· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

O viata... o copilarie... un zambet... o lacrima


Am invatat din propriile-mi greseli!




Sper din suflet sa nu va plicitisesc cu povestea vietii mele... incerc sa o relatez pe cat mai placut posibil...
M-am nascut intr-o zi de vara senina si calduroasa... era iunie cand mama m-a adus pe lume... am crescut in preajma unui frate mai mare de la care am avut de invatat, a unor bunici care locuiau cu noi, tata fiind singurul lor fiu, care m-au iubit si ma iubesc enorm si a unor parinti carora le voi multumi si in veci de educatia care mi-au dat-o... si care la momentul respectiv mi se parea ca nu e dreapta si ii uram pt asta... acum insa privesc in urma si-mi dau seama cata dreptate aveau si ca voiau sa faca din mine o fata respectata de toti...
Dupa ce m-am nascut, ai mei au cazut de cuviinta ca tre sa se mute de la 2 cam la 4... si pe timpul lui Nea Nicu se putea fara probleme... zis si facut... au muncit mult la noul apartament, plin de gandaci, soareci in usi, nopti in care nu dormeau pt ca rontaiau soarecii si etc... dupa cativa ani apartamentul a devenit unul de lux pt acea vreme... iar dupa aprox 6 ani a venit pe lume fratiorul meu... al doilea... tin minte cum tata m-a dus la mama pt ca plangeam dupa ea toata ziua... ii trebuia 1 ora sa plece la serv, se pitea de mine sa poata pleca, o cautam in toata casa... eram f mamaoasa... si tin minte cum m-a dus la maternitate i m-a bagat pe un gemulet mic sa pot vedea fratiorul... doamne ce amintiri... era asa mic... neastamparat... numai ca mama dupa ce a stat 2 ani cu el acasa tre sa mearga la serv si cum si mamaia lucra el a ramas in grija mea... fratele cel mare nu era cu astea... insa si pana la 2 ani, eu il leganam, eu ii dadeam sa pape, desigur ca faceam juma-juma la marul cu biscuiti, ii papam laptele praf... dar asta e totusi cu totul altceva... si asa am invatat sa am grija unui copil de la varsta frageda... insa... cand avea doar 3-4 anisori, mama spala in baie si nu avea masina automata si trebuia sa incalzeasca apa pe foc sa poata pune in masina de spalat ca sa spele... dar bebele cerea ceva dulce si mama i-a dat o eugenie... insa intr- clipa a ei de neatentie bebele a alergat spre baie si s-a impiedicat si a cazut cu mana dreapta in apa clocotita... offff... cand imi amintesc... cata durere... cum pielea ii atarna... cate larimi am varsat, cate rugaciuni am zis... a plecat urgent la spital... imi era asa mila de el... ii miroseam hainutele si ma rugam sa fie bine... apoi a veni cu manuta bandajata... dar erau zile cand urla de durere... ca trebuia sa-i sch bandajul... si asta o faceam eu... mama si tata find la serv... apoi mamaia a iesit la pensie... dar tot eu aveam grija de el... intr-o zi am fost nevoita sa o chem pe mama mai devreme de la erv ca nu mai putea bebele de plans... dar cu ajutorul lui d-zeu a trecut, si cu ajutorul unei doamne care ne-a dat o alifie, nici in ziua de azi, fratele meu nu are nici o urma... cata durerea am simtit... la o varsta atat de mica... ce frica.. plangeam de manuta cu el... voiam sa ma doara pe mine nu pe el...
Apoi cand aveam 11 anisori a venit pe lume ult meu fratior... aveam sa simt din nou durere... tin minte a intr-o seara a venit vecina la noi si statea pe hol... mama a iesit din baie si am intrebat ce e si vecina a zis... i s-a rupt apa... prea devreme si adus-o la spital... nu stiam atunci ce inseamna... insa mama a stat mult in spital... bebele s-a nascut la 7 luni... era mic... ca un soricel... vanat... toti ziceau ca ce urat e... toti plangeam ca ne era frica ca o sa moara... mama a hotarat totusi sa-l boteze inainte sa moara, asa ca intr-o seara a chemat preotul, pe nasii celuilalt frate si l-au botezat cu numele unui sfant... s-au rugat la el sa fie bine... si MINUNE MARE... a doua zi bebele plangea de zor... voia san... mama era asa fericita... si in ziua de azi ii multumim lui dumnezeu... la cateva zile a venit acasa... ii asteptam in usa... l-au pus pe canapea in sufragerie... ce mic si vanat era... cu nasucul plin de coji... stateam numai langa el... ne era frica sa-l atingem sa nu cumva sa-i facem rau... eram fericiti... cu timpul a crescut si nimanui nu-i venea sa creada ca era el... era asa dolofan... blond la fata si par... si pe el am invatat sa-l cresc... ii schimbam scutecele, ca nu erau pampersi iar bunicei ii era scarba sa faca asta... rara mai spala scutecele, in schimb tre sa vina mama sau eu... tin sa spun ca mama s-a intors mai devreme la serv... dar nu regret nimic... asa am invatat sa fiu responsabila si sa am grija de un bebe mic...noaptea dormeam cu el... se trezea... il leganam... dim ma trezeam sa merg la scoala... veneam scriam si apoi invatam cu el pe picioara... eu l-am invatat primii pasi... eram asa fericita can i-am facut... i-am chemat pe toti sa le arat... eram si mandra... fiind mai dezvoltata fizic... maream cu cativa ani mai mare... si cand ieseam cu el in oras lumea credea ca e al meu... in parcuri la fel... eram mandra... si asa am asistat la toate bucuriile si tristetile lui... la prima cazatura... dar de fiecare data cand plangea cand era mai mic o chemam pe mama sa-i dea san din juma in juma de ora... si mama radea de mine... a fost frumos... apoi am crescut...
Dar asta in alt capitol... ca va plictisesc prea mult...

ReBeIIa
publicat la 26.02.2008 (5947 citiri)