· articole
· intamplari

Prima zi la gradinita

Autor: Cora
data publicarii: 29.08.03


Inceperea scolii sau gradinitei este dintotdeauna o "piatra de incercare" pentru copii si parinti.

Scoala (gradinita) este locul in care un copil va avea unele din cele mai mari incercari, succese, esecuri si momente de stanjeneala din viata. Deoarece scoala (gradinita) nu poate fi controlata de parinti, poate deveni foarte stresant atat pentru copil cat si pentru parinti.

La scoala (gradinita) copilul va invata despre lume, interactiuni sociale si despre oamenii din afara familiei.

El va invata despre sine, despre forta pe care o are sa razbata in viata, despre grijile care-l framanta, interesele pe care le are si cat de sociabil poate deveni. El se va afirma intr-un mod cu totul diferit de cel de acasa; se va separa de parinti, va lua contact cu provocarile sociale si scolare si isi va face prieteni.

Inceperea scolii (gradinitei) poate fi insotita de bucurie, dar si de stres. Multi copii sunt nelinistiti cand este vorba de noua etapa din viata lor si aceasta este general valabila cand este vorba de prima zi de scoala (gradinita) sau de mutarea intr-un loc nou. Pentru copiii care merg pentru prima data la scoala, dar au fost deja la gradinita o perioada, adaptarea se va face mai usor, iar separarea de parinti nu va pune probleme. In cazul acestor copii, nelinistile legate de inceperea unui an scolar vor fi mult mai mici pentru primele zile.

Daca parintii afiseaza sentimente contradictorii (neliniste, frica, vina) legate de trimiterea la scoala (gradinita), acestea vor spori spaima si frica de necunoscut a copilului. Experienta unui copil care incepe scoala (gradinita) este mult influentata de sentimentele si atitudinea parintilor.

Ce pot face parintii ca sa-si ajute propriul copil?

  • Ofera suport moral si incurajeaza copilul.
  • Vorbeste cu copilul despre activitatile pe care le va avea (ascultarea de povesti, gustare, program de somn), despre orarul zilei, jucarii, si ceilalti copii.
  • Mergi cu copilul la scoala (gradinita) inainte de inceperea acesteia, ca sa se obisnuiasca cu mediul (locul unde se afla clasa, toaleta, dulapul personal etc.) si ca sa-si cunoasca profesorul (educatorul).
  • Spune-i copilului ca este normal sa fie nervos si ingrijorat pentru ca va sta departe de parinti si sugereaza-i sa ia cu el la scoala (gradinita) un obiect familiar sau o fotografie cu familia.
  • Mersul la scoala (gradinita) cu unul dintre prietenii de aceeasi varsta va putea face tranzitia mai usoara de acasa la scoala (gradinita).
  • Gasirea unui prieten la scoala (gradinita) va reduce din tensiunea copilului care se simte singur intr-un mediu nou.
  • Ritualul legat de pregatirea zilnica pentru a merge la scoala (gradinita) trebuie sa fie lipsit de stres cat se poate de mult. Pentru a reduce din acesta, poti pregati impreuna cu copilul hainele si ghiozdanul de seara, inainte de culcare.

Ce se poate face daca apar probleme?

  • Daca copilul are probleme mari cu separarea, incearca sa stai un timp cu el, pentru primele zile. Discuta despre acest lucru cu profesorul (educatorul). Pe masura ce el se va simti mai comfortabil, redu timpul de sedere, pana cand vei ajunge sa stai doar ca sa-l ajuti sa-si scoata geaca si sa saluti profesorul (educatorul).
  • Fii ferm daca copilul se incapatineaza sa nu ramana la scoala (gradinita).
  • La sfarsitul programului, fa un efort si vino la timp; nu-l face pe copil sa te astepte si sa se ingrijoreze ca ai uitat de el.
  • Daca copilul are griji specifice legate de scoala (gradinita), linisteste-l si acorda atentie temerilor lui. Poti sa-i spui de exemplu: "Unii copii se tem de scoala pentru ca nu stiu sigur ce se intampla acolo, sau pentru ca au probleme cu activitatile desfasurate, sau din cauza profesorului, sau a unui coleg de clasa. Te supara ceva de genul acesta?" De multe ori ajuta daca ii povestesti de propriile temeri din vremea cand tu ai fost la scoala (gradinita) si ca multi copii nutresc aceleasi sentimente.
  • Unii copii pot regresa in comportament: sunt nedeslipiti de parinti, au probleme cu somnul, isi sug degetul, uda asternutul, refuza sa se intoarca la scoala (gradinita). Aceste "iesiri" ar trebuie sa fie temporare si tu poti sa-ti aduci ajutorul continuand sa-ti incurajezi copilul.

Sfaturi pentru parintii a caror copii merg la scoala

Pentru ca prima zi de scoala sa fie cat mai buna si relaxanta, incearca sa urmezi aceste etape:

1. Fii pregatit, cel mai bun lucru pe care-l poti face este ca prima zi sa fie cat mai lipsita de stres si cat mai relaxanta.

2. Ajuta-l pe copil sa fie pregatit pentru prima zi, incurajandu-l sa fie independent.

3. Inainte de inceperea scolii copilul ar trebui sa stie:

  • sa se imbrace si dezbrace fara ajutor;
  • sa se incalte si sa-si lege singur sireturile la pantofi;
  • sa manance si sa bea singur;
  • sa ia si sa puna la loc obiecte;
  • sa stie sa foloseasca batista sau servetelul pentru nas;
  • sa stie sa mearga singur la toaleta;
  • sa foloseasca cu atentie echipamentul de la locul de joaca;
  • sa duca singur (a) ghiozdanul.

4. Copilul trebuie sa aiba suficiente resurse verbale.

5. Copilul trebuie sa stie sa-si exprime dorintele, sa stie sa se adreseze si sa raspunda politicos.

6. Pentru a suporta separarea mai usor, inainte de inceperea scolii copilul poate petrece o perioada de timp la bunici sau prieteni, fara parinti.

7. Inainte de prima zi de scoala viziteaza impreuna cu copilul clasa si explica-i orarul pe care il va avea. Incearca sa ai o atitudine pozitiva, incurajeaza copilul si raspunde-i la cat mai multe intrebari despre scoala.

8. Daca copilul este suparat, prelungirea momentului despartirii va inrautati situatia. Incearca sa pleci cat mai repede, intr-o atmosfera cat mai calma.

9. Nu uita sa scrii numele copilului pe obiectele ce le are la scoala (geaca, pantofii de sport care raman la scoala, caiete, ghiozdan etc.).

Nu uitati ca pentru unii copii, inceperea fiecarui an de scoala (gradinita) poate fi o problema, neinsemnata de cele mai multe ori. Orice schimbare in viata poate fi insotita de emotii, dar si de teama. Dar cu intelegere, rabdare si, din cand in cand cu cate o imbratisare din partea ta ca parinte, copilul va trece printr-o experienta minunata si de neuitat la scoala (gradinita).

.





"Prima zi la gradinita" | cont nou | 1 comentariu
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
02.09.03 04:37: muztu
Offf, tocmai terminasem de scris si eu un comentariu si cand sa dau ok mi s-a blocat calculatorul. Deci reiau.
Un astfel de articol scris la inceput de septembrie, cand gradinitele si scolile isi deschid portile, este bine venit pentru parinti, fie ei cu "experienta", fie "incepatori".
Asa cum a spus si Cora un lucru extrem de important, dupa parerea mea este vizitarea gardinitei inainte de inceperea ei .
In Belgia, exista o zi, de obicei cu doua zile inainte de inceperea scolii, care se numeste "ziua claselor deschise", cand parinti si copii sunt invitati sa isi petreaca doua ore in clasa unde vor invata, impreuna cu educatorul si ceilalti colegi. Asa copiii au posibilitatea sa isi cunoasca educatorul, clasa si viitori colegi.
Pe noi anul acesta, o astfel de zi ne-a ajutat enorm deoarece Ecaterina dupa doua luni de vacanta nu mai era incantata de inceperea scolii. Dupa ce am mers impreuna la scoala unde si-a cunoscut viitoarea educatoare, viitorii colegi si clasa unde va invata s-a mai linistit. Iar dupa ce m-am jucat cu ea prin clasa, dupa ce i-am aratat aproape toate jucariile cu care s-ar putea juca la scoala, a fost incantata, iar prima zi de scoala a fost asteptata cu bucurie, fara plansete si stres.
Un alt lucru important pentru parintii ai caror copii merg pentru prima oara la gradinita este sa nu se lase impresionati de lacrimile copiilor ca nu le place si ca nu vor sa stea la gradinita. Dar despre un astfel de subiect va invit sa cititi urmatorul articol La gradinita
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Legaturi
Articolul cel mai citit despre educatie:
Ce ar trebui sa stie fiica ta inainte de aparitia ciclului menstrual

Articole de Cora

Evaluare
scor mediu 3.90
voturi 11


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent