· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Pic motanul si Mica vrabiuta


Din seria Povesti din Satul Ciuturesti




Pic motanul si Mica vrabiuta
(iunie 2009)
de Georgiana Mihalache


Nori negri si grei se adunau deasupra satului vazand cu ochii, acoperind cerul albastru de iunie. Vantul ravasea gramezile de flori de tei scuturate, pornind cu ele in sus in vazduh catre crengile mai inalte ale pomilor.
Fulgere razlete luminau din cand in cand poalele norilor. Tunetele se auzeau infundat pentru ca ploaia era inca departe.
Pic motanul se plimba agale prin gradina gandindu-se ce sa manance. Nu se putea hotari intre un soricel, o vrabiuta, un porumbel sau mancarea pe care i-o pusese bunica in farfuriuta. Drept vorbind, farfuriuta era ultima lui alegere. Linsese putin painea muiata in lapte pe deasupra, asa de dragul bunicii, dar o lasase curand, iesind afara.
Statea acum in mijlocul cararii de la vie gandindu-se cu ce sa inceapa:
- Miau, mi-e cam foame! Ce sa mananc astazi? As incepe cu un soricel...sau un porumbel? Oare ce sa fac?
Tiptil, cum se gandea el asa se apropie de el Miron, motanul tarcat al vecinilor, la fel de flamand si nehotarit:
- Buna dimineata, Pic, miau, ce mai faci?
- Buna dimineata. Mi-e foame si as manca ceva. As merge sa prind un soarece la coserul de porumb, dar parca mi-e lene. Sau un porumbel...
- Da, nici eu, miau, nu stiu ce sa fac. Hai la coser si vedem noi.
- Hai, aproba Pic gandindu-se la burta goala care cerea intr-una de mancare.
Se asezara langa coser unul langa altul ascultand sa vada in ce parte rontaiau soriceii la porumb.
Curand, vazand ca e liniste, soriceii se apucara din nou de rontait, dar culmea! In coltul celalalt.
- I-auzi, sopti Miron...
- Aud, raspunse Pic. Hai sa ne mutam dincolo.
- Hai!
Si in varful labelor se indreptara tiptil printre buruieni catre coltul celalalt al coserului de unde se auzeau inca soriceii rontaind.
- Hai sa stam aici, sopti Pic.
- E bun locul, aproba in soapta si Miron. Sa stai pregatit. Eu o sa-i sperii si cum ii vezi ca ies, tu te repezi si prinzi unul.
Se pitira din nou printre buruieni ascultand cu atentie si asteptand ca soriceii sa inceapa din nou sa rontaie.
Furtuna era tot mai aproape. Tunetele se auzeau tot mai tare iar vantul ravasea frunzele ciresului de langa coser facandu-le sa se zbata speriate pe crengi.
- Cred ca vine ploaia, sopti Miron.
- Ssst! ii atrase atentia Pic. Ne aud soarecii si iar ii scapam!
Miron tacu privind tinta catre coser. Soriceii incepusera din nou sa rontaie si culmea! se mutasera din nou in coltul celalalt.
- Ce facem? Intreba Miron uitandu-se tinta la locul de unde se auzeau soriceii.
- Ne mutam si noi! sopti Pic hotarit gandindu-se la burta goala care nu-i dadea pace. Vezi daca nu taci din gura? Iar ne-au auzit!
Se ascunsera din nou in buruieni si se pregatira sa se aseze din nou la panda. Ploaia porni insa cu boabe mari si repezi invaluind satul in perdeaua ei deasa. Tunetele bubuiau tot mai tare, dar pomii si legumele din gradina radeau veseli, fara sa se teama.
Uzi pana la piele, cei doi motani se despartira repede, luandu-si gandul de la soricei.
- Ma duc sa mananc laptele spuse Pic suparat pitindu-se sub streasina.
- Si eu ma duc acasa. O iau prin livada ca-i mai uscat, miorlai si Miron.
Se indepartara de coser zgribuliti grabindu-se fiecare spre ograda lui, dar cu gandul tot la soricei.
- Stai numai sa treaca ploaia si ma intorc! Gandea Pic ud leoarca din veranda privind afara. N-o sa-mi mai scape niciunul. Numai Miron e de vina ca i-a speriat pe toti. De data asta ma duc singur si va fi vai de ei! O sa mananc macar vreo trei!
Ploaia curgea suvoaie, suvoaie iar butoaiele puse de bunic la streasina langa gard erau deja pline.
Pic, satul acum de lapte se intinse langa plita unde bunica invartea mamaliguta, asteptand sa stea ploaia.
- Parca n-as mai vrea soricei, gandea el. Mai bine ar merge un porumbel. E mai fraged si mai dulce. Da! Dupa ce trece ploaia ma duc in gradina la tarcul gainilor si astept sa vina vreun porumbel la mancare. Asa fac! Cu soarecii e prea mare bataie de cap!
Cuprins de caldura de la plita adormi si cand se trezi cu gandul tot la porumbei, ploaia trecuse de vreo jumatate de ora.
Soarele stralucea vesel iar pomii radeau impodobiti cu mii de margaritare.
Pic iesi agale din casa si se indrepta spre tarcul gainilor. Nu-i era foame, dar pofta de carne de porumbel era prea mare.
- Vai, ce uda-i iarba! Miau! Se scutura el nemultumit pe labe.
Pasea incet ca sa nu-si ude blana pentru ca nu-i placea apa.
Se aseza din nou la panda, de data asta visand la porumbei. Din iarba inalta vedea bine intreaga curte si curand un porumbel flamand se aseza intr-un colt ciugulind boabele de sub prun.
- Vai, ce dolofan e! Miau! Se lingea Pic pe bot. Ia sa vad daca pot sa-l prind. Il mai las putin sa se apropie si il inhat!
Porumbelul, nestiind ce pericol il pandeste, ciugulea in continuare boabele de grau de sub prun. La cativa metri mai departe un stol de vrabiute se apropiau si ele de boabele de grau.
- Ce foame ne este! Ciripeau ele tematoare.
- Uite, grau! Hai si noi! N-am mancat nimic astazi.
- Ce bine! Ne-a prins ploaia, am stat pana acum la adapost si n-am mancat nimic.
- Hai sa mancam! Mai adaugara ele.
- Hai , hai! Este destul pentru toata lumea!
Si se lasara toate in livada langa prun, ciugulind boabele de grau alaturi de porumbel.
Pic, alaturi, nu il pierdea din ochi pe porumbel. Se lingea pe bot gandindu-se la carnea lui frageda.
Mai statu ce statu si deodata se repezi pe nesimtite la porumbel. Nu reusi sa-l apuce, dar sperie ingrozitor cardul de vrabii care zburara toate in prun, asezandu-se pe crengile de la varf.
In zborul lor zdruncinara bine crengile prunului si toata apa de la ploaie care inca mai era pe ramuri il uda iarasi pana la piele pe Pic care bombanea nervos de atata ghinion.
- L-am scapat si pe asta! Au, ce rece e! Miau! Miau! M-au udat leoarca! Nu-mi place ploaia! E asa de uda! Miau, miau...vad ca n-am noroc nici la porumbei. Ce sa mai mananc azi?
Renunta la porumbei si ud din cap pana-n picioare se duse pe prispa sa se usuce la soare.
- Hotarit lucru! Azi n-am noroc! Numai de n-ar fi speriat impiedicatul ala de Miron toti soarecii! Acum as fi mancat deja carne proaspata de soricel.
Se plimba nervos pe prispa la soare asteptand sa-i mai vina o idee. Bunica ii pusese intre timp in farfuriuta o bucata de mamaliga cu ciorba proaspata de pui.
- Cred c-am sa gust putin, se gandi Pic adulmecand aroma gustoasa de pui din farfuriuta. Dar numai putin! Nu vreau sa-mi stric foamea. Vreau sa prind totusi azi ceva. Poate vreo vrabiuta. Da, mananc numai putin si apoi plec iar sa vanez ceva.
Gusta din ciorba pusa de bunica in farfuriuta, dar buna cum era nu se indura sa o lase acolo si o dadu repede gata impreuna cu bucata de mamaliguta.
- Cred ca mai stau putin la soare si apoi ma duc neaparat sa prind ceva, isi spuse Pic intinzandu-se pe prispa.
Somnul il prinse repede si cand se trezi, seara se lasa deja peste sat.
- Da, acum ma duc neaparat sa prind ceva, isi propuse el ridicandu-se de pe prispa.
Se plimba putin prin curte gandindu-se ce sa mai manance. Zari pe gard sus o vrabiuta. Era Mica pe care o mai apucase de o aripa mai demult si care ciripea vesela sus pe scandura.
- Cred ca vrabiuta aceea de sus e numai buna, isi zise Pic privind-o cu atentie. E dolofana si numai potrivita pentru masa de seara.
Se urca pe gard din partea cealalta de dupa burlan pandind cu ochii tinta la Mica. Vrabiuta isi curata acum tacticos penele nevazandu-l pe Pic care se apropia tiptil de ea. Ascunzandu-se printre crengile prunului care ajungeau pana la gard, Pic se lingea pe bot trecand incet de pe o scandura pe alta.
Se credea viclean si dibace nevoie mare, dar nu banuia ca i se intinde o cursa. Mica il zarise si gandea in sinea ei:
- Hai, Pic, vino mai aproape si o sa vezi tu ce te asteapta! Te lecuiesc eu de vrabiute si porumbei!
Pic, gandindu-se la masa bogata, nu se mai uita in jurul lui la pericolele care il pandeau si pe el.
Se apropie de Mica si, gandind ca a prins cel mai bun moment, tasni de pe gard inspre vrabuita care zbura inspre burlan si inspre butoiul plin cu apa pus acolo de bunic.
Pic, cu ochii tinta la Mica, nu mai vazuse butoiul si nimeri bilbadac! drept in apa, udandu-se fleasca. Sari drept in sus si cu apa siroind pe el se indrepta din nou amarit spre casa:
- Horarit lucru! Azi n-am noroc deloc! Cred ca ma duc la farfuria mea si astept sa-mi mai puna bunica niste ciorba! Miau, miau! N-am azi noroc!


Mai multe puteti descarca pe www.povestioare.go.ro

publicat la 30.04.2012 (5312 citiri)