· articole
· intamplari

Stiri: Stiri: Salvati Copiii Romania a dotat 15 maternitati





Deși mai are doi copii și o situație materială precară, Anca nu s-a îndurat să renunțe la ultima sarcină și a adus pe lume o fetiță. Condițiile de viață, igiena deficitară și absența unei monitorizări medicale constante au determinat nașterea prematură, la doar 27 de săptămâni, a fetiței și o greutate a acesteia de doar 900 de grame.

Pentru micuța Maria era mult prea devreme să se nască, astfel că viața ei depindea de un incubator performant care să îi ofere condițiile vitale pentru o dezvoltare normală, compatibilă cu viața. Mama, îndrăgostită de ghemotocul de viață, a ales să vegheze zilnic, cu speranța în suflet, lupta micuței pentru viață și fiecare zi scursă este pentru ele o victorie.



Anca știe că este o perioadă dificilă, dar este convinsă că personalul medical și incubatorul donat de Organizația Salvați Copiii îi ajută fetița să se apropie gram cu gram de momentul când vor putea merge acasă, unde sunt așteptate cu nerăbdare de familia lor. „Am crezut că am să o pierd pe Maria, dar acum văd cum zi de zi câștigă în greutate și este o luptătoare.”



Aceasta este una dintre poveștile minunate ale micuților luptători veniți pe lume înainte de termen. Maria este unul din beneficiarii campaniei lansate de Salvati Copiii anul trecut “Bun venit pe lume”. Anul trecut, Salvați Copiii a dotat 15 maternități cu incubatoare performante, atât de necesare pentru a salva vieți.

Și anul acesta Salvați Copiii lansează campania de strângere de fonduri “Bun venit pe lume” pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternități din România pentru a ajuta astfel la prevenirea mortalității infantile și pentru a sprijini gravidele și mamele din 15 comunități să aducă pe lume copii sănătoși și să le ajute la creșterea copiilor lor. Campania se derulează în perioada 19 octombrie – 15 ianuarie, iar donațiile pot fi făcute prin SMS la 8833 (2 euro) sau pe www.salvaticopiii.ro/bunvenitpelume.

Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi din oraşele: Pitești, Bacău, Brașov, 3 maternități în București, Buzău, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, 2 maternități în Iași, Târgu-Mureș, Roman, Ploiești, Sibiu, Suceava, Vatra Dornei, 2 maternități în Timișoara, Vaslui și Focșani.

Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2012, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute, 8471 decese în 1990, 2250 în 2009 şi, respectiv, 1812 în 2012, România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9 la 1000 de copii născuţi vii în 2012 (conform Institutului Naţional de Statistică). La nivel mondial, un copil moare la fiecare patru secunde. La noi în ţară un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile o reprezintă naşterile premature. Mortalitatea, precum şi speranţa de viaţa reflectă nivelul de trai şi de educaţie al unei populaţii, accesul la servicii medicale, progresul medicinei şi al sănătăţii publice.

O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi prin dotarea cu echipamente medicale performante a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi.





Nu sunt comentarii disponibile la acest articol.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent