam timp pentru prieteni, iesiri in oras sau alte distractii…pana cand am descoperit o prietena minunata intr-o fata din blocul vecin…
Eram nedespartite, daca aveam eu treaba undeva mergea cu mine, daca avea ea eu o insoteam, ieseam impreuna (si ea avea o situatie familiala mai deosebita), de multe ori mancam la ea si ea la mine…o data tin minte ca am facut curat in camera cea mai mare din casa cu ea, scos covorul afara si tot tacamul…
Apoi am auzit la colegii mei de internet si am hotarat sa merg si eu (si ea cu mine)…
Am fost fascinata, toti banii mei din bursa mergeau la salile de net, stateam ore intregi si vorbeam cu oameni din toata tara (eu sunt din Craiova) si – ciudat – nu ma mai simteam atat de singura…
Intr-o zi am vorbit cu un baiat din Botosani, fara sa stiu ca el avea sa fie alesul meu si fara sa banuiesc nebunia care avea sa se intample…Am vorbit despre mancare si mare mi-a fost mirarea cand l-am auzit ca el avea la masa in ziua respectiva ciorba de sfecla rosie – ceea ce eu nu mai mancasem pana atunci si pentru ca voiam reteta am schimbat adresele de mail si am tinut legatura…asta era prin septembrie 2001.
Am vorbit mult, am vorbit si la telefon, prima data eu l-am sunat si convorbirea a durat 2 ore in conditiile in care nici unul din noi nu avea telefon mobil si abonamentul la telefonia fixa in vigoare era destul de scump ca sa nu mai vorbim de convorbirile ce depaseau abonamentul…eram incantata ca pot sa vorbesc cu cineva care ma intelege atat de bine…In octombrie mi-a spus ca ma iubeste, in decembrie i-am spus eu lui…Nu ne intalnisem niciodata, nici macar webcam nu era, decat o singura poza vazusem cu el si el una cu mine…pe nici unul nu ne interesa cum arata celalalt…De Craciun era la mine…nici acum nu realizez cata minte am avut sa chem practic un strain la mine acasa (ca nu avea bani de hotel sau alta cazare) si mai tare ma minunez ca tatal meu intr-un moment de ratacire-ca nu pot sa-i spun altfel – a acceptat.
A fost un Craciun si un revelion minunat…a nins ca in povesti, ne-am plimbat, am ras, am vorbit…a plecat…Au urmat scrisori, telefoane…dor ! Apoi tatal meu si-a dat seama ca nu este de acord cu aceasta relatie si mi-a interzis sa vorbesc cu el…parca mi-a dat cu ceva in cap, nu l-am ascultat si am continuat, am si acum scrisorile si zambesc cu drag cand imi amintesc prin cate am trecut…A mai venit la mine, o data a facut rost de bani si a dormit la hotel, o data a dormit la mine-n camera sub pat (ce face dragostea din om !) A fost o perioada superba plina de romantism, iubire si implinire…In decembrie 2002 am ramas insarcinata…am stiu imediat, i-am spus imediat, s-a bucurat mult…Eram intr-o situatie disperata (incepuse ultimul an de colegiu, eram intr-o relatie neacceptata, bani si loc unde sa stam nu aveam, bebe era pe drum..), dar in fiecare seara imi mangaiam burtica si spuneam « O sa fie bine, nu voi renunta la tine pentru nimic in lume ! » La 1 martie 2002 am fugit de acasa (stiam cat de necugetat si imprevizibil e tatal meu si nu i-am spus nimic din ce aveam de gand sa fac (nu stia nici de bebe), mi-am pus hainele, cateva carti si ce mai aveam in niste saci si am plecat…am lasat un bilet in care spuneam ca voi reveni, ca voi suna si am plecat…Intre timp cautasem o gazda si el a venit sa stea cu mine pana terminam scoala…Doar prietena mea stia prin ce trec si a fost alaturi de mine, altfel cred ca as fi innebunit. Dupa ceva timp (putin) am luat legatura cu sora mea si am stat la ea o perioada (dar ea nu se afla in relatii foarte bune cu soacra si trecea si prin niste probleme familiale) si am plecat la Botosani. Tot atunci prietena mea a gasit o oerta de munca avantajoasa si a plecat in Anglia.
Eram atat de copil si atat de speriata (nu-i vazusem niciodata parintii), dar mi-am facut curaj pentru viitoarea familie, pentru bebele meu si am ajuns la parintii lui…Nu cred ca as fi putut fi undeva mai bine primita decat am fost aici…m-am simtit ca acasa… In aprilie l-am simtit pe bebe miscand si atunci am stiut ca trebuie sa merg mai departe si ca orice sacrificiu merita...si acum cand stau si ma gandesc in urma imi dau seama cat de norocoasa am fost…In iunie ne-am casatorit..de la mine nu a fost nimeni, dar nu m-am suparat, stiam ca nu am de ce sa ma supar…Am mai facut 2 drumuri pana la Craiova la ultima sesiune si la licenta, ultima fiind foarte grea pentru ca eram graviduta in luma a 7-a si drumul nu este tocmai scurt sau placut, dar am trecut cu bine peste toate…Ne-am impacat si cu tatal meu care pana la urma m-a inteles, desi eram oarecum suparata ca atunci cand i-am spus ca o sa aiba un nepotel mi-a sugerat si el si bunica si o matusa « binevoitoare » sa fac avort si sa trec peste asta ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat…nici nu am conceput asa ceva..Pe 24 august s-a nascut minunea noastra (dar asta e alta poveste )
Unde atunci tatal meu si sotul meu erau la cutite si abia vorbeau acum sunt cei mai buni prieteni, tata cand suna intai vorbeaste cu sotul meu, apoi cu mine si mie tare bine-mi pare…Imi pare bine mai ales ca nu m-am inselat si am ales cu inima, ca am o familie frumoasa, o soacra cu care ma inteleg minunat si planuri frumoase de viitor..
Nu este usor sa treci printr-o relatie la distanta, dar daca exista iubire adevarata si profunda reusesti. Nici acum dupa atata timp nu imi este usor…imi e dor de familie, de oras, de parc…dar sunt multumita si ma simt implinita alaturi de baietii mei.

wildrose
publicat la 26.02.2008 (3412 citiri)