De la lume adunate...
Porumbaca
povestioara pentru copii
PORUMBACA
Avea bunica în gospodăria ei la ţară mai multe găini pe care le îngrijea cu dragoste. Găinile îi făceau în fiecare zi ouă mari pe care le mâncam noi nepoţii sau le ducea bunica să le vândă la piaţă.
De câte ori mă aflam în vacanţă la bunica priveam găinile şi cocoşul ţanţoş care veneau în grabă la un anumit semnal când bunica le dădea grăunţe sau cartofi fierţi amestecaţi cu făină de mălai ori fărâmituri de pâine.
Pe cocoÅŸul cel Å£anÅ£oÅŸ eram cam supărată pentru că mă trezea dimineaÅ£a devreme cu strigătul lui puternic, „cucuriguuuuu!â€,dar îi ÅŸi admiram Å£inuta lui deosebită cu pene colorate, cu creasta roÅŸie ÅŸi privirea atentă în toate părÅ£ile, ca un ostaÅŸ de pază.
Îmi plăcea să o ajut pe bunica să dea mâncare la găini şi le cunoşteam pe toate după înfăţişarea lor, dar şi după un nume dat de mine fiecăreia. În timpul zilei, găinile umblau, zăboveau, prin curtea largă, căutând şi ciugulind fire de iarbă şi alte resturi mărunte, apoi se retrăgeau neobservate în culcuşul lor de paie din coteţ ori în diferite ascunzişuri din şură pentru a oua, semnalând acest moment cu un cotcodăcit zgomotos, auzit la mare distanţă.
Cea mai dragă găină pentru mine era „Porumbacaâ€. Ea îmi ciugulea grăunÅ£ele chiar din palmă ÅŸi îmi mulÅ£umea gângurind pe limba ei cot, cot, cot.
Într-o zi Porumbaca a dat semn că vrea să clocească şi să facă pui. Bunica a pus-o pe mai multe ouă aşezate într-o lădiţă pe un culcuş de paie. După mai multe zile Porumbaca, acum mamă cloşcă, a scos vreo zece puişori drăgălaşi ca nişte ghemotoace de puf gălbui.
Cloşca nu dădea voie să se apropie nimeni de puii ei, pe care îi ocrotea grijulie apărându-i când era nevoie cu lovituri date cu aripile şi cu ciocul. Eu nu ştiam acest obicei pe care îl au cloştile şi când am văzut puişorii, am luat unul să-l mângâi. În acel moment puiul a început să piuie puternic piu, piu, piu. Cloşca Porumbaca, pe care o credeam prietenă, s-a repezit cu aripile desfăcute asupra mea lovindu-mă puternic cu ciocul şi cu ghearele. Zăpăcită de spaimă am pus jos puiul, dar deja mă alesesem cu nişte zgârieturi. Bunica zâmbind a venit să potolească vrajba dintre mine şi cloşcă, spunându-mi că această păţanie trebuie să-mi fie de învăţătură şi să nu mai încerc a mă juca cu puii, pentru că orice mamă îşi apără puiul când crede că este în pericol.
Avea bunica în gospodăria ei la ţară mai multe găini pe care le îngrijea cu dragoste. Găinile îi făceau în fiecare zi ouă mari pe care le mâncam noi nepoţii sau le ducea bunica să le vândă la piaţă.
De câte ori mă aflam în vacanţă la bunica priveam găinile şi cocoşul ţanţoş care veneau în grabă la un anumit semnal când bunica le dădea grăunţe sau cartofi fierţi amestecaţi cu făină de mălai ori fărâmituri de pâine.
Pe cocoÅŸul cel Å£anÅ£oÅŸ eram cam supărată pentru că mă trezea dimineaÅ£a devreme cu strigătul lui puternic, „cucuriguuuuu!â€,dar îi ÅŸi admiram Å£inuta lui deosebită cu pene colorate, cu creasta roÅŸie ÅŸi privirea atentă în toate părÅ£ile, ca un ostaÅŸ de pază.
Îmi plăcea să o ajut pe bunica să dea mâncare la găini şi le cunoşteam pe toate după înfăţişarea lor, dar şi după un nume dat de mine fiecăreia. În timpul zilei, găinile umblau, zăboveau, prin curtea largă, căutând şi ciugulind fire de iarbă şi alte resturi mărunte, apoi se retrăgeau neobservate în culcuşul lor de paie din coteţ ori în diferite ascunzişuri din şură pentru a oua, semnalând acest moment cu un cotcodăcit zgomotos, auzit la mare distanţă.
Cea mai dragă găină pentru mine era „Porumbacaâ€. Ea îmi ciugulea grăunÅ£ele chiar din palmă ÅŸi îmi mulÅ£umea gângurind pe limba ei cot, cot, cot.
Într-o zi Porumbaca a dat semn că vrea să clocească şi să facă pui. Bunica a pus-o pe mai multe ouă aşezate într-o lădiţă pe un culcuş de paie. După mai multe zile Porumbaca, acum mamă cloşcă, a scos vreo zece puişori drăgălaşi ca nişte ghemotoace de puf gălbui.
Cloşca nu dădea voie să se apropie nimeni de puii ei, pe care îi ocrotea grijulie apărându-i când era nevoie cu lovituri date cu aripile şi cu ciocul. Eu nu ştiam acest obicei pe care îl au cloştile şi când am văzut puişorii, am luat unul să-l mângâi. În acel moment puiul a început să piuie puternic piu, piu, piu. Cloşca Porumbaca, pe care o credeam prietenă, s-a repezit cu aripile desfăcute asupra mea lovindu-mă puternic cu ciocul şi cu ghearele. Zăpăcită de spaimă am pus jos puiul, dar deja mă alesesem cu nişte zgârieturi. Bunica zâmbind a venit să potolească vrajba dintre mine şi cloşcă, spunându-mi că această păţanie trebuie să-mi fie de învăţătură şi să nu mai încerc a mă juca cu puii, pentru că orice mamă îşi apără puiul când crede că este în pericol.
