· articole
· intamplari

Stiri: Stiri: Program educational pentru romanii din Timoc

Autor: Onush
data publicarii: 01.12.06




Un program educational, initiat de Institutul Cultural Roman si intitulat „Invatatorii in sprijinul initierii in scris-cititul limbii romane a etnicilor romani din Serbia de Rasarit (Timoc)” s-a derulat in perioada 11-19 noiembrie 2006 in localitati din Valea Timocului cu o populatie majoritar romaneasca. La cursuri a participat un grup de 40 de tineri etnici romani din tara vecina.

Potrivit comunicatului ICR, in intervalul 11-19 noiembrie 2006, orele de curs in limba romana au fost sustinute de invatatorii aradeni Viorel si Dorina Dolha in localitatile Bor, Kladovo si Negotin din Valea Timocului, localitati cu o populatie majoritar romaneasca.

In perioada 1-3 decembrie 2006, proiectul va continua la Arad, cu un stagiu de 6 ore de curs de limba romana zilnic.

Totdata vor fi organizate vizite ale tinerilor romani din Serbia la obiective si institutii reprezentative ale orasului si intalniri cu oficialitati locale.

Este prevazuta, de asemenea, editarea unui supliment al revistei Asociatiei Invatatorilor din Judetul Arad, destinat in exclusivitate acestui program, supliment care va cuprinde interviuri cu lideri ai asociatiilor romanesti din Serbia, articole scrise de participantii la stagiu si suportul de curs.

Conform rezultatelor ultimului recensamant oficial, din aprilie 2002, in Serbia traiesc 37.000 de romani si 44.000 vlahi. Reprezentantii asociatiilor romanilor din Serbia estimeaza insa ca pe Valea Timocului exista peste 300.000 de romani grupati in peste 130 de localitati mici si mijlocii si 20 de orase.

Romanii din Serbia de Rasarit (Timoc) nu sunt recunoscuti ca minoritate nationala si nu beneficiaza de serviciu religios si invatamant in limba materna.

Institutul Cultural Roman a alocat acestui proiect un buget de 39.600 RON (aprox. 11.314 euro).

Programul destinat tinerilor etnici romani din Serbia urmeaza proiectului „Scoala romaneasca in Bulgaria”, lansat in luna mai 2006 si derulat pe tot parcursul acestui an.



Sursa: hotnews.ro .





"Stiri: Stiri: Program educational pentru romanii din Timoc" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de Onush

Evaluare
scor mediu 2
voturi 4


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent