· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Povestea piticului





Un pitic,
Tare pitic,
Făcea baie
În copaie,
O copaie făurită
Dintr-o nucă găurită.
A găsit-o în cărare,
Pierdută-n pădurea mare
De o gaiţă precupeaţă
Întoarsă de la piaţă.

Un gândac cam zgribulit,
Ce stătea de mult pitit
Sub o tufă de urzică,
Supărat pe-o păsărică,
Se iuta cu mult năduf
Cum se zbenguie-n clăbuc
Şi se-n toarce în copaie,
Fericit de-atâta baie,
Un pitic, tare pitic,
Cât un degeţel de mic.

După o zi grea şi bună,
Urcată pe o alună
O furnică obosită
Se uita înmărmurită
Şi zău îi venea să creadă
Că un bulgăre de zăpadă
Sub răchită a rămas
De astă iarnă de pripas.

Iar de sub o rădăcină
A ieşit din vizuină
Un bursuc. Nedumerit,
A rămas când s-au ivit
Doi ochi mari,
Albaştri, clari
Şi-un nas cârn, întors spre barbă,
Dintr-un ghem de spumă albă.

Sus de tot pe-o rămurică,
Gulerata turturică
Speriată a strigat;
- Ştiţi copii, ce am aflat
De la gândacu-mbufnat?
În clăbuc e un pitic.
Vorbeşte puţin peltic
Şi face o gălăgie
De parcă ar fi o mie…

- Ce le tot îndrugi surată?!
Zise broscuţa din baltă.
Se distrează-i fericit !
Poate nu ştiţi c-a fugit
Într-o zi, pe înserate,
Dintr-un basm
Scris într-o carte
Cu fetiţe şi cu zâne,
Zmei urâţi, inimi hapsâne,
Uriaşi şi mulţi pitici,
Tot ca el, atât de mici!
Hei, piticule pitic,
De ce nu ne spui nimic?

Auzindu-se strigat,
A privit puţin mirat.
Apoi, dându-şi importanţă,
Se ridică cu prestanţă
Tuşind grav de două ori.
Se răsti la două ciori,
Să nu facă gălăgie,
Că va ţine pledoarie
Acolo sus pe-o buturugă.
Dar, când voi să se ducă,
Răsturnă coaja de nucă
Şi tot numai un clăbuc
A căzut lângă butuc.
Uimit, nu-i venea să creadă
Ca-n aşa moment să cadă!

Întâmplarea lui hazlie
Stârni multă veselie ;

Gândacul cel îmbufnat
A uitat că-i supărat
Şi-a râs pân-un sughiţat
Rău la prins şi-a aţâţat
Şi mai tare asistenţa
Care-şi arătă prezenţa
Într-o mare hărmălaie,
Ce mai, puse foc pe paie!

Furnica de pe alună
Voia tocmai să le spună
Unor gâze-ntârziate
Despre cele întâmplate,
Când văzu ghemul de spumă
Sărind parc-ar fi de gumă
Din copaie în urzici.
Şi-atunci să nu râzi să pici?

Gulerata turturică,
De sus de pe rămurică,
A căzut drept în cărare
La un iepure-n spinare
Şi-a rămas ca îngheţată
De blăniţă agăţată.

Bursucul din vizuină
Vrând în ajutor să-i vină
De grăbit s-a-mpiedicat
Şi mai rău a speriat
Iepurele îngrozit
Care-n grabă a ţâşnit
Ca din puşcă. Ce a stârnit,
Atunci să fiţi auzit!

Furnica, în gura mare
Strigă; - Pasăre călare
Şi un iepure măgar!
Asta se-ntâlneşte rar!
Şi râzând căzu pe spate
Cu lăbuţele adunate
Peste pântec; - Vai plesnesc
Nu mai pot să mă opresc!

Gândacul cel îmbufnat
Privindu-i ca un magnat,
Izbucni în hohote
Tari ca nişte clopote
Vesele în sărbătoare,
Sunând până-n depărtare!


Broaştele din balta rece
Gata, gata să se-nece
Când văzură aşa-ntâmplare;
- Adevăr să fie oare?
Doamne, ce mai comedie,
Oacachie, oacachie!

Ciorile, ce să vă spun
Parcă le-a lovit un tun
Şi le-a retezat din cracă!
Nu ştiau ce să mai facă
În situaţia hazlie
Şi strigau toti: "- Măi să fie !"

Doar piticul nostru mic
NU înţelegea nimic;
"De aşa-ntâmplare, dragă,
Să râd-o pădure-ntreagă!"
Zău, că nu-i venea să creadă!
Ce, alţii nu pot să cadă?

Şi îşi spuse pentru sine:
"Tot în basm e cel mai bine!"


Iar piticul din poveste
Priviţi-l, acesta este.

amaliascud
publicat la 26.02.2007 (5244 citiri)