· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Pedeapsa


Copiilor din lumea intreaga




Alexandru privea cartea cu oarecare mirare. Nu mai vazuse niciodata pīna acum o asa minunata carte. O primise īn dar de la buni care tinuse sa-i aduca aminte ca anul trecut, de Craciun primise tot o carticica pe care īnsa o ratacise prin casa. Cartea de anul acesta era mai mare si mult mai frumoasa, cu poze colorate si coperti groase de carton. Ceea ce-l uimea erau īnsa figurile personajelor care pareau ca sīnt aievea asa cum stateau cuminti īn foile cartii. Cīnd Mos Craciun, obosit de pe drum a poposit si la ei si a scos din desaga cartea, i-a spus copilului:
- Aceasta este cartea despre Nasterea Domnului. S-o pastrezi cu grija, s-o privesti ori de cīte ori esti trist si īti va īndeplini orice dorinta. Caci, dragul meu, aceasta este o carte fermecata.
Atīt a rostit mosul, s-a ridicat de pe scaun, a zīmbit copilului si a plecat. Din seara de Ajun, Alexandru traieste sub vraja misterului cartii fermecate. Se tot īntreaba ce puteri magice poate avea o carte ca aceea. A īncercat s-o īntrebe pe buni, numai ca, aceasta era deosebit de ocupata cu musafirii, care pareau ca nu se mai termina. Īn camera lui, unde mami si tati īngramadisera paltoanele musafirilor, Alexandru, cu cartea pe genunchi medita la vorbele mosului. “Oare ce-o fi vrut sa spuna ?. Sa poata oare aceasta carte sa-mi īndeplineasca dorintele ? Hai sa fac o īncercare.”. Īnchise ochii si-si dori foarte tare o īnghetata. Nu īndraznea sa deschida ochii ca nu cumva sa descopere ca pe masuta se afla īnghetata pe care si-o dorise. Stia dintr-o poveste ca doar vrajitoarele pot face sa apara lucruri cu un simplu gest si mai stia ca vrajitoarele sīnt, īn general, rele. E drept ca existau īn povesti si zīne bune, dar nu spera sa īntīlneasca una chiar acum. “Fie ce-o fi !”. - īsi spuse Alexandru. “La urma urmelor, ce poate sa-mi faca mie o īnghetata ?. Cel mult o sa ma doara gītul, dar asta nu e nici o problema, se rezolva cu Biseptol”. Si deschise ochii. Pe masuta era o īnghetata mare de vanilie si ciocolata, cu piscoturi si sirop. Numai ca, līnga ea statea un pitic, mic, mic, cu nas ascutit si scufie rosie.
- Ce, credeai ca nu-i adevarat ce ti-a spus Mos Craciun ?!? Sa stii ca mosul nu minte niciodata, iar copiii care nu-l cred sīnt pedepsiti. Poftim, ti-am īndeplinit dorinta, dar pentru asta va trebui sa primesti o pedeapsa pentru ca n-ai crezut.
Alexandru era mut de uimire. Īnghetata, hai, treaca - mearga, se mai vazusera cazuri, dar un pitic īntrecea orice imaginatie. Se ciupi de obraz ca nu cumva sa viseze. Nu visa. Mai mult, piticul se catarase pe perdea si de acolo de sus īl privea rautacios.
- Sa faci bine si sa executi pedeapsa!
Cu glasul pierit, Alexandru bolborosi:
- Ce-ce-ce pe-pe-pedeapsa?
- Pai, Mos Craciun a spus ca esti pedepsit sa plimbi catelul īn fiecare dimineata.
Alexandru deveni palid. “Auzi, sa plimb catelul! Da’ ce sīnt eu?!. Si apoi nici macar nu-i al meu. E-al sora-mii. Ea l-a adus īn casa”.
De pe perdea, piticul īl privea mustrator:
- Crezi ca nu stiu ce gīndesti? Hmm, asta vara te laudai ca e catelu tau si ca tu l-ai īnvatat sa salute cu labuta. Asta numai ca sa te dai mare īn fata celor de la gradinita. De fapt, ai cam mintit. Pentru asta va trebui sa-l plimbi. Altfel, Mos Craciun īti va lua cartea.
Si, dintr-o data, piticul disparu. Dar nu si īnghetata. “Uff, bine c-a plecat! Acum pot sa manīnc linistit bunatate de īnghetata”. Īn cīteva minute īnghetata disparu si ea. Alexandru lua cartea si-o ascunse īn dulap sub hainute. Multumit, se apuca sa coloreze un desen. Īn timp ce el īsi vedea de lucru, īn camera intra īncet, īncetisor buni.
- Ce faci aici? De ce nu vii la masa? Ai uitat ca nu e politicos sa īntīrzii la masa? Toata lumea te asteapta. Musafirii īntreaba de tine.
Dar Alexandru nici nu se clinti. Rosti doar printre dinti:
- Nu mi-e foame!
Buni īl privi mirata. Cum se putea asa ceva? Doar Alexandru era un mīncacios. Dar pleca din camera convinsa ca mai tīrziu copilul va veni la masa. Imediat aparu piticul:
- Mai vrei o īnghetata? Sau poate o ciocolata? Sau o prajitura?
Alexandru dadu din cap afirmativ si imediat, pe masuta aparu o felie imensa de tort cu ciocolata. O īnfuleca sub privirile rautacioase ale piticului.
- Nu uita īnsa ca trebuie sa plimbi catelul.
Cu gura plina, Alexandru protesta:
- Acuma noaptea? Nu vezi ca s-a-nserat?
- Si ce daca? Ce, ti-e frica? Nu ti se-ntīmpla nimic. Cīnd te-ai laudat ca esti cel mai curajos baietel din cartier nu ti-a fost frica? Am impresia ca esti cam laudaros. Sa recapitulam: mincinos, laudaros si lacom pe deasupra. Uita-te la tine cum īnfuleci! Te-ai murdarit pīna la urechi!
- Si ce daca? Spala mama!
- Aha, va sa zica nu-ti pasa! Mai trecem ceva pe lista: nepasator. Iar daca stau bine si ma gīndesc, si lenes.
Suparat, piticul disparu. La usa camerei se auzi un latrat scurt. Era catelul. “Asta sigur vrea afara! Daca mai vine piticul si-mi mai da o prajitura o sa ma doara burta. Asa ca mai bine īl duc afara pe Molfaici”. Deschise usa si catelul, dīnd din coada, īl īntīmpina bucuros. Īi puse lesa, se īmbraca si iesi trīntind usa. Īn urma lui, buni ramase foarte mirata:
- Ce-o fi cu el de a devenit dintr-o data asa de harnic?
Bunicul, care asistase la scena cu pricina, zīmbi pe sub mustata. Stia el ce stia. Īl cunoscuse si el pe piticul mic, mic cu nas ascutit si scufie rosie. Pe vremea cīnd era copil si nu asculta de mama lui. Piticul īl vizitase si pe el, iar semnele vizitei de atunci le descoperise pe fruntea lui Alexandru: o cuta adīnca pe frunte si un aer smerit de copil pedepsit.

elly_tutuianu
publicat la 25.02.2008 (6624 citiri)