· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Poveste


Copiilor din toata lumea...




Alexandru privea cartea cu oarecare mirare. Nu mai văzuse niciodată pīnă acum o aşa minunată carte. O primise īn dar de la buni care ţinuse să-i aducă aminte că anul trecut, de Crăciun primise tot o cărticică pe care īnsă o rătăcise prin casă. Cartea de anul acesta era mai mare şi mult mai frumoasă, cu poze colorate şi coperţi groase de carton. Ceea ce-l uimea erau īnsă figurile personajelor care păreau că sīnt aievea aşa cum stăteau cuminţi īn foile cărţii. Cīnd Moş Crăciun, obosit de pe drum a poposit şi la ei şi a scos din desagă cartea, i-a spus copilului:
- Aceasta este cartea despre Naşterea Domnului. S-o păstrezi cu grijă, s-o priveşti ori de cīte ori eşti trist şi īţi va īndeplini orice dorinţă. Căci, dragul meu, aceasta este o carte fermecată.
Atīt a rostit moşul, s-a ridicat de pe scaun, a zīmbit copilului şi a plecat. Din seara de Ajun, Alexandru trăieşte sub vraja misterului cărţii fermecate. Se tot īntreabă ce puteri magice poate avea o carte ca aceea. A īncercat s-o īntrebe pe buni, numai că, aceasta era deosebit de ocupată cu musafirii, care păreau că nu se mai termină. Īn camera lui, unde mami şi tati īngrămădiseră paltoanele musafirilor, Alexandru, cu cartea pe genunchi medita la vorbele moşului. “Oare ce-o fi vrut să spună ?. Să poată oare această carte să-mi īndeplinească dorinţele ? Hai să fac o īncercare.". Īnchise ochii şi-şi dori foarte tare o īngheţată. Nu īndrăznea să deschidă ochii ca nu cumva să descopere că pe măsuţă se afla īngheţata pe care şi-o dorise. Ştia dintr-o poveste că doar vrăjitoarele pot face să apară lucruri cu un simplu gest şi mai ştia că vrăjitoarele sīnt, īn general, rele. E drept că existau īn poveşti şi zīne bune, dar nu spera să īntīlnească una chiar acum. “Fie ce-o fi !". - īşi spuse Alexandru. “La urma urmelor, ce poate să-mi facă mie o īngheţată ?. Cel mult o să mă doară gītul, dar asta nu e nici o problemă, se rezolvă cu Biseptol". Şi deschise ochii. Pe măsuţă era o īngheţată mare de vanilie şi ciocolată, cu pişcoturi şi sirop. Numai că, līngă ea stătea un pitic, mic, mic, cu nas ascuţit şi scufie roşie.
- Ce, credeai că nu-i adevărat ce ţi-a spus Moş Crăciun ?!? Să ştii că moşul nu minte niciodată, iar copiii care nu-l cred sīnt pedepsiţi. Poftim, ţi-am īndeplinit dorinţa, dar pentru asta va trebui să primeşti o pedeapsă pentru că n-ai crezut.
Alexandru era mut de uimire. Īngheţata, hai, treacă - meargă, se mai văzuseră cazuri, dar un pitic īntrecea orice imaginaţie. Se ciupi de obraz ca nu cumva să viseze. Nu visa. Mai mult, piticul se căţărase pe perdea şi de acolo de sus īl privea răutăcios.
- Să faci bine şi să execuţi pedeapsa!
Cu glasul pierit, Alexandru bolborosi:
- Ce-ce-ce pe-pe-pedeapsă?
- Păi, Moş Crăciun a spus că eşti pedepsit să plimbi căţelul īn fiecare dimineaţă.
Alexandru deveni palid. “Auzi, să plimb căţelul! Da’ ce sīnt eu?!. Şi apoi nici măcar nu-i al meu. E-al soră-mii. Ea l-a adus īn casă".
De pe perdea, piticul īl privea mustrător:
- Crezi că nu ştiu ce gīndeşti? Hmm, astă vară te lăudai că e căţelu tău şi că tu l-ai īnvăţat să salute cu lăbuţa. Asta numai ca să te dai mare īn faţa celor de la grădiniţă. De fapt, ai cam minţit. Pentru asta va trebui să-l plimbi. Altfel, Moş Crăciun īţi va lua cartea.
Şi, dintr-o dată, piticul dispăru. Dar nu şi īngheţata. “Uff, bine c-a plecat! Acum pot să mănīnc liniştit bunătate de īngheţată". Īn cīteva minute īngheţata dispăru şi ea. Alexandru luă cartea şi-o ascunse īn dulap sub hăinuţe. Mulţumit, se apucă să coloreze un desen. Īn timp ce el īşi vedea de lucru, īn cameră intră īncet, īncetişor buni.
- Ce faci aici? De ce nu vii la masă? Ai uitat că nu e politicos să īntīrzii la masă? Toată lumea te aşteaptă. Musafirii īntreabă de tine.
Dar Alexandru nici nu se clinti. Rosti doar printre dinţi:
- Nu mi-e foame!
Buni īl privi mirată. Cum se putea aşa ceva? Doar Alexandru era un mīncăcios. Dar plecă din cameră convinsă că mai tīrziu copilul va veni la masă. Imediat apăru piticul:
- Mai vrei o īngheţată? Sau poate o ciocolată? Sau o prăjitură?
Alexandru dădu din cap afirmativ şi imediat, pe măsuţă apăru o felie imensă de tort cu ciocolată. O īnfulecă sub privirile răutăcioase ale piticului.
- Nu uita īnsă că trebuie să plimbi căţelul.
Cu gura plină, Alexandru protestă:
- Acuma noaptea? Nu vezi că s-a-nserat?
- Şi ce dacă? Ce, ţi-e frică? Nu ţi se-ntīmplă nimic. Cīnd te-ai lăudat că eşti cel mai curajos băieţel din cartier nu ţi-a fost frică? Am impresia că eşti cam lăudăros. Să recapitulăm: mincinos, lăudăros şi lacom pe deasupra. Uită-te la tine cum īnfuleci! Te-ai murdărit pīnă la urechi!
- Şi ce dacă? Spală mama!
- Aha, va să zică nu-ţi pasă! Mai trecem ceva pe listă: nepăsător. Iar dacă stau bine şi mă gīndesc, şi leneş.
Supărat, piticul dispăru. La uşa camerei se auzi un lătrat scurt. Era căţelul. “Ăsta sigur vrea afară! Dacă mai vine piticul şi-mi mai dă o prăjitură o să mă doară burta. Aşa că mai bine īl duc afară pe Molfăici". Deschise uşa şi căţelul, dīnd din coadă, īl īntīmpină bucuros. Īi puse lesa, se īmbrăcă şi ieşi trīntind uşa. Īn urma lui, buni rămase foarte mirată:
- Ce-o fi cu el de a devenit dintr-o dată aşa de harnic?
Bunicul, care asistase la scena cu pricina, zīmbi pe sub mustaţă. Ştia el ce ştia. Īl cunoscuse şi el pe piticul mic, mic cu nas ascuţit şi scufie roşie. Pe vremea cīnd era copil şi nu asculta de mama lui. Piticul īl vizitase şi pe el, iar semnele vizitei de atunci le descoperise pe fruntea lui Alexandru: o cută adīncă pe frunte şi un aer smerit de copil pedepsit.

* * *

Chiar dacă nu vă vine să credeţi, povestea lui Alexandru este absolut adevărată. Puteţi chiar verifica: īn fiecare zi, Alexandru se plimbă cu Mollfăici pe aleile din jurul blocului. Ba chiar, īl puteţi vedea ajutīnd-o pe mama la cumpărături. Ieri, spre exemplu, Alexandru a recunoscut īn faţa tuturor copiilor că nu el l-a īnvăţat pe Molfăici să salute. Deci luaţi aminte la această poveste. Piticul vă poate vizita şi pe voi dacă nu sīnteţi cuminţi.


cu drag,
evadindeva
publicat la 16.12.2003 (32463 citiri)