• Sarcina
• Nasterea
• Alaptarea
• Bebelusul
• Copilul
• Sanatatea
• Dezvoltarea
• Comportamentul
• Educatia
• Jocul

Alexandru privea cartea cu oarecare mirare. Nu mai vazuse niciodata pîna acum o asa minunata carte. O primise în dar de la buni care tinuse sa-i aduca aminte ca anul trecut, de Craciun primise tot o carticica pe care însa o ratacise prin casa. Cartea de anul acesta era mai mare si mult mai frumoasa, cu poze colorate si coperti groase de carton. Ceea ce-l uimea erau însa figurile personajelor care pareau ca sînt aievea asa cum stateau cuminti în foile cartii. Cînd Mos Craciun, obosit de pe drum a poposit si la ei si a scos din desaga cartea, i-a spus copilului:
- Aceasta este cartea despre Nasterea Domnului. S-o pastrezi cu grija, s-o privesti ori de cîte ori esti trist si îti va îndeplini orice dorinta. Caci, dragul meu, aceasta este o carte fermecata.
Atît a rostit mosul, s-a ridicat de pe scaun, a zîmbit copilului si a plecat. Din seara de Ajun, Alexandru traieste sub vraja misterului cartii fermecate. Se tot întreaba ce puteri magice poate avea o carte ca aceea. A încercat s-o întrebe pe buni, numai ca, aceasta era deosebit de ocupata cu musafirii, care pareau ca nu se mai termina. În camera lui, unde mami si tati îngramadisera paltoanele musafirilor, Alexandru, cu cartea pe genunchi medita la vorbele mosului. “Oare ce-o fi vrut sa spuna ?. Sa poata oare aceasta carte sa-mi îndeplineasca dorintele ? Hai sa fac o încercare.”. Închise ochii si-si dori foarte tare o înghetata. Nu îndraznea sa deschida ochii ca nu cumva sa descopere ca pe masuta se afla înghetata pe care si-o dorise. Stia dintr-o poveste ca doar vrajitoarele pot face sa apara lucruri cu un simplu gest si mai stia ca vrajitoarele sînt, în general, rele. E drept ca existau în povesti si zîne bune, dar nu spera sa întîlneasca una chiar acum. “Fie ce-o fi !”. - îsi spuse Alexandru. “La urma urmelor, ce poate sa-mi faca mie o înghetata ?. Cel mult o sa ma doara gîtul, dar asta nu e nici o problema, se rezolva cu Biseptol”. Si deschise ochii. Pe masuta era o înghetata mare de vanilie si ciocolata, cu piscoturi si sirop. Numai ca, lînga ea statea un pitic, mic, mic, cu nas ascutit si scufie rosie.
- Ce, credeai ca nu-i adevarat ce ti-a spus Mos Craciun ?!? Sa stii ca mosul nu minte niciodata, iar copiii care nu-l cred sînt pedepsiti. Poftim, ti-am îndeplinit dorinta, dar pentru asta va trebui sa primesti o pedeapsa pentru ca n-ai crezut.
Alexandru era mut de uimire. Înghetata, hai, treaca - mearga, se mai vazusera cazuri, dar un pitic întrecea orice imaginatie. Se ciupi de obraz ca nu cumva sa viseze. Nu visa. Mai mult, piticul se catarase pe perdea si de acolo de sus îl privea rautacios.
- Sa faci bine si sa executi pedeapsa!
Cu glasul pierit, Alexandru bolborosi:
- Ce-ce-ce pe-pe-pedeapsa?
- Pai, Mos Craciun a spus ca esti pedepsit sa plimbi catelul în fiecare dimineata.
Alexandru deveni palid. “Auzi, sa plimb catelul! Da’ ce sînt eu?!. Si apoi nici macar nu-i al meu. E-al sora-mii. Ea l-a adus în casa”.
De pe perdea, piticul îl privea mustrator:
- Crezi ca nu stiu ce gîndesti? Hmm, asta vara te laudai ca e catelu tau si ca tu l-ai învatat sa salute cu labuta. Asta numai ca sa te dai mare în fata celor de la gradinita. De fapt, ai cam mintit. Pentru asta va trebui sa-l plimbi. Altfel, Mos Craciun îti va lua cartea.
Si, dintr-o data, piticul disparu. Dar nu si înghetata. “Uff, bine c-a plecat! Acum pot sa manînc linistit bunatate de înghetata”. În cîteva minute înghetata disparu si ea. Alexandru lua cartea si-o ascunse în dulap sub hainute. Multumit, se apuca sa coloreze un desen. În timp ce el îsi vedea de lucru, în camera intra încet, încetisor buni.
- Ce faci aici? De ce nu vii la masa? Ai uitat ca nu e politicos sa întîrzii la masa? Toata lumea te asteapta. Musafirii întreaba de tine.
Dar Alexandru nici nu se clinti. Rosti doar printre dinti:
- Nu mi-e foame!
Buni îl privi mirata. Cum se putea asa ceva? Doar Alexandru era un mîncacios. Dar pleca din camera convinsa ca mai tîrziu copilul va veni la masa. Imediat aparu piticul:
- Mai vrei o înghetata? Sau poate o ciocolata? Sau o prajitura?
Alexandru dadu din cap afirmativ si imediat, pe masuta aparu o felie imensa de tort cu ciocolata. O înfuleca sub privirile rautacioase ale piticului.
- Nu uita însa ca trebuie sa plimbi catelul.
Cu gura plina, Alexandru protesta:
- Acuma noaptea? Nu vezi ca s-a-nserat?
- Si ce daca? Ce, ti-e frica? Nu ti se-ntîmpla nimic. Cînd te-ai laudat ca esti cel mai curajos baietel din cartier nu ti-a fost frica? Am impresia ca esti cam laudaros. Sa recapitulam: mincinos, laudaros si lacom pe deasupra. Uita-te la tine cum înfuleci! Te-ai murdarit pîna la urechi!
- Si ce daca? Spala mama!
- Aha, va sa zica nu-ti pasa! Mai trecem ceva pe lista: nepasator. Iar daca stau bine si ma gîndesc, si lenes.
Suparat, piticul disparu. La usa camerei se auzi un latrat scurt. Era catelul. “Asta sigur vrea afara! Daca mai vine piticul si-mi mai da o prajitura o sa ma doara burta. Asa ca mai bine îl duc afara pe Molfaici”. Deschise usa si catelul, dînd din coada, îl întîmpina bucuros. Îi puse lesa, se îmbraca si iesi trîntind usa. În urma lui, buni ramase foarte mirata:
- Ce-o fi cu el de a devenit dintr-o data asa de harnic?
Bunicul, care asistase la scena cu pricina, zîmbi pe sub mustata. Stia el ce stia. Îl cunoscuse si el pe piticul mic, mic cu nas ascutit si scufie rosie. Pe vremea cînd era copil si nu asculta de mama lui. Piticul îl vizitase si pe el, iar semnele vizitei de atunci le descoperise pe fruntea lui Alexandru: o cuta adînca pe frunte si un aer smerit de copil pedepsit.