· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Regasirea





M-am nascut intr-o familie de intelectuali... Mama era profesoara de geografie, o femeie tare frumoasa si dreapta, iar tata... tata era profesor de biologie, dar sincer nu pot povesti mai multe despre el pentru ca nu mi-l aduc deloc aminte in perioada aceea. Era mai tot timpul absent... iar cand venea acasa se uita la televizor sau era usuurel baut. Nimeni nu-l certa, doar mama se mai lua de el, oricum fara sa poata schimba ceva. El era un rasfatat, toti il priveau cu simpatie. Oricum familia era o reponsabilitate mult prea mare pentru el. Mi-aduc aminte de mama cum mergea cu mine de mana prin casele prietenilor "sa-l culegem de la remy", cum spunea ea. O iubeam mult pe mama, era viata mea si mi se parea ca tot ce face ea era super. O ascultam cu sfintenie si intre noi era asa ca o vraja... Semanam bine, doar ca ea avea acea frumusete frapanta, usor iesita din comun. Era insa tare muncita. Nu aveam apa curenta si cara galeti "din vale, de la scoala de corectie", facea mancare, ma spala. Eram cel mai frumos copil din oras si mama era ata de mandra! Serbarile de la gradinita erau prilej de gateala excesiva (cum spunea mamaie), dar mama se uita la mine ca la soare!
Cand s-a nascut sora mea am fost geloasa, mi se parea ca sta doar cu ea, ca nu ma mai iubeste suficient. Si mama a simtit. Noaptea, dupa ce o hranea pe Adina, sora mea, venea langa mine in pat si imi spunea ca eu sunt sufletul ei... Intr-o noapte am pus-o sa-mi promita ca n-o sa moara niciodata. Aveam 4 ani si am simtit in noaptea aceea ca ceva se va intampla. Rau. Cu mama mea.

Apoi ne-am mutat la Bucuresti la mamaie. Tata, la fel de absent... Mama, ajutata de mamaie, era ceva mai odihnita, doar ca mai trista. Nu stiu de ce. Eu cresteam, deveneam constienta de problemele dintre parintii mei.
Seara o asteptam pe mama ca un caine sa vina sa doarma cu mine. O luam langa mine si o strangeam taare, parca as fi vrut sa nu ne mai despartim niciodata. Intr-o noapte am simtit ca plange. M-am intors la ea (aveam 9 ani) si am inceput sa-i sterg lacrimile. Fara sa spun nimic. Stiam. Doctorii ii descopersera un nodul la san. Era cancer.

Si a inceput calvarul. Mamaie si Doinita (sora mamei, care de altfel ne-a ajutat imens cu tot) erau tot timpul cu noi. Mama s-a operat de doua ori. Apoi a facut tot felul de tratamente "naturiste" scornite de niste sarlatani (Leontopol, Marin samd). Mi-aduc aminte ce optimista era... Spunea ca se simte bine, ca e in regula. N-a vrut extirparea sanului. Tot a zis ca scapa ea. Incet, incet si-a pierdut puterea... Tata incepuse sa se schimbe, realiza in sfarsit ca o pierdea. Il vedeam disperat si uneori imi puneam ca-si merita napasta. Uneori credeam ca-l urasc, dar daca cineva il vorbea de rau ma enervam si ii luam apararea. Dar mama nu...

Ma rugam de ea sa mergem sa ne plimbam in parc... "Iubita mamei, daca ma fac bine merg pana la Baneasa cu tine pe jos". Si eu o credeam.

Apoi Doinita, sora mamei ne-a luat la ea. Aveam 11 ani si sora mea 8 ani. Pe Doinita o iubeam mult (de cand ma nascusem, era singura care putea sa o inlocuiasca pe mama fara sa fiu trista), dar pe sotul ei (unchiul meu) nu-l placeam. Nu stiu de ce. El s-a inteles mereu mai bine cu sora mea, eu eram aia rea, razgaiata de mama, obraznica. Nu spun ca era rau. M-a primit in casa lui si m-a crescut desi nu avea nici o obligatie. A fost mai prezent in copilaria si adolescenta mea decat tata... Si totusi nu ne intelegeam.

Mi-era dor de mama. Plangeam pe furis de ea sa n-o amarasc pe Doinita si gaseam tot felul de pretexte sa trec pe la mama. Invatam bine, chiar f. bine si mama era tare mandra. O nota buna era mereu prilej de bucurie. Intr-o dupa-amiaza am trecut pe la mama (care acum era ingrijita de mamaie) sa-i spun ca luasem olimpiada pe sector la mate. In fata usii am vazut lume multa si o targa. Apoi a aparut tata cu mama in brate, alba la fata cu ochii aprinsi. Parca era moarta. Tata plangea. Am fugit... Mi se facuse frica.
Era 12 mai. Noaptea am avut primele palpitatii din viata mea (cu care m-am chinuit de atunci mereu).

A doua zi Doinita ne-a spus ca mama noastra murise. N-am vrut sa plang in fata ei sa n-o supar. Cand a plecat am luat-o in brate pe Adi si am plans amandoua. Mult de tot. Probabil ca ne auzeau prin usa, dar ne-au respectat durerea... Ma gandeam cu groaza ca n-o s-o mai vad niciodata pe mama. Disperarea de copil cred ca este unica... la fel durerea si dorul de mama.
N-am fost la inmormantare, nu ne-au luat. N-am protestat. Voiau sa ne-o aducem aminte asa cum era ea... Vesela, frumoasa, iubindu-ne cu disperare. Numai ca eu o vazusem deja si moarta. M-a chinuit mult timp ultima ei imagine.

Anii au trecut. Ne-am facut mari, am terminat facultatea si incet am inceput sa avem o viata a noastra. Tata a ramas acelasi boem. Si-a revenit greu dupa pierderea mamei. Cred ca totusi a iubit-o mult. In felul lui.
Sabin a ramas acelasi om dur cu mine, probabil si din cauza Doinitei care ma iubea si ma iubeste tare mult.
O legatura speciala s-a creat intre mine si sora mea. Ne iubim cu disperarea copiilor care au pierdut o persoana unica in viata lor si nu mai vor sa se intample asta niciodata.

M-am maritat la 26 de ani. Sotul meu - desi ciudat, fizic aduce cu tata - este exact inversul lui tata ca fire. Este prezent in orice moment langa mine. Are un simt al datoriei (uneori enervant) si imi arata tot timpul ca ma iubeste.

Apoi am trait miracolul... Nu ramaneam gravida. Doctorii spuneau ca totul este OK, dar nu se intampla. Dupa 4 ani de casnicie ma gandeam ca nu voi fi mama niciodata.

Intr-o noapte am visat-o pe mama. M-a luat de mana si m-a ajutat sa urc niste scari. Am ajuns intr-un loc intunecat cu multe stele... Si in fata mea a aparut Dumnezeu. Era un batran cu barba alba, imbracat in verde. La fel ca in iconita pe care mi-o daduse demult mama. A intins mana si o lumina galbena a pornit spre pantecul meu.
Mama m-a tinut de mana tot timpul. Apoi s-a facut lumina si mama ma tinea in brate asa cum facea ea cand traia. Tot dorul strans in mine de 20 de ani tipa.
M-a sculat sotul meu care m-a auzit plangand in somn.

La 3 saptamani mi-am facut testul de sarcina si era pozitiv. Cred ca am ramas insarcinata in noaptea aceea.
Am avut o sarcina superba, fara greturi si am nascut la fel de usor.
"Ai o fata superba" mi-au spus doctorii. Cand mi-au dat farama de viata am ramas uluita. In bratele mele zambea mama mea mica... Ilinca (asa o cheama pe fata mea) este leita mama mea. Si ma iubeste la fel. In sfarsit sunt fericita din nou.

69ties
publicat la 30.06.2004 (5086 citiri)