· articole
· intamplari

Teama de apa



Nu toti copiii se simt bine inca de la inceput in apa. Teama este o reactie frecventa mai ales la mare. Valurile, intinderea lichida nesfarsita ii pot aparea micutului ca un mediu ostil.
Daca observi ca-i este frica nu-l cataloga imediat, cu voce tare: Esti un fricos!.

Urmareste-l atent, inainte de a se instala reactia de respingerea apei (din piscina, din mare, din cada). Asa vei intelege mai bine ce se intampla si poti adopta ce mai buna atitudine.
Nu-l forta sa intre in apa daca ii este teama. Intra tu si joaca-te cu o minge sau cu un colac. S-ar putea ca, vazand cat de bine te simti, sa se apropie si el incet, incet.

O chestiune de varsta
Chiar si la varsta de 2 ani, copilasul tau poate refuza sa intre in cada plina, pentru ca apa ii ingreuneaza miscarile. In mediul lichid, nu se mai simte la fel de sigur pe el - si aluneca atat de usor! Unii copii simt mai acut aceasta spaima, altii mai atenuat.

Mai tarziu, pe la 5 ani, refuzul de a intra in piscina poate ascunde o alta teama: cea de a aparea in fata celorlalti in costum de baie sau dezbracat. La aceasta varsta, copiii iau seama de diferentele dintre ei mai ales daca sunt prea grasi, prea slabi, prea albi sau daca au pe corp vreun semn din nastere. Tuturor le trebuie un timp pentru a se obisnui cu plaja sau piscina. Tu, ca parinte, trebuie sa decodifici foarte bine ce se ascunde in spatele lui "nu vreau sa intru in apa", pentru a stii cum sa reactionezi.

O amintire urata
Micutul tau poate dezvolta aversiune pentru baia in cada, in piscina sau in mare ca urmare a unei intamplari neplacute pe care o pastreaza in memorie. Poate fi vorba despre o alunecare urmata de lovire, o baie prea calda, o otita care i-a provocat dureri puternice, un val mai mare care l-a trantit pe nisip.

Dupa asemenea experiente, cu grija si rabdare, cei mai multi dintre copii isi revin fara probleme. De altfel, statisticile spun ca un adult din patru a avut in copilarie, teama de apa. La maturitate, tot statisticile spun ca un adult din 7 mai pastreaza aversiunea fata de scaldat.

Nu-i place sa se spele
Daca pe la 5 ani, copilul tau refuza sa se spele, nu-i tine terorii despre igiena. Pentru ca nu suntem in fata unei probleme de acest gen. Deturneaza-i atentia de la spalatul propriu-zis si provoaca-l la concurs. Daca sta 5-10 secunde cu capul sub dus, va fi recompensat. Ajuta-l sa capete incredere in fortele sale. Sau propune-i sa-si spele ursuletul de plus preferat in cada plina cu apa.

Da-i asemenea sarcini care-l responsabilizeaza si premiaza-l daca face treaba buna. Nu uita ca intr-un asemenea demers nu este loc de pedepse, ci doar de recompense. Lasa-i lui libertatea de a alege daca se imprieteneste acum cu apa sau mai ai de asteptat pana cand minunea se va produce.

Cum il ajuti?
Lasa-i timp. Pentru primul contact cu apa marii sau cu piscina, alege un loc nu foarte aglomerat. Si nu-l impinge de la spate, nu-l presa. Daca vrea doar sa stea pe mal, cu picioarele in apa sau doar sa se joace in nisip, nu te arata dezamagita. Arata-i copiii care sunt in apa si fa-l sa observe ce bine se distreaza ei. Pana la urma, mai devreme sau mai tarziu, curiozitatea lui naturala il va determina sa li se alature.

Cumpara-i ochelari de inot.
Copilul se teme de ceea ce nu cunoaste. Pentru el, ceea ce este sub apa poate fi infricosator doar pentru ca isi imagineaza tot felul de vietati si plante care poate-l agata de picioruse si-l trag la fund. Daca va vedea ce este sub apa, va simti ca detine controlul, si teama i se va risipi.

Stai langa el.
Nu forta copilasul sa intre singur in apa. Ia-l in brate si intrati impreuna, in ritmul cerut de el. Daca se sperie pe masura ce avansezi, ramai pe loc, nu-l forta. Si nu fa miscari bruste, nu-l baga brusc in apa in speranta ca daca vede ca nu pateste nimic, va scapa si de frica de apa. Daca iti cere sa iesiti afara, asculta-i rugamintea si nu-l apostrofa, spune-i ca nu-i nimic daca nu vrea acum, veti incerca sa intrati mai tarziu, daca doreste.

Motiv de ingrijorare.
Teama de apa devine un handicap cand persista sau se accentueaza cu timpul si afecteaza dezvoltarea normala a copilului, cand il impiedica sa duca o viata sociala fireasca. In acest caz este bine sa consultati un specialist.

Poate fi vorba despre o veritabila fobie si doar un specialist poate ajuta la rezolvarea problemei. Uneori, teama de apa, mai ales daca apare brusc, poate exprima un disconfort psihologic, fara legatura directa cu apa. Aversiunea fata de apa poate fi pur si simplu maniera copilului de a-si exprima dificultatea de a trece peste o schimbare majora in viata lui: o mutare, un divort, aparitia unui fratior mai mic.

Text : Geo Mihalcea.





"Teama de apa" | cont nou | 1 comentariu
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
05.12.12 00:32: ana4emmalin
fetita mea are 19luni si ii place sa stea in apa si sa se joace se si spala dar nu suporta sa o spal pe cap si pe fata..in rest ne place apa :D
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Legaturi
Articolul cel mai citit despre dezvoltare:
Cat si ce vede un bebelus?

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent