· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Peripetiile unei tinere familii cu bebe Ioana





Sunt o proaspata mamica si as vrea sa va povestesc cateva lucruri pe care le-am trait in cele cateva saptamani de cand sunt mamica..
Ioana Camelia a venit pe lume la inceputul lui decembrie, intr-o dimineata in care parca tot soarele se inghesuia sa intre pe fereastra salonului in care eram noi. A fost necesara, dupa cum a decis medicul in ultimul moment, o operatie cezariana pentru a auzi primul tipat al bebelusului meu. In acea clipa, intreaga mea viata s-a luminat si zambetul mi-a ramas intiparit pe buze. Orice mamica stie exact ce vreau sa spun. Dar dupa toate emotiile coplesitoare pe care le simti in primele zile, vine momentul sa dai piept cu realitatea. Si in acest caz, realitatea nu e prea poetica: plansete, dureri de burtica, nopti nedormite si, pe deasupra, o multime de musafiri mai mult sau mai putin poftiti. Odata ajunsa la acest moment, ai doua alternative: ii lasi pe ceilalti sa-ti faca programul sau inchizi telefonul si usa si arunci cheia si iti faci tu (impreuna cu bebe) programul.
Sa le analizam pe amandoua. In primul caz, situatia sta cam asa: ai ajuns acasa, in patul tau, in bratele sotului tau, unde visezi sa ajungi din clipa in care ai nascut. Sper ca ai avut intelepciunea sa treci peste toate superstitiile si te asteapta acasa coltul (sau camera) bebelusului pregatita cu de toate. Daca nu, situatia e cam albastra. Nu prea vad cine iti va procura aceste lucruri, pentru ca bebe cere de mancare aproape intr-una, trebuie schimbat, te doare spatele, te misti cu greutate si tare ti-ai dori sa dormi macar doua ore fara intrerupere! Daca aceasta problema e rezolvata, incepe cosmarul oricarei mamici abia iesite din maternitate. Telefonul suna fara pauza cu felicitari din toate colturile orasului, tarii, lumii... Binevoitori si fericiti, nu realizeaza ca programul tau e total schimbat. Si asta n-ar fi o problema, dar cand iti doresti sa faci si tu un dus sau sa tragi un pui de somn (ai hranit bebelusul si l-ai pacalit sa adoarma), suna din nou la usa. E soacra sau matusa sau colega sau... sau toate deodata. O hoarda galagioasa da navala in apartamentul tau vorbind tare si mult si cautand disperata botul de aur care, surprins de atata atentie, incepe din nou sa tipe. Intre doua "nani, nani" - pune cafeaua pe masa, gustarea si incearca sa salvezi bebelusul de mangaierile si pupaturile celor nou-veniti. Sa nu crezi, insa, ca va trebui sa vorbesti prea mult. Orice persoana de sex feminin va fi mai mult decat incantata sa-ti ia vorba din gura pentru a depana amintirile ei de la momentul nasterii. Dupa cateva ore bune, cu promisiunea ferma ca vor reveni cat de repede se poate, musafirii te lasa ametita sa strangi dupa ei. Si a doua zi o iei de la capat. Astfel, esti in permanenta obosita, iritata, stresata, nearanjata si te descarci pe sot, pe tine si, in cel mai nefericit caz, pe bebelus. Depresia post-partum despre care ai auzit atatea, e instalata! Nu prea iti surade aceasta varianta, nu?
Hai sa examinam si cea de-a doua varianta. Ai venit de la maternitate si tot ce ai de facut este sa satisfaci nevoile bebelusului tau si sa ai grija de tine. Eventualii musafiri au fost anuntati din timp ca li se va face o invitatie la momentul potrivit, adica atunci cand va considera mamica momentul ca fiind oportun. Intre doua mese ale bebelusului ai timp sa mananci si tu in tihna, sa faci un dus, sa folosesti o crema, adica sa incerci sa te simti cat mai bine pentru a arata cat mai bine. Cand vine sotul de la serviciu nu trebuie sa gaseasca o femeie buhaita, sleampata si tot in pijamale. Oricat de solicitante ar fi momentele prin care treci, barbatul nu poate accepta ca tu sa te neglijezi. Drept urmare, noaptea (si nu numai) vei face fata cu brio solicitarilor si dupa doua trei saptamani vei tine situatia sub control astfel incat sa poti sa-ti inviti rudele si prietenii sa-ti vada minunatia. Iar ei vor fi mirati de cat de bine arati si ce gazda buna esti.
Evident, eu am ales a doua varianta si am evitat multe situatii stresante. Cu toate acestea, dupa prima zi de vizite, copilul a facut colici pentru ca m-am cam agitat (nu se poate altfel!). La scurt timp dupa ce am revenit de la maternitate, i-am permis mamei mele sa vina sa stea cu Ioana o ora-doua intre mesele ei ca eu sa pot sa-mi fac cumparaturile pentru casa. Aceste iesiri mi-au facut tare bine. Am fost si la cosmetica, si la coafor. Dupa vreo doua saptamani am inceput sa o duc eu pe Ioana la mama mea (chiar la minus 20 de grade afara) pentru ca astfel sa-si faca fata plimbarile necesare dezvoltarii ei armonioase. Nu am ezitat sa refuz vizite pentru a nu ma suprasolicita si am evitat cu strasnicie contactele directe dintre musafiri si bebe Ioana. Sotul meu a incercat sa ma menajeze cat de mult a fost posibil. Toata treaba din casa a cazut pe umerii lui (inclusiv curatenia). Si m-a mai ajutat enorm prin simplul fapt ca se bucura, se mira, se ingrijora cot la cot cu mine: nu eram de una singura in aceasta "infricosatoare" aventura. De multe ori stateam amandoi cu teancul de reviste si carti in brate ca sa gasim raspunsul la vreo intrebare care ne framanta. Ioana e alaptata la piept (ceea ce recomand din tot sufletul tuturor mamicilor, macar pentru simplul fapt ca e atat de comod!), iar menajarea mea psihica m-a ajutat sa nu am probleme cu acest lucru. Nu uitati: si cel mai mic stres al mamei se manifesta obligatoriu si la copil.
Cam acestea ar fi, pe scurt, primele mele intamplari din viata de mamica. Eu consider ca zilele imediate revenirii acasa de la maternitate sunt deosebit de importante si trebuie impartite intre mami, tati si bebe. Nimeni nu trebuie sa intervina fara a fi solicitat. Si acum, mai mult ca niciodata, o mamica trebuie sa fie ferma, sa-si asculte instinctele si sa comunice fara sovaire celorlalti dorintele si necesitatile ei, pentru ca in aceste momente ea este mai vulnerabila psihic decat atunci cand era gravida.
Sper ca ceea ce v-am povestit despre tanara noastra familie sa se regaseasca deja si in amintirile voastre, iar daca inca nu ati nascut, sa va ajute pe viitor.

MihaelaStoiciuc
publicat la 23.09.2006 (4013 citiri)