· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Poveste cu Mariuca





Anamariei, cu dragoste

Dimineaţa de Crăciun sosise în zvon de colindători care cîntau la ferestre, cît puteau de tare, bucuria naşterii Domnului. Şi nu era cîntec mai frumos decît acela despre Isus şi mama sa Maria. Toţi ai casei ascultau cuprinşi de o tainică emoţie povestea minunatei naşteri în timp ce casa întreagă părea învăluită într-o sfîntă linişte. Mai apoi, după ce întreaga familie întoarsă de la biserică s-a aşezat în jurul mesei de Crăciun, micuţa Măriuca a observat cum lucrurile din cameră, ca vrăjite, au început dintr-o dată să discute între ele. Mirarea copilului a fost cu atît mai mare cu cît şi-a dat seama că numai ea înţelege limba în care sporovăiau de zor mobilele şi tacîmurile, farfuriile şi covorul, paharele, cărţile din rafturi, cănile, scaunele ba chiar şi faţa de masă. De teamă să nu fie prinsă că trage cu urechea, Măriuca îşi vedea de friptura din farfurie ca şi cînd nu s-ar fi întîmplat absolut nimic.În timp ce bunicul istorisea o întîmplare veselă de pe vremea cînd era copil, scaunul pe care stătea protesta în gura mare:
- Of, ce guraliv! Şi se foieşte atîta de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi să mă apuc şi eu să povestesc lucruri întîmplate demult!??! Ce, ar fi plăcut să vă amintesc cum am scăpat ca prin urechile acului de incendiu atunci cînd fetiţa aia alintată s-a jucat cu chibriturile?
Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun să mai scoată o vorbă. Timidă şi abia auzită, de pe raftul de sus, cartea de bucate a şoptit:
- Ce spaimă am tras atunci! Eu una am leşinat chiar.
La auzul acestor vorbe Măriuca s-a făcut mică-mică pentru că alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Deşi întîmplarea aceea îi ieşise complet din minte, acum abia îşi dădea cu adevărat seama ce greşeală făcuse. E drept că nu s-a întîmplat absolut nimic pentru că tata intervenise la timp. Şi tot adevărat era şi faptul că fusese pedepsită dar, abia acum Măriuca înţelegea că-şi meritase pedeapsa. Cu ochii ţintă în farfurie, copilul încerca să mai audă cîte ceva din discuţia lucrurilor. Şi nu mică i-a fost mirarea să-şi audă farfuria, cu glas piţigăiat, ca o ţaţă:
- Sînteţi nişte răi cu toţii! Biata copilă , ce s-o fi speriat şi ea atunci! Tu scaunule să-ţi mai vezi de treaba ta că doar nu eşti buricul pămîntului. Cine te crezi? Faceţi prea mult zgomot pentru nimic: Măriuca e o fetiţă cuminte. A greşit şi ea odată dar asta nu înseamnă că trebuie pedepsită la nesfîrşit. Sînt absolut sigură că a înţeles că nu e bine ce-a făcut şi că-i pare rău.
Brusc înveselită, Măriuca era cît pe ce să se dea de gol strigînd “Da, da, aşa e!!" dar s-a oprit la timp, astupîndu-şi gura cu mîna. “Ce drăguţă e!" îşi spuse fetiţa privind cu drag farfuria din faţa ei. “Cred că de acum încolo am s-o ajut mereu pe mama să spele vasele. Se pare că sînt nişte persoane extrem de cumsecade şi bag de seamă că sint şi bine educate". Bunicul terminase demult povestea despre copilăria lui şi între timp mama adusese pe masă un platou cu sarmale aburinde. Faţa de masă a devenit dintr-o dată foarte neliniştită:
- Nu se poate!!!! Iar o să mă păteze Măriuca! Şi iar o să fiu fiartă, pusă la albit cu tot felul de chimicale şi-o să fie vai de mine! M-am săturat!
Faţa de masă avea dreptate: Măriuca nu prea avea grijă să nu păteze totul în jur atunci cînd mînca. Ştia că mama avea ac de cojocul petelor şi nici prin cap nu-i trecea să se gîndească la faţa de masă. Dar auzind-o cum se tînguie fetiţei i s-a făcut milă de ea şi a devenit atentă la fiecare gest. “Poate că dacă nu voi mai face pete mă va ierta" îşi făcu Măriuca planul şi zîmbi sigură pe ea. Masa se termină fără nici un alt incident şi Măriuca, după ce-şi ajută mama să strîngă masa şi să spele vasele fugi iute în camera ei dornică să audă ce-şi spuneau lucrurile ei. Cum deschise uşa auzi rîsete şi larmă mare cam cum era la şcoală, în pauze. Păpuşile chicoteau în colţul lor în timp ce, de pe birou, caietele strigau cît puteau:
- Ura, ura am scăpat de Măriuca! Astăzi şi mîine şi poimîine e sărbătoare şi n-o să scrie nimic şi-o să fim libere!!!
Măriuca s-a încruntat pentru că nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e să fie scrise şi n-ar trebui să se poarte aşa. “Eu scriu frumos şi-mi place la şcoală" zise cu voce tare, aproape plîngînd, Măriuca.
- Ce folos dacă nu ai grijă de noi! ripostă caietul de aritmetică. Mie mi-ai îndoit toate colţurile iar fratelui meu de citire i-ai pătat foile cu cerneală. Crezi că e suficient să scrii frumos? Habar nu ai cît de rău ne pare cînd vedem că nu-ţi pasă cum arătăm!
Măriuca rămase în mijlocul camerei privindu-şi caietele împrăştiate pe birou. Dintr-o dată înţelegea că avea multe de pus la punct în ceea ce o privea. Se întreba însă mirată de ce abia azi, în ziua de Crăciun, a putut să înţeleagă limba obiectelor şi să afle astfel cît de multe greşeli a făcut fără să vrea. “Să fie oare o vrajă? O magie? Să-mi fi adus azi noapte Moşul şi darul de a înţelege ce spun lucrurile? Cred că va trebui să întreb pe cineva mai mare." Dar, pînă să-şi ducă gîndul pînă la capăt, Măriuca adormi. Iar îngerul ei păzitor, cel care înfăptuise minunea, îşi plecă aripile peste fetiţa adormită şi ii trimise un vis. Şi copila visă o noapte friguroasă de iarnă luminată de o stea cum nu se mai văzuse niciodată. Văzu în vis şi staulul aprigului Crăciun şi ieslea cu pruncul sfînt şi păstorii cu feţe blînde şi darurile magilor. Auzi suspinul Mariei şi rugăciunea blîndului Iosif. Şi era visul acesta atît de minunat încît o fericire fără seamăn puse stăpînire pe sufletul ei micuţ de copilaş. Cînd se trezi din somn Măriuca, toate lucrurile stăteau cuminţi şi tăcute la locurile lor, dar fetiţa ştia deja că fiecare obiect are importanţa lui. Mai ştia şi că lucrurile trebuie respectate şi păstrate cu grijă căci şi ele sînt asemenea fiinţelor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o învăţase că ziua de Crăciun este o zi deosebită în care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. Şi pentru ca bucuria zilei de Crăciun să fie deplină, din cer au început să cadă fulgi mari de zăpadă.

evadindeva
publicat la 05.11.2003 (13841 citiri)