· articole
· intamplari

Socializarea este o problema pentru copilul tau? Cateva strategii care il pot ajuta




Ai observat că năzdrăvanul tău întâmpină probleme de socializare și că încercările tale de a-l implica în situații sociale nu dau rezultate: îl duci în parc și-l tot împingi să se joace cu copii, dar el preferă să se joace singur, îi tot explici să fie politicos și amabil cu adulții, dar el se blochează sau fuge când trebuie să aplice ceea ce-i explici cu asiduitate.



Explicația este următoarea: pus în situații în care trebuie să socializeze și pe care simte că nu le poate controla, copilul tău se retrage tot mai mult, se simte vulnerabil, expus și poate dezvolta sentimente de anxietate.

Prin urmare, nu trebuie să simtă presiunea a ceea ce trebuie să facă și cum trebuie să procedeze, ci are nevoie de sprijinul și de încurajarea ta.

· De ce minte copilul meu

3 modalități prin care îți ajuți copilul să se simtă în largul lui în situațiile care implică socializare

Propune o activitate de grup, interesantă pentru toată lumea
Cele mai multe dintre prieteniile dintre copii se bazează pe lucrurile pe care le fac împreună. Vizionarea unui film/ piesă de teatru, o ieșire cercetășească, vizitarea unui muzeu pot fi de ajutor. O astfel de întâlnire, în care activitatea copiilor este dictată de context, poate începe sau consolida o prietenie.

Explică-i cât sunt de importante gesturile și un chip prietenos.
Atitudinea copilului tău este esențială. O față zâmbitoare, un ton vesel al vocii, o invitație la joc, sinceră și prietenoasă, îi atrag pe ceilalți copii.

· De ce nu este bine să-i spui copilului tău că este timid

Învață-l formule de conversație și cum să se folosească de ele.
Mulți copii timizi refuză să răspundă la un salut sau să privească oamenii în ochi. Pur și simplu, se blochează. Corectându-l și spunându-i ce trebuie să facă, de față cu ceilalți oameni, nu faci decât să-i accentuezi timidatea și să-l pui într-o situație jenantă. Puteți improviza o piesă de teatru, în care vă întâlniți, vă salutați și discutați. Încurajează-l să zâmbească și să se uite la omul cu care vorbește (dacă i se pare prea înfricoșător să-l privească în ochi, poate începe prin a-l privi la baza nasului). Dacă nu se simte încrezător și este lipsit de inspirație, învață-l să paseze conversația celeilalte persoane (cu întrebări de tipul “ce” și “cum”): “Tu ce mai faci?”, “Cum te-ai simțit în vacanță?”, “Ce faci de Crăciun?” etc.

Editor: Adina Brânciulescu, Foto: 123RF .





"Socializarea este o problema pentru copilul tau? Cateva strategii care il pot ajuta" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre 1, 2, multi:
Copilul singur la parinti

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent