· articole
· intamplari

(P) 2 ani de educație alternativă alături de echipa PlaYouth




Asociația PlaYouth a aniversat doi ani de existență, timp în care oamenii implicați au reușit să transforme acest proiect într-un loc unde te simți ca acasă, ca într-o adevărată familie.



În tot acest timp, au avut loc peste 120 de activități, la care au participat mai mult de 850 de copii și 500 de părinți. Totul a pornit de la cele 2 co-fondatoare: Ana-Maria Mîndruță și Ana Bacioi, iar acum PlaYouth a ajuns la o echipă extinsă de 12 persoane pasionate de educația copiilor și de relația părinților cu aceștia.

Cele mai importante activități ale acestei organizații sunt atelierele, cursurile și tabere destinate atât copiilor, cât și părinților, activități care au la bază contruirea unei relații mai bune între aceștia. Tehnici de Pictură și Grafică, Teatru, Animație Stop Motion, Chimie Distractivă, Improvizație, Spray Painting, Chitară Acustică, Hai să punem întrebări, Origami, Bune Maniere sau Storytelling sunt doar câteva dintre domeniile de care sunt pasionați trainerii PlaYouth.

Un alt element distinctiv al PlaYouth sunt taberele KaleidosCopil pentru copii și părinți, care au loc vara și iarna, la Moieciu de Sus, într-o atmosferă relaxată, cu joacă, învățare și mai ales cu libertatea de a-și exprima emoțiile, gândurile și de a le înțelege mai bine.

Toate aceste activități, ca și povestea PlaYouth, au fost prezentate în fața a peste 50 de invitați în cadrul evenimentului de aniversare, ce a avut loc la casa EFdeN, împreună cu partenerii noștri: RoCoach, Skeptic Dog Animation, Solaris, Aqua Carpatica, Cofetăria Piticot, Fabrica de Lapte Brașov - Olympus, Atelierul de Tarte, Tort de bezea, Amelie Photo Booth, Boribon, Antoaneta Cojocaru și Asociația Educație pentru Viața Reală. Pe această cale, le mulțumim pentru implicare! Invitații evenimentului au fost părinții cu copiii comunității și prietenii care au fost alături de ei în acești 2 ani.



PlaYouth este o asociație care își dorește să facă o schimbare în educație, prin joc și artă. A luat naștere din dorința celor două fondatoare de a aduce bucurie în viața copiilor, iar acum crește prin implicarea echipei, trainerilor, voluntarilor și comunității de părinți care s-a creat în jurul ei. Dacă doriți să aflați mai multe despre PlaYouth, vă invităm să intrați pe www.playouth.ro sau pe pagina noastră de Facebook.

.



"(P) 2 ani de educație alternativă alături de echipa PlaYouth " | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre evenimente:
Sarcina si Nasterea - 4 decembrie 2002

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent