· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Povestea nasterii lui Andrei - un copil puternic





In momentul acesta, totul este bine. Cand ma gandesc insa prin cate am trecut pana am ajuns la aceasta stare de bine...

Luni, 23 februarie la ora 7 dimineata au inceput contractiile. M-am trezit din somn pentru a le urmari cu ochii pe ceas frecventele. Erau din 10 in 10 minute. La ora 9.30 am facut o baie - ma gandeam ca este alarma falsa. Nu au incetat. La ora 10 am sunat doctorita si am plecat spre spital. Cand am ajuns, m-a controlat si am fost internata si cazata in sala de nasteri. La ora 19 contractiile erau din ce in ce mai puternice si mai dureroase. Aveam dilatatie 2.5 cm. Apoi au fost din ce in ce mai dureroase. La ora 20.30 cand a venit doctorita, ma rugam sa am dilatatia de 3 cm pt a putea sa-mi faca anestezia epidurala. Surpriza! Aveam dilatatia de 6-7 cm. Mi-a rupt apa si la ora 21.00 am urcat pe masa. Am trecut prin toata povestea cu “impinge puternic!:” - simteam ca mor! Parca ma rupeam in bucati! Il simteam pe Andrei ca vrea sa iasa si parca nu se mai termina. La ora 00.20 Andrei a iesit in sfarsit. Pentru ca nu se putea altfel, a fost scos cu pompa cu vacuum. L-am vazut cand a iesit. Nu a plans. Nu spunea nimic... In secunda aceea am amutit! Nu mai conta ce se intampla cu mine, important era ca el sa fie bine. Cand l-au scos si l-au pus pe masa toti doctorii din incapere s-au repezit la el. Ramasesem singura si pentru ca tot nu auzeam nici un tipat am inceput sa plang. Credeam ca totul a fost in zadar. Ca toate cele 9 luni si inclusiv ziua aceea de travaliu cumplit - au fost in zadar. Cand s-a intors doctorita mea repetam obsesiv un singur lucru: ”De ce nu plange?”. Andrei a avut probleme la nastere - a respirat singur dupa 20 de minute. In timp mai aflam informatii despre el - a inceput sa respire, este bine, are 3kg si 51cm... La ora 3 dimineata am iesit din sala de operatii. El era la reanimare in incubator. Am reusit sa-l vad, avea “patutul” langa usa...

Dimineata am reusit sa ma dau jos din pat. Nu mi-a fost usor,dar durerile mele nu mai contau. Pentru ca Andrei se nascuse destul de greu, avusese convulsii si a trebuit sedat. Doua zile a fost sedat. Doua zile in care atunci cand era ora de alaptat ma duceam la el si ii vorbeam. Ii spuneam ca este cel mai frumos copil din lume, cel mai minunat, cel mai puternic si cel mai sanatos. De fapt, asta era important pentru el - sa stie ca este un copil puternic si sanatos!

Pentru ca nu-l puteam alapta, colectam laptele si asistentele ii dadeau sa manance prin gavaj. Pe 1 martie, la ora 6 dimineata l-am luat pentru prima oara in brate. Am plans... Nu am plans de fata cu el - mi-era frica de faptul ca el nu intelege ca mamica lui plange de bucurie... Cand am iesit de la el am plans... Era primul pas catre victorie! Ii vorbeam mult... I-am spus ca taticul lui i-a cumparat un ursulet mare dar ca atunci cand va incepe sa manance el i-l voi da, pana atunci ursuletul va sta in rezerva lui mami... La ora 21.00 Andrei a mancat singur! Si bineinteles ca mami i-a dat ursuletul!

Pe 4 martie am plecat acasa. Sanatosi si voinici! Acum Andrei este un copil cuminte, ascultator - inca il mai motivez cu anumite lucruri, foarte mancacios (din pacate eu nu mai am lapte, dar papam lapte praf), foarte rasfatat - de, e primul copil, primul nepot de bunici, primul nepot de unchi si matusi - ce mai, e primul in toate; si mai presus de orice Andrei este un copil sanatos (a luat 200 g in 4 zile) si tot ce a fost rau a trecut!
Acum nu ne ramane decat sa ne bucuram impreuna!

adlemi
publicat la 19.08.2004 (6862 citiri)