· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Poveste de iarna





Totul a inceput intr-o iarna... cu multi, multi ani in urma cand mi-am facut o prietena... cea mai buna prietena din cate pot exista. Era mai mare de cat mine cu 9 ani dar am petrecut clipe minunate impreuna. Ne promisesem ca o sa imbatranim impreuna si ca copii nostrii vor fi la fel de buni prieteni sau de ce nu daca o sa avem o fata si un baiat poate se vor casatori unul cu altul. Adolescenta ne-a gasit tot impreuna, aproape de nedespartit.Si a venit si timpul cand Sonia a trebuit sa plece la facultate, eu eram inca la scoala. A plecat dar ne vedeam in vacante si vorbeam la telefon toata ziua. Apoi Sonia l-a intalnit pe ''El'', barbat tanar, frumos... a fost indragostita pana peste cap... El ii promisese ca se vor casatori, ca vrea sa fie cu ea pana la adanci batraneti si asa au avut primul copil... o fetita. Familia Soniei a respins-o... avea doar 18 ani si le venea acasa cu ''plodul in brate'' nemaritata... dar Soniei nu i-a pasat, copilita ei era tot ceea ce visase... iar eu m-am bucurat peste masura. El n-a vrut sa recunoasca copilul, dar nici n-a negat ca ar fi al lui , a continuat sa spuna ca vor sa se casatoreasca, dar sa termine facultatea mai intai... Sonia il iubea mult si a crezut tot ceea ce-i spunea si asa a venit al doilea copil... un baietel. Si tot atunci Sonia a aflat ca e foarte bolnava si ca cele doua sarcini i-au afectat mult sanatatea... dar nu s-a dat batuta... in schimb El... a plecat si n-a mai auzit nimic despre el... asta a daramat-o cel mai mult. A trait si a luptat pentru copii ei... singura, respinsa de parintii ei si de cel pe care il iubise... si in toata lumea ma avea doar pe mine. Imi placea sa o ajut, totul era asa ca intotdeauna... eram impreuna, cele mai bune prietene... si o ajutam sa-si creasca copiii, o ajutam atunci cand se simtea prea rau sa se ridice din pat... faceam curatenie, vedeam de copii, ii ajutam la lectii, ii spalam, ii culcam... si nimic nu mi se parea prea greu. Apoi a venit timpul cand Sonia nu s-a mai putut ridica din pat si doctorii nu i-au dat prea multe sanse... Intre timp eu fusesem in vacanta in Suedia... sora mea locuieste de foarte multi ani aici... asa am cunoscut pe cineva, erau cei mai buni prieteni dar intr-o seara a fost mai mult... si asa m-am trezit ca sunt insarcinata. Lui nu i-am spus nimic, am continuat sa vorbim si sa tinem legatura dar m-am ferit sa-i spun de sarcina. Imi doream copilul mai mult de cat ori ce si imi dadusem seama ca si pe el il iubeam, ca simteam mai mult de cat prietenie si mi-a fost teama sa-i spun de sarcina... mi-a fost teama sa nu-i pierd prietenia... ma multumeam doar cu atat. Acasa le-am spus alor mei de sarcina... dar se asteptau la asa ceva. Eu am fost mereu mai independenta asa ca ai mei nu s-au mirat... vestea ca o sa fie fetita i-a sters supararea maica-mii... asa ca din partea lor am primit tot ajutorul. La putin timp insa dupa ce am nascut, prietena mea a murit. Nimic nu m-a intristat mai mult de cat moartea ei. In salonul rece si intunecat de la spital, respinsa de ai ei pana in ultima clipa... doar eu si maica-mea am stat cu ea pana s-a stins. In ultimile clipe m-a rugat sa am grija de puii ei, sa nu-i las sa fie singuri asa cum a fost ea. I-am promis ca atata timp cat o sa am viata in mine n-or sa fie singuri si o sa fiu langa ei mereu asa cum ar fi fost ea. Inmormantarea Soniei a fost simpla, ai mei au platit totul. Ai ei mi-au transmis ca nu vor sa stie nimic de ea si de''bastarzii'' ei. Nu i-am mai deranjat de atunci cu nimic. I-am luat pe copii Soniei acasa la ai mei ,dar eu aveam doar 19 ani, eram primul an la facultate si stiam ca ai mei ma ajutau cu Sandra fetita mea, dar ca prea mult nu puteau sa faca. M-am trezit cu 3 copii si fara prea multa putere sa-i cresc. Fireste, o lingura de mancare se gasea la maica-mea, dar eu vroiam mai mult... eu vroiam sa-i cresc asa cum trebuie, sa le dau tot ce n-au avut, vroiam sa-i fac sa nu simta ca sunt singuri fara mama lor... Mi-am luat o slujba de noapte. Ziua mergeam la scoala, noaptea mergeam la serviciu, de dormit dormeam cand apucam, daca apucam... dar banii tot nu erau de ajuns pentru 3 copii si nici pe maica-mea nu voiam s-o bat la cap. Era suficient ca ne daduse un acoperis deasupra capului. Intr-o buna zi mama Soniei mi-a trimis pe cap asistenta sociala, cum ca ''bastarzii'' trebuiesc sa fie dati in grija statului, ca eu n-am ce educatie sa le dau ca sunt prea tanara si fireste sunt o stricata si ca nu sunt apta sa cresc copii. Maica-mea si-a chemat avocata si ea a facut putina ordine si au hotarat ca asistenta sociala sa deschida proces si sa ma dea in judecata si doar instanta sa hotarasca soarta copiilor. Era tot ceea ce aveam. Si aveam doar cateva luni sa dovedesc ca pot sa am grija de copii. Si timpul era scurt si eu nu puteam sa fac mare lucru. Intr-o seara vorbesc cu sora-mea la telefon si ii spun in ce impas ma aflu si ca nu stiu ce sa fac. Si ea imi spune ''uite chiar azi am citit intr-o revista. Au un concurs pentru tineri nuvelisti. Tu ai imaginatie, scrie si tu ceva si trimite, premiul e destul de bun plus ca daca castigi poti publica un an intreg in revista lor si esti platit''. In seara respectiva am scris nuvela, povestea Soniei... si i-am trimis-o sora-mii in Suedia. Ea m-a inscris la concurs si a depus nuvela mea. Doua zile mai tarziu, ma suna si El, prietenul meu cel mai bun. Vorbise cu sora-mea si gura sparta ii spusese ca sunt in impas si ca nu stiu ce sa fac. Lui nu-i spusesem de problemele mele, nu stia de moartea Soniei. A luat primul avion si a venit in Romania si m-am trezit cu el la usa. Era teribil de furios ca mintisem si nu-i spusesem nimic... apoi a vazut-o pe Sandra si a inteles imediat ca era a lui... n-a fost nevoie de nici o explicatie a inteles totul. La o saptamana dupa eram in Suedia si ne casatoream, apoi el a depus actele si s-a declarat tatal copiilor Soniei si al Sandrei, asa asistenta sociala n-a mai putut face nimic si n-au putut lua copii... apoi la scurt timp ne-am mutat in Suedia, si Povestea Soniei a castigat concursul de nuvele si eu am inceput o usoara cariera, pentru ca adevarata mea cariera e familia mea... cu cei 4 copii ai mei minunati si cu sotul meu, cel mai bun prieten si iubit... si suntem o familie mare si bucuroasa... si iubim iarna... asa cum o iubea Sonia.

LallyK
publicat la 01.11.2006 (4895 citiri)