· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Surprize la gradinita





Micutul nostru Andrei e de cand il stim noi un istet si un simpatic, toate trairile lui sunt extrem de intense, comportarile lui deosebit de placute si a fost dintotdeauna un copilas tare usor de crescut.
Pentru ca mamy era asistenta si a trebuit sa inceapa munca imediat ce s-a terminat cu alaptatul ca sa nu-si piarda slujba, mai ales ca era si studenta (cam de cand avea baietelul 4 luni - nici nu pot numara de cate ori a fost alaptat pe coridoarele facultatii sau de cate ori a ramas singurel in patut acasa pana mamy a venit de la vreun examen), Andrei a inceput sa se adapteze pe rand in toate familiile de prieteni, de vecini, de rude, pentru cele 16 ore din 48 cand mamy era la serviciu. Taty muncea si el si bunicii toti erau prea departe, asa ca asta-i viata.
Pe la 2 ani si 8 luni a inceput gradinita. Nu cred ca l-ar fi primit, dar mamy era asistenta care facea controalele epidemiologice la acea gradinita si a promis ca are cel mai cuminte copil si mai adaptabil, care - pe deasupra - nu face nici o treaba in pantaloni.
Surpriza! La prima lui serbare era cel mai mic din grupa, abia se putea urca pe scaunel, inca nu stia sa urce si sa coboare scarile de la si spre sala de clasa, dar a stralucit cand a zis clar si tare poezia pe care noi, parintii, nu stiam c-o stie. A dansat ca toti ceilalti si a fost tare fericit.
Mamy alerga intre facultate, serviciu si casa. Taty, cel mai dragut taty din lume, ajuta si el cat putea, dar avea un serviciu cu un program imprevizibil.
A doua serbare - un carnaval. Imaginatia noastra in domeniu fiind tare limitata, n-am reusit sa ne gandim decat sa-l facem fantoma - copilul n-a acceptat costumul cu nici un pret, si doar era dintr-un cearceaf bun de tot!, asa ca am decis sa-l imbracam in soricel alb - haine albe avea, mai aveam o caciulita de blana alba cu urechi, pe fata il machiam ca n-a vrut masca pe ochi cu nici un pret. Problema: cum sa accepte codita!
Aici a intervenit mamy: sa o porti ca sa fiu eu fericita, uite ce bine-ti sta, imediat dupa ce zici poezia si isi dau copiii mastile jos iti voi da jos coada...
A fost un soricel reusit, apoi a zbughit-o spre mine disperat sa-i dau codita jos cum am promis.
Dupa un an am fost nevoiti sa schimbam gradinita, mamy lucra intr-o firma la birouri, iar noua gradinita era in drumul ei si al taticului spre serviciu. Pentru ca era la moda, hai sa-l dam la grupa germana. Istet e, micut e, poate invata ceva.
Prima serbare: dezastru. Nici un copil nu se ridica cand ziceau educatoarele, o singura fetita stia poezia pe nemteste, restul de copii erau in plus. Andrei, absent total, casca, i-a fost somn! Sa nu mai spun ca nici noi n-am priceput o iota.
Urgent l-am transferat la sectia romana, in aceeasi gradinita.
Educatoarea, d-na Lia, m-a luat in balon din prima: "Eu nu stiu ce educatie aveti, dar aici trebuie sa vina copilul zilnic, ca altfel ramane de caruta. Noi ii pregatim pentru scoala si la teatru daca nu vii de la inceput sa vezi piesa pana la sfarsit nu pricepi nimic din ea". Tocmai terminasem facultatea (nu va spun ce mandra am fost cand m-am dus cu fiul meu de mana sa vedem daca s-au afisat rezultatele examenului de licenta si colegii nu ma credeau ca sunt mama lui) si intrasem intr-o slujba grea de vreo 10-11 ore pe zi, asa ca nu stiu ce-avea d-na Lia cu educatia mea ca de fapt ea avea rol de educator in viata copilului meu de azi inainte, in completarea celor ce le deprinde baietelul acasa.
Cand am fost prea extenuata cate o zi ca sa-l duc la gradi sau cand aveam o zi libera, totdeauna de atunci m-am temut de reactia ei la micul nostru chiul.
Acum Andrei se pregateste pentru scoala, e tare scump si tot cumintel, finut si pasional in tot ce face, sensibil si barbatel in acelasi timp.
Serbari au mai fost, s-a descurcat mereu bine, dar ultima de care o sa va scriu a fost speciala. A lipsit din cauza unei boli si ne-am reluat gradinita cu vreo 4 zile inainte de serbarea primaverii - ceva cu gize si flori. A primit omuletul o poezie lunga s-o invete in doua zile. Povestea unui greieras.
"Uite, mamy, ce frumoasa e poezia, hai sa invatam" etc...
Jumatate a memorat-o in prima zi, mergem la gradi, d-na Lia zice "scuze, i-am dat poezia altui copil din greseala, trebuie sa va dau alta".
Taty s-a imbolnavit, asa ca mamy, graviduta in 7 luni, duce copilul la gradi, merge la tata departe la spital, ia copilul de la gradi, da-l pe leagan, du-l la pizza si hai acasa sa invatam poezia. Doamne, ce tarziu era, si ce n-aveam chef nici unul de poezia cea lunga si stupida! N-avea rima, ritm. I-am rescris-o bietului copil s-o poata memora. Pana la urma a iesit chiar frumoasa.
A reusit sa-nvete jumatate din ea, dar ambitiosul de el ar fi vrut s-o stie pe toata. Dimineata a plans cand l-am trezit. El nu se duce la gradi si pace, el nu vrea sa fie prost, ca mai bine nu se inventau serbarile, ca el voia sa fie greieras si nu gargarita si tot asa.
Pentru ca aveam traseu spre spital si alte cele, l-am trimis la gradi cu promisiunea c-o sun pe Doamna si o rog sa nu-l puna sub nici un motiv sa zica poezia pana n-o invata.
Bine-nteles ca a invatat-o in ziua urmatoare, la serbare s-a descurcat minunat si pe mine ca mama m-a incantat hotararea lui de a nu fi mai prejos de altii.
Si tot de la gradi! Vine Andrei suparat foc acasa: "Un copil Calin ma injura, ma impinge, nu ma lasa in pace. Ce sa fac?"
"Fereste-te de el sau spune-i Doamnei!"
"Nu pot, mamy. Eu nu sunt zicator de Doamne!"
"Atunci descurca-te!"
Vine in ziua urmatoare acasa fericit, ii straluceau ochii:
"M-am descurcat!"
Deja mi-era frica ce-o sa aud.
"Cand dormea, i-am dat sa-mi miroasa picioarele!"

Altadata, vine acasa invinetit rau pe frunte. O fetita a deschis usa de la dulap cu putere si el era intre ea si usa. Ghinion!
La masa incerca sa ma convinga ca el acasa invata mai mult, ca facem noi doi engleza si citim, ca ii place pe calculator, ca nu prea s-ar mai duce la gradi ca el e de scoala deja...
Iar eu ii spun: "Acolo primesti educatie la standarde europene. De pilda eu si taty, acasa, niciodata nu ti-am putea asigura o usa in cap asa cum ai primit la gradinita. Astea sunt experiente pe care trebuie sa le ai!"

Sper ca nu v-am plictisit. In incheiere o sa va mai scriu o poezie pe care am compus-o pentru Andrei, lumina ochilor mei:

FIULUI MEU (de Corina Nica)

Eşti ca florile şi ca zorile
Numar azi primaverile
Şi-ţi ofer mângâierile.

Visul meu cel mai dulce eşti
Îţi zâmbesc murmurând poveşti
Sub privirea-mi de mamă creşti.

Ai în tine sclipiri de foc
Ursitoare ţi-au dat noroc
Şi eşti zâmbet şi vis şi joc.

Pun în tine speranţa mea
Eşti un suflet ce va avea
Toată viaţa orice va vrea.

Pentru tine iubesc, trăiesc,
Şi cu tine odată cresc
Şi trec zile şi nopţi firesc.

Îmi eşti prietenul cel mai bun
Crezi în bine şi-n tot ce-ţi spun
Viitorul eşti tu acum.

Îţi ofer mângâierile
Numărând primăverile.
Eşti ca florile şi ca zorile.

Pe curand,

- chiar merita sa ai copilasi -

Corinutza
publicat la 25.06.2006 (5998 citiri)