· articole
· intamplari

0-1 ani: 0-1 ani: Starea febrila la nou nascut



Nou nascut este considerat copilul din momentul nasterii si pana la o luna de viata. Putem afirma ca un nou nascut este febril daca temperatura corpului, masurata rectal e mai mare de 38 de grade Celsius.

Nou nascutii necesita o examinare extrem de minutioasa deoarece marimea febrei nu are valoare predictiva si datorita maturitatii sistemelor de aparare riscul de diseminare al infectiei este crescut. De obicei simptomatologia la aceasta varsta este extrem de saraca, febra putandu-se asocia cu agitatie sau somnolenta, refuzul alimentatiei, iar examenul clinic aproape niciodata nu releva o localizare a infectiei.



Cea mai frecventa cauza a febrei la nou nascuti este deshidratarea prin supt ineficient sau insuficient (copilul este plangacios, cu pielea uscata, cu ochii incercanati, cu fontanela anterioara deprimata, pe scutece apar pete caramizii semn ca urina este inchisa la culoare fiind concentrata).

Cauze mai rare, dar este foarte important de stiut pentru ca sunt de o gravitate extrema daca nu sunt depistate la timp, sunt reprezentate de infectiile bacteriene.


Ce determina infectiile la nou nascut

Factorii predispozanti pentru aparitia unei infectii la nou nascut sunt reprezentati de nasterea prematura, ruperea prematura si prelungita (mai mult de 12 ore) a membranelor amniotice, febra mamei in timpul travaliului, lichid amniotic fetid, manevre laborioase la nastere (aplicarea de forceps) sau in perioada de reanimare, sexul masculin al copilului, unele malformatii cum ar fi mielomeningocelul.

Infectia poate fi cu debut precoce (in primele trei zile de viata: de obicei este depistata in maternitate, infectarea de catre mama in cursul sarcinii sau in timpul nasterii) sau cu debut tardiv (dupa cinci zile de la nastere: infectia se realizeaza dupa nastere de la mama sau alte persoane din jurul copilului) si poate fi diseminata sau localizata.

Germenii cel mai des intalniti sunt Streptococ ß hemolitic de grup B, Escherichia coli si Listeria Monocytogenes. Prematurii plurispitalizati se infecteaza mai frecvent cu Stafilococ coagulazo negativ (de regula luat din spital) sau Stafilococ auriu (conjunctivita purulenta sau apar niste “colectii” pline cu puroi pe tot corpul- pemfigus neonatal). In afara infectiei bacteriene sistemice, infectia neonatala se poate prezenta ca infectie localizata cum ar fi meningita purulenta (cu Streptococ ß hemolitic de grup B, Escherichia coli, Salmonella), otita medie supurata, enterite neonatale (E. coli enteropatogen sau enterotoxigen, Shigella, Salmonella, Campylobacter, Yersinia), infectia urinara (mai frecvent la baietii prematuri care au provenit din mame cu bacteriurie), artrita supurata si osteomielita (semn: imobilitatea mainii sau piciorului cu infectie).


Cum recunoastem si ce trebuie facut

Nou nascutul infectat prezinta stare generala modificata, cu schimbarea de culoare a tegumentelor (pamantii cianotice), crize de apnee, dificultati ale termoreglarii (febra sau mai des hipotermie), tulburari ale starii de constienta (somnolent, iritabil), refuzul alimentatiei, varsaturi, meteorism abdominal. In putine cazuri de meningita purulenta pot aparea in plus semne ca varsaturi sau convulsii.

Mama trebuie sa scada rapid febra si sa se prezinte cat mai repede la o clinica de pediatrie sau de neonatologie. Febra se scade prin administrarea de Paracetamol 10 mg/kgc si prin impachetari cu apa la temperatura camerei. Prognosticul unei infectii bacteriene la nou nascut nu este prea imbucurator, mortalitatea fiind de 30-50%. In cazul meningitei purulente 35% dintre supravietuitori au sechele neurologice sau psihocomportamentale.

In spital se recolteaza sange pentru hemoleucograma, markeri de inflamatie, examene de urina, hemoculturi si se incepe imediat tratamentul antibiotic “empiric” cu un spectru antibacterian care sa acopere cei mai comuni germeni, imunoglobuline iv, oxigenoterapie, administrarea de lichide iv. Sansa nou nascutului ca vindecarea sa fie rapida si fara sechele este ca mama sa sesizeze din timp pericolul si sa se prezinte la spital.


Dr. Roxana Botezatu, medic pediatru
Centrul de diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes"
articol preluat din revista Farmacia Ta Magazin nr. 34
.





"0-1 ani: 0-1 ani: Starea febrila la nou nascut" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre boli, rani:
Candidoza (Candida Albicans)

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 3.08
voturi 12


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent