De la lume adunate...
Pisicuţa Galben Portocalie
poveste
A fost odată ca niciodată o pisicuţă deosebită de altele de seama ei. De ce era aşa?
Pentru că pisicuţa de care vorbim avea blana galben – portocalie...
Celelalte pisicuţe aveau blana albă, neagră, cu dungi... numai pisicuţa noastră avea blana ca portocala.
Într-o zi, în timp ce-şi admira curtea frumos înverzită şi înveselită după ploaia de vară, Tataie rămase împietrit în dreptul răzorului de morcovi.
- Măi să fie, zise el scărpinându-se după ureche! Cine mi-o fi furat morcovii?? Că nu văd deloc urme de încălţăminte pe aici. Restul plantelor nu sunt călcate în picioare. Numai aici în mijlocul răzorului lipseşte un morcov. După cum arată locul se pare că a fost un morcov mare!!
Se mai învârti tataie pe lângă răzorul cu morcovii dând din cap din ce în ce mai nedumerit, apoi plecă să inspecteze şi celelalte răzoare din curte. Peste tot erau plantele puse de el, la locul lor aşa cum trebuiau să fie.
În acest timp de sub o frunză mare de brusture îşi făcu apariţia pisicuţa galben portocalie lingându-şi satisfăcută mustăţile.
Petronel, motanul, stăpânul curţii, o văzu, şi cu o săritură agilă se opri direct în faţa ei; până atunci stătuse liniştit pe coama casei, întinzându-şi lăbuţele în bătaia soarelui de dimineaţă.
- Cine eşti? Întrebă el, încercând ca mieunatul lui să fie cât mai ameninţător. Ce cauţi în curtea mea?
Pisicuţa Galben Portocalie îl privi lung, păşi încet pe lângă el, apoi răspunse cu voce alintată:
- Sunt nou venită în această curte...
- Asta ştiu, o întrerupse puţin cam nepoliticos Petronel.
- Sunt Pisicuţa Galben Portocalie...
- Am mai văzut pisicuţe, zise Petronel, legănându-şi coada stufoasă, dar culoarea aceasta nu am văzut-o până acum!
- Mie îmi plac mult morcovii! Vin dintr-un sat îndepărtat unde nu creşte nici măcar o bucăţică de morcov, şi cum blăniţa mea începuse să-şi piardă din strălucire am hotărât să plec în căutarea unui loc mai bun.
- Şi l-ai găsit, o întrerupse iar Petronel, în curtea mea!!
- Nu eşti prea bine crescut Domnule...., hmm, cum spuneai că te numeşti, ştii acolo de unde vin eu este politicos să te prezinţi...
- Ce să fac?!
- Să-ţi spui numele!
- A! Păi la mine stăpânii strigă Petronel dacă asta te ajută cu ceva....
- Ei bine Domnule Petronel, eu îţi spun bine te-am găsit şi îţi mulţumesc că mă laşi să mănânc morcovi din grădina ta.
- Ha, ha, ha, stai să te vadă stăpânul, TATAIE, să vezi tu atunci...
- Nu înţeleg, ce să văd....??
- Îl vezi pe omul acela cu sapa în mână, ei bine el este Tataie, el sapă, udă, stânge frunzele uscate, în fiecare zi el lucrează în această grădină, împreună cu nepoţica lui Domnişoara Răsfăţici.
- Domnişoara Răsfăţici, ha, ha ,ha şi ziceai de blana mea că e caraghioasă, ce nume este acesta?
- Ei, aşa i se spune! Nici nu mai ştiu cum o cheamă, de când a început să meargă şi să vorbească, acum câţiva ani, aşa i se spune..
- De ce? Întrebă Pisicuţa spălându-şi cu graţie lăbuţele.
- Pentru că nu face decât ce vrea ea! Nu prea mai ascultă de nimeni. E o răsfăţată.... nu înţeleg de ce nu mai vrea lăptic.... e atât de bun!!
Dar tu de unde ştii cât e de bun?
- Câteodată mai lasă pe masă castronelul cu lapte pentru că nu vrea să-l mănânce găseşte ea un motiv, ba nu e suficient de cald sau de rece, ba nu are biscuiţi în el...în fine, şi atunci eu sar pe masă...
- Şi-ţi bagi mustăţile în castronul fetiţei, completă pisicuţa Galben Portocalie. Ai voie?
- Cine să-mi dea voie? Tataie? Niciodată. Îmi iau singur.
- Şi altceva ce-ţi mai iei?
- Aripi să zbor că dacă mă prinde Tataie cu lăbuţele pe masă e vai de blana mea.... Ştiu eu, am mai păţit-o.
Tăcură. Priviră împrejur. Îşi făcură apariţia doi fluturi care se jucau printre flori. Petronel îi studie cu atenţie; ar fi vrut să prindă unul să se joace puţin cu el dar se gândi să lase joaca pe mai târziu „ Toate la timpul lor” îşi spuse el „acum trebuie să scap de pisicuţa asta, aici e curtea mea.”
Pentru că pisicuţa de care vorbim avea blana galben – portocalie...
Celelalte pisicuţe aveau blana albă, neagră, cu dungi... numai pisicuţa noastră avea blana ca portocala.
Într-o zi, în timp ce-şi admira curtea frumos înverzită şi înveselită după ploaia de vară, Tataie rămase împietrit în dreptul răzorului de morcovi.
- Măi să fie, zise el scărpinându-se după ureche! Cine mi-o fi furat morcovii?? Că nu văd deloc urme de încălţăminte pe aici. Restul plantelor nu sunt călcate în picioare. Numai aici în mijlocul răzorului lipseşte un morcov. După cum arată locul se pare că a fost un morcov mare!!
Se mai învârti tataie pe lângă răzorul cu morcovii dând din cap din ce în ce mai nedumerit, apoi plecă să inspecteze şi celelalte răzoare din curte. Peste tot erau plantele puse de el, la locul lor aşa cum trebuiau să fie.
În acest timp de sub o frunză mare de brusture îşi făcu apariţia pisicuţa galben portocalie lingându-şi satisfăcută mustăţile.
Petronel, motanul, stăpânul curţii, o văzu, şi cu o săritură agilă se opri direct în faţa ei; până atunci stătuse liniştit pe coama casei, întinzându-şi lăbuţele în bătaia soarelui de dimineaţă.
- Cine eşti? Întrebă el, încercând ca mieunatul lui să fie cât mai ameninţător. Ce cauţi în curtea mea?
Pisicuţa Galben Portocalie îl privi lung, păşi încet pe lângă el, apoi răspunse cu voce alintată:
- Sunt nou venită în această curte...
- Asta ştiu, o întrerupse puţin cam nepoliticos Petronel.
- Sunt Pisicuţa Galben Portocalie...
- Am mai văzut pisicuţe, zise Petronel, legănându-şi coada stufoasă, dar culoarea aceasta nu am văzut-o până acum!
- Mie îmi plac mult morcovii! Vin dintr-un sat îndepărtat unde nu creşte nici măcar o bucăţică de morcov, şi cum blăniţa mea începuse să-şi piardă din strălucire am hotărât să plec în căutarea unui loc mai bun.
- Şi l-ai găsit, o întrerupse iar Petronel, în curtea mea!!
- Nu eşti prea bine crescut Domnule...., hmm, cum spuneai că te numeşti, ştii acolo de unde vin eu este politicos să te prezinţi...
- Ce să fac?!
- Să-ţi spui numele!
- A! Păi la mine stăpânii strigă Petronel dacă asta te ajută cu ceva....
- Ei bine Domnule Petronel, eu îţi spun bine te-am găsit şi îţi mulţumesc că mă laşi să mănânc morcovi din grădina ta.
- Ha, ha, ha, stai să te vadă stăpânul, TATAIE, să vezi tu atunci...
- Nu înţeleg, ce să văd....??
- Îl vezi pe omul acela cu sapa în mână, ei bine el este Tataie, el sapă, udă, stânge frunzele uscate, în fiecare zi el lucrează în această grădină, împreună cu nepoţica lui Domnişoara Răsfăţici.
- Domnişoara Răsfăţici, ha, ha ,ha şi ziceai de blana mea că e caraghioasă, ce nume este acesta?
- Ei, aşa i se spune! Nici nu mai ştiu cum o cheamă, de când a început să meargă şi să vorbească, acum câţiva ani, aşa i se spune..
- De ce? Întrebă Pisicuţa spălându-şi cu graţie lăbuţele.
- Pentru că nu face decât ce vrea ea! Nu prea mai ascultă de nimeni. E o răsfăţată.... nu înţeleg de ce nu mai vrea lăptic.... e atât de bun!!
Dar tu de unde ştii cât e de bun?
- Câteodată mai lasă pe masă castronelul cu lapte pentru că nu vrea să-l mănânce găseşte ea un motiv, ba nu e suficient de cald sau de rece, ba nu are biscuiţi în el...în fine, şi atunci eu sar pe masă...
- Şi-ţi bagi mustăţile în castronul fetiţei, completă pisicuţa Galben Portocalie. Ai voie?
- Cine să-mi dea voie? Tataie? Niciodată. Îmi iau singur.
- Şi altceva ce-ţi mai iei?
- Aripi să zbor că dacă mă prinde Tataie cu lăbuţele pe masă e vai de blana mea.... Ştiu eu, am mai păţit-o.
Tăcură. Priviră împrejur. Îşi făcură apariţia doi fluturi care se jucau printre flori. Petronel îi studie cu atenţie; ar fi vrut să prindă unul să se joace puţin cu el dar se gândi să lase joaca pe mai târziu „ Toate la timpul lor” îşi spuse el „acum trebuie să scap de pisicuţa asta, aici e curtea mea.”
publicat la 27.02.2008 (11205 citiri)
