· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Povestea noastra





Dragele mele mamici si dragii mei tatici
Atatea luni am tot citit intamplarile voastre, m-am bucurat alaturi de voi cind citeam despre voi si bebeii vostri intamplari fericite si m-am intristat si de multe ori am plins cind unele mamici si bebei sufereau, ma speriam si imi era frica de nastere cind citeam despre sarcini si nasteri dificile, iar apoi eram iar curajoasa si cu sperantza cind vedeam ca nu toate sunt la fel. Cam asa au trecut cele 9 luni sa sarcina: bucurie, frica, iar bucurie, speranta, nerabdare, curaj si apoi iar teama de necunoscut, emotzii....................
Eu si Stefanos (sotul meu) suntem impreuna de 6 ani. Eu am 28 de ani iar el 27. In acesti ani nu ne-am dorit copii, nu eram pregatiti inca pentru pasul asta. Eu cel putin nu ma vedeam deloc in postura de mama. Stefanos nici atat in postura de tata. Singura ca dorea sa facem un bebe, era Sofia. Sofia e mama lui Stefanos si soacra mea.Dar pentru ca e mai mult ca o prietena nu o pot numi soacra decit in situatia cind vorbesc despre ea cu cineva strain. Cum spuneam, ea era singura care dorea sa fac un bebe. In fiecare an de Craciun sau de Paste cind ne faceam urarile de bine, auzeam aceeasi fraza:
- Hai si cu un bebe mic anul asta.
Si imi punea mana pe burta si ma intreba:
-Nimic? Nimic inca?
Si noi radeam si-i ziceam sa nu-si faca false sperante. Mai ziceam:
- Of mai Sofia ne-ai inebunit cu bebe asta, daca facem bebe cum ne mai distram? Plus de asta unde sa incapa un bebe in burtica mea?!? Nu vezi ca nu am burta deloc?
Si ea radea de mine si-mi zicea sa nu-mi fac griji din cauza asta, ca-si face bebe loc singurel:) Si nu isi dorea doar bebe... dar avea si preferinte soacra-mea... sa fie fetita si sa semene cu mine si sa o cheme ca pe ea.
In fine anii au trecut si incepusem sa ma gandesc si eu sa devin mamica. Nu ca as fi fost mai pregatita sau ca nu mai eram asa fricoasa de nastere, dar aveam deja 27 de ani si vroiam sa fiu o mamica tanara si "mumoasa". Am discutat cu Stefanos si cu toate ca nu era prea sigur daca vrea sau nu, mi-a zis "cum vrei tu moro mu". Am uitat sa mentionez ca sotul meu este grec. moro mu = iubita/iubitul mea/meu. Dar raspunsul asta nu ma multumea. Cum adica cum vreau eu?!? Aveam nevoie de mai multa incurajare, plus ca nici eu nu eram asa sigura. Dar am facut un prim pas. Am intrerupt anticonceptionalele. Dar cu toate ca nu le mai foloseam, faceam dragoste protejat. Au trecut vreo 2 luni in care tot discutam cum ar fi daca... cum ne-am simti dupa... ca parinti... si incet incet ne placea sau cel putin ne obisnuiam cu ideea de a fi parinti stiind ca o avem pe Sofia. Ea inca nu stia nimic de planurile noastre. Asa ca am renuntat sa ne mai protejam. Abia asteptam sa-i dau vestea ca sunt insarcinata... dar... surpriza: luna urmatoare mi-a venit ciclul!!! Oh! Oh! Oh! Nici nu va imaginati ce suparare pe capul meu. Imi intrase in cap ca nu pot face copii. Credeam ca am intarziat si ca varsta nu ma mai avantajeaza... nici nu mai stiu ce gandeam.
Intre timp alta surpriza: cumnata mea ne-a anuntat ca e insarcinata in 4 luni si jumatate, dar nu a zis mai devreme deoarece nu era casatorita cu prietenul ei... si ii era rusine. Bucurie mare! Sofia era cea mai fericita (fericita pentru bebe dar nu si pentru tatal bebeului)...
Eu eram bucuroasa ca in sfarsit are si Sofia un bebe ca ocupatie si nu ma va mai zapaci pe mine. Dar in acelasi timp eram trista ca nu am ramas insarcinata. Dar inca aveam sperante... ziceam ca asa din prima poate e mai greu. Nici nu mi-am dat seama cum a trecut o luna, deoarece inainte cind foloseam anticonceptionale nu ma interesa cind vine ciclu... stiam ca trebuie sa vina si gata. Acum cred ca trecuse deja o luna si jumatate cind am realizat ca nu mi-a venit ciclul. Dar am zis sa mai astept un pic sa nu ma bucur degeaba. Oricum in sufletul meu stiam ca am ramas insarcinata. Oboseam mai repede si mi se facea somn la cele mai ciudate ore din zi. Devenisem o somnoroasa.
In sfarsit am facut testul. URAAAAAAAAAA eram insarcinata!!! Si imediam m-a cuprins si teama: chiar vreau sa fiu mama??? Of ce prostuta... normal ca vreau!!!
Ce sa va mai spun? Bucurie mare pe mine, pe Stefanos pe Sofia care vroia un bebelus si acum trebuia sa aiba grija de doi:))
Am avut o sarcina usoara fara greturi, ameteli. Abia din luna a 6-a am avut de suferit din cauza arsurilor la stomac.
Ne-am dorit o fetita si era fetita!!! Sofia era tare mandra stiind ca bebelusa ii va purta numele. Acum era ca "trebuie" sa semene cu mine. Atat de mult imi vorbise despre asta ca deja imi imaginam o fetita blonduta cu ochisori albastri:)
Timpul trecea, eram din ce in ce mai umflata, mai nerabdatoare, mai emotionata etc... Mergeam la doctor in fiecare luna. Stabilise un termen de nastere pina pe 23 iulie 2005 - maxim 27 iulie.
Faceam plimbari lungi in fiecare seara ca sa ajut la coborarea lui bebe si sa am o nastere normala. Eram mai curajoasa un pic pentru ca citisem o gramada de chestii pe site iar cind a nascut cumnata mea am asistat la nastere. Fiind o clinica particulara si acelasi medic care ma urmarea si pe mine m-au lasat sa asist la nastere ca sa stiu ce ma asteapta:P
Ce sa va spun?! Eram asa de emotionata si m-a apucat plinsul cind am vazut-o pe cumnata mea pe "patul de suferinta". Soacra-mea cind m-a vazut ca pling nici nu stia cum sa ma scoata mai repede din camera, ca cica daca pling nu fac bine si se va naste bebita mea cu icter!!!!
Normal ca nu vroiam asa ceva dar nici sa pierd "spectacolul" :P:P asa ca mi-am facut curaj si tzup iar in camera de suferinta. Nu stiu cum s-a intamplat dar parca eram asistenta medicala de cind lumea. Aveam grija de cumnata mea sa-i umezesc buzele, sa-i fac aer, sa-i fac masaj la tample si respiratii impreuna cu ea de parca eu urmam sa nasc:)) Asistentele, moasa si soacra-mea incepusera sa povesteasca tot felul de intamplari hazlii ca si cum noi nici nu eram acolo.
De la atata respira-inspira ma luase cu ameteala, asa ca iesisem putin sa-i zic sotului meu sa-mi cumpere un suc. Pina sa apara cu sucul o aud pe moasa ca ma striga:
- Hai hai repede ne mutam in sala de nasteri
- OH OH asa repede? zic eu dintr-o data nu prea sigura pe mine daca vreau sa vad cum vine pe lume un copil.
- Hai repede, i-mi zice moasa vesela, pai ce se poate nastere fara tine? (moasa era sotia medicului)
Ce sa fac? Am mers. Pina sa o instaleze pe cumnata mea aveau grija si de mine!!! lol Mi-au dat un scaun cica in cazul in care lesin (eu fiind insarcinata)
LESIN??? Vai! asta m-a speriat rau de tot. Ma gandeam: daca mi-au dat scaun trebuie sa vad ceva f. f. f. socant. Vroiam sa ies dar imi era rusine, am intrat in joc... trebuia sa joc pina la capat. Culmea e ca toata lumea era vesela (mai putin cumnata mea saraca), aveam muzica, se spuneau bancuri... Normal pentru ca ei stiau ca va naste usor, eu nu stiam asta.
Eu imi luasem iar rolul in serios si ii faceam masaj la tample, evitam sa ma uit... mai jos. Il aud pe doctor cum rade si-mi zice:
- Las-o ca o sa mi-o adormi de la atata masaj si nu o sa mai impinga cind ai zic:))) Vino mai aproape aici sa vezi si tu...
- Neaaahh stau bine si aici, zic eu, dar moasa deja ma tragea de mana sa vad cum iese capul copilului.
Huh, nu mi-a placut, am aruncat o privire, m-am prefacut ca vad si am trecut iar la masaj (nu stiam ce sa fac altceva). In secunda urmatoare am auzit plinset de bebelus... eu continuam sa fac masaj holbandu-ma la bebelus, cumnata a inceput sa plinga si sa-mi multzumeasca!!! Eu inca ma holbam la bebelus si ma miram ce urat e (in sinea mea)... avea o culoare parca gri si era cleios... brrrrrrr nu va mai zic :P
Dar in citeva minute dupa ce l-au curatzat, spalat si imbracat... era asa de frumos si roz si m-a apucat iar plinsul de emotie si bucurie.
Toate astea au durat doar 15 minute de cind intrasem in sala de nasteri. Adica in capul meu deja aveam concluzia: nasterea e foarte usoara, rapida si fara dureri! (normal... doar nu nascusem eu) :)))

Cu aceasta experienta la activ abia asteptam sa treaca lunile si sa tin si eu pe bebelusa mea in bratze.
Si lunile au trecut. Greu... dar au trecut. Zic greu pentru nu ieseam in oras adica la "distractzie", nu imi placea cum stau hainele pe mine asa umflata ca o elefantica, eram din ce in ce mai plingacioasa, plingeam din orice. O data am ars mancarea si m-a apucat un plins de zile mari... de nu stia Stefanos cum sa ma potoleasca. Bineinteles dupa ce m-am potolit, radeam amandoi ca doi bezmetici:)))
Una din marile mele placeri si tortura lui Stefanos e de a merge la cumparaturi. Si dupa ce mi-am cumparat haine de graviduta si o gramada de incaltaminte, mereu alt numar (ptr ca ba mi se umflau picioarele ba mi se desumflau)... am inceput cumparaturi ptr beba. Nici nu-mi imaginam cite lucrusoare frumoase si moderne exista pentru bebelusi. Am cumparat toate cele necesare, si pregatisem si bagajul pentru clinica. Doar eu aveam o... problema. Fiind o tipa foarte cocheta nu stiam ce o sa imbrac cind o sa nasc. Asa umflata, in pijamale eram cum eram... dar cu camasa de noapte aratam groaznic. Sofia mi-a zis sa-mi iau si o camasa de noapte care sa o port pe "patul de suferinta" lol si in sala de nasteri. In fine... am ales o camasa de noapre roz (sic!)
Pe 18 iulie trebuia sa merg la medic sa vedem ce progrese a facut beba. Cum ma vede:
- Ep! Ce facem? Pregatita de nastere?
- NUUUU NU! zic eu socata, mai am o saptamana.
La care el rade, Sofia rade si ea... doar eu nu rad.
Dupa ce m-a consultat, pina sa ma imbrac eu iar... il auzeam cum vorbeste cu soacra-mea.
- Heeeei, strig eu din baie, nu vorbiti fara sa aud si eu... ce soacra-mea va naste?
La care ei... "hahaha si hihihi"... termin cu imbracatul si merg la ei sa-mi dea vestea:
- Vei naste miercuri (20 iulie), vom provoca travaliul, va fi si sotzia mea libera atunci ca sa-ti tzina companie...
Bla bla bla... nu mai stiu ce a zis... ca eu ramasesem la faza cu miercuri... trebuia sa ma obisnuiesc cu ideea ca voi naste peste 2 zile.
Apoi am inceput:
- Doctore nu stiu cite femei au nascut cu tine si nu-mi pasa. Eu vreau atentie speciala, ca e primul meu bebe, nu tura-vura sa scapi repede... si inca ceva... sa ai grija sa nu ma tai mult si sa ai grija cum ma cosi dupa...
Si incepusem sa turui ca o moara stricata:))) la care doctorul:
- Fi fara grija, o sa am mare grija de tine... si de taiat si cusut nu-ti fie frica, ca sunt mare smecher la asta.
Huh... m-a linistit si mi-a dat curaj. Am plecat acasa. A! uitasem sa spun ca aveam deja niste mici dureri... asa ca inainte de menstruatie. Dupa ce am ajuns acasa l-am sunat pe Stefanos sa-i dau vestea. Se dadea curajos la telefon dar l-am simtit ca parca era si el un pic speriat cu toate ca nu recunostea.
Durerile au continuat toata ziua... la intervale neregulate. Obosisem deja de la atata durere.
- Sofia ma doare rau...
- Nu-i nimic, asa trebuie, asa e bine...
- Ufffff nu-ti mai zic nimic... nu esti buna de compatimit, nu asta vreau sa aud acum (ma enervam eu)
- Dar ce vrei sa auzi?
- Zi si tu: 'of saracutza de tine"... Stiu si eu? Gaseste ceva care sa-mi placa
- Bine bine sa-mi zici cind te doare
- Uite si acum ma doare
- Oh oh saraca de tine, hai rabdare ca o sa treaca... peste 2 zile (zice ea)
Nu stiam ce sa fac... sa rad... sau sa ma enervez :))))
Si ca sa treaca timpul mai repede am inceput sa jucam carti. Eu, Sofia si Fotis (cumnatul meu, fratele lui Stefanos)
Eu castigam si eu se enervau... cu cit se enervau ei, eu ma inveseleam mai mult. Cu cit radeam mai mult, ma durea mai rau. Cam asa a trecut ziua. Seara pe la 11 am mers la plimbarea obisnuita, dar pentru ca ma durea din ce in ce mai des... am scurtat drumul si ne-am intors acasa. Singurul lucru la care ma gandeam era cum voi rezista 2 zile cu dureri...
Am facut baie si am vrut sa dorm... Dar ce? Puteam? Aveam dureri ba din 15 in 15 minute, ba din 10 in 10 minute... pierdusem sirul. Am mers la toaleta si am vazut ca am o vaga scurgere roz foarte deschis. Asta mi-a dat de gandit. S-a trezit si Sofia si i-am zis ce si cum.
- Hopaaaa sa stii ca pina dimineatza te vad la clinica, imi zice ea
- Esti sigura?
- Nu sunt sigura dar hai sa-l sunam pe doctor sa-l intrebam.
- Ok... Suna-l tu, eu merg sa-l trezesc pe Stef.
Era 3 dimineatza. L-a sunat soacra-mea pe doctor si i-a explicat situatia. I-a zis sa-mi iau bagajelul si sa ma prezint la clinica. Tot Sofia l-a trezit si pe Stef ca eu nu ma puteam ridica de pe scaun de durere. Dar la clinica tot nu ma dadeam dusa. Tot amanam momentul. Si colac peste pupaza nu era nici masina acasa. Doar nu era sa ma urc calare pe motor... asa ca am chemat un taxi. Ma pregatisem incet si fara graba, ma imbracasem cu camasa mea de noapte roz (oh cum aratam), mi-am luat evantaiul si o gentuta foarte shic portocalie!!! Eram foarte calma si vesela chiar. Sofia era agitata imi zicea sa stau sa ma stropeasca cu apa (superstitie, cica ca mi se rupa apa repede sau ceva de genul asta). Pe mine ma apucase rasul. Am iesit toti 3 afara: eu,Stefanos si Sofia... sa asteptam taxiul. Inca era foarte cald si imi faceam aer cu evantaiul, cind ma cuprinde un ras, imaginindu-mi cum arat asa umflata cu camasa mea roz, poseta portocalie si evantai... asteptand taxiul la 4 dimineata. Le spun si lor si incepem toti 3 sa radem de nu mai puteam... Stefanos cica:
- La cum o cunosc ma mir ca nu s-a machiat:)))
- Ah... N-am apucat dar am trusa de machiat in geanta
Si da-i iar pe ras. A ajuns si taxiul. Pina la clinica am tinut-o tot intr-un ras de se uita taximetristul mirat la noi.
Doctorul sunase la clinica sa spuna ca vin si o asistenta ma astepta deja, nerabdatoare si cica: De ce am intarziat?
- Eh ca sa nu deranjez schimbul de noapte in cazul in care dormiti, i-am zis eu...
M-a pregatit si m-a instalat pe patul de suferinta. Aveam dureri din 4 in 4 minute. Nu mi se parea mare filozofie cu durerile alea ... Saraca de mine credeam ca cu durerile alea scap. Inca nu stiam ce ma asteapta! Cam pina la ora 6 dimineata am avut dureri ca la menstruatie. Pe la 6 a venit moasa (nevasta medicului) si mi-a pus ceva in perfuzii. OH OH! Acel "ceva" m-a facut sa am niste dureri de-mi venea sa ma urc pe pereti fara scara. Nu stiu daca era de la medicament dar pe ceva trebuia sa dau vina.
Si incepe moasa cu "inspira-respira, inspira-respira" si a facut greseala sa-mi zica
- Nu vreau sa te mint ca facand asta nu te va mai durea, dar asa vei avea un mijloc de ocupatie sa te concentrezi la altceva
- Atunci sa faci tu ca eu nu fac... nu e de ajuns ca ma doare... ma mai si obosesc cu respiratii???
Ai am avut atat de mult lichid, ca la un moment dat ma intrebam daca am bebe in burta sau doar apa?!? Curgea incontinuu si veneau asistentele sa schimbe cearsaful... si ma innebunisera cu: "ridica spatele un pic... ridica-te, stai, ridica-te stai"... ca ma apucasera nervii si am inceput sa tip la ele
- Pleaca de-aici sa nu te vad, sa nu te aud "sus-jos, sus-jos". Areau sa stau asa
Dar dupa 5 minute tipam iar
- Nu vine nimeni sa schimbe cearsaful?
De Sofia nici nu mai zic cite a trebuit sa auda. Nimic nu-mi convenea. Ii ziceam
- Fa ceva nu sta... fa-mi masaj, fa-mi ceva
Iar apoi ai ziceam sa ma lase in pace ca nu stie sa faca... eram groaznica. Incepuse sa vorbeasca cu moasa despre cum a nascut ea pe Stefanos... bla bla bla...
- Of, taci odata sau iesi afara... am auzit povestea asta de 100 de ori.
Doamne, ai terorizasem pe toti cei care intrau in camera. Inclusiv pe doctor. De fapt el a auzit cele mai multe, pentru ca atunci cind ma durea mai rau el se trezea ca vrea sa vad cit m-am dilatat. Adica sa-mi sporeasca durerea.
Era deja 10 dimineata si bebelusa mea se lasa asteptata... cind deodata am simtit ceva... ceva... ca si cum m-ar fi taiat. Hopaaa asta era ceva nou
- Doctoreeeeeeeeeeeee, doctoreeeeeeeee ce e asta? Zi-mi ce-i asta???
- E copilul zice el
- Unde? Unde? Il vezi? Si eu ce fac aici? Hai in sala.
- Inspira-respira imi zice doctorul, intr-un minut mergem...
- Intr-un minut??? Nu pot astepta! Fa ceva!
Si apoi am inteles dupa fata doctorului ca ceva nu e in regula... era tare ingrijorat. Sala era ocupata, cred cu o femeie care venise pentru chiuretaj!
- Misca-te, fa ceva, scoate-o afara pe aia... nu pot astepta... tipam eu la doctor
Asistentele alergau inebunite, doctorul topaia de la camera mea la sala, eu simteam ca bebe vrea sa iasa... si in sfarsit ma ia si ne mutam in sala de nasteri.
Ma instaleaza pe masa, imi leaga picioarele, eu am dureri groaznice si nu stiu ce sa fac
- Doctore zi-mi ce sa fac, zi-mi repede ce sa fac.
- Impinge (de fapt a zis sa ma screm)
Dar eu tot auzind atata "respira-inspira", ma zapacisem, plus ca nu stiam in greaca cum se zice sa te scremi, asa ca am inceput sa respir repede.
- Nu asa, nu asa, zice docul
- Dar cuuuum??? Arata-mi
Ai se pune doctorul impreuna cu asistenta pe scremut. Ok prinsesem ideea. Acum ne scremeam toti :))
- Hai hai impinge acum, impinge!
- Nu mai pot, stai nu mai pot.
- Ok ok respira repede... impinge acum... bravo bravo... asa...
In timp ce eu impingeam am simtit cum m-a taiat un pic... dar nu mai conta, era una si aceeasi durere. Dar trebuia sa-i spun asta pentru ca imi zisese ca el e smecher la astea.
- Sa stii ca simt cum ma tai, ii zic eu de pe masa
- Nu te tai, nu te tai, uite ce am in mana imi zice el... de parca eu mai vedeam ce-mi arata.
Am inceput sa imping cu toata forta.
- Stai opreste-te, nu mai impinge
- Ceeeee? Nu ma pot opri... Ce sa fac???
- Nu-i nimic, nu-i nimic... si in secunda urmatoare am simtit cum ceva aluneca din mine, cum ma golesc si inca ceva... un plinset slab
- Fa-o sa plinga, tip eu... si atunci am auzit un plinset zdravan... ce ora e?
- 10:25, imi zice o asistenta

Nu pot sa va descriu ce am simtit exact... Fericire? E prea putin spus. Nu am cuvinte. Priveam cum o curata, cum o spala si o imbraca si nu-mi venea sa cred ca e a mea. Dar se vedea de la o posta ca imi seamana :P:P:P
Abia asteptam sa cobor de pe masa... dar acum incepea alt greu. "Broderia". Ahhhhh si eu care credeam ca se terminase. Nu va mai spun ce a auzit doctorul pina a terminat de cusut. L-am chinuit un pic asa ca sa aiba de ce zice ca sunt mofturoasa :D
Dar nu mai aveam nici un moft si nici o durere cind ma uitam la bebelusa mea blonduta si imbracata in roz.
Peste citeva minute a intrat si familionul nici nu mai stiu cine a intrat... eu il vedeam doar pe Stefanos, care a venit la mine m-a luat de mana, m-a sarutat, mi-a zis ca ma iubeste. Avea lacrimi in ochi si ma intreba daca ma simt bine. Cind s-a apropiat de bebelusa deja plingea de emotii.
Atunci am inceput sa pling si eu (de bucurie normal)

Acum suntem acasa, bebelusa noastra are 12 zile, bineinteles ca e cel mai frumos copil din lume pentru ca e al nostru. Inca stau si o privesc de multe ori si nu-mi vine sa cred ca e a noastra. Si ma mai gandesc de ce imi era asa de frica sa devin mama (ce prostuta eram)
Eu si Stefanos suntem cei mai fericiti si mandri parinti.


Cam asta e povestea noastra, sper ca am reusit sa descriu bine, imi cer scuze daca am sarit de la una la alta... dar e pentru prima oara in viata mea cind scriu/povestesc o intamplare. Dar oricit de stangace ma stiu in a povesti, m-am gandit ca venirea pe lume a fetitei noastre, merita tot efortul (si rusinea daca nu am scris bine) :P:P:P

Va pupacesc pe toate mamicile si doresc tuturor viitoarelor mamici o nastere cit mai usoara, si bebei cit mai frumosi si sanatosi!!!

19-07-2005 o zi de neuitat in care s-a nascut fetita noastra.

01.08.2005

Gatula
publicat la 07.11.2005 (6422 citiri)