· articole
· intamplari

Timiditatea la copii

Autor: raul
data publicarii: 25.09.02


Timiditatea este o emotie comuna, dar putin cunoscuta. Oricine s-a simtit ambivalent sau constient de sine in situatii sociale noi. Dar timiditatea poate interfera cu o dezvoltare optima sociala si poate influenta negativ capacitatea de invatare a copilului.

Voi incerca sa prezint tipurile si manifestarile timiditatii, influentele genetice, temperamentale si ambientale asupra timiditatii, sa fac o distinctie intre timiditatea normala si cea problematica, sa sugerez moduri de a ajuta un copil timid.



Ce este timiditatea?

Sentimentul de timiditate este universal si s-ar putea sa se fi dezvoltat ca un mecanism adaptiv pentru a face fata unor noi stimuli sociali. Timiditatea este simtita ca un amestec de emotii, incluzand frica si interes, tensiune si neplacere. Aceste sentimente pot fi insotite de o creste a ritmului cardiac si a presiunii sanguine. Observatorul recunoastea timiditatea dupa privirea indreptata in jos, reticenta fizica si verbala. Vorbirea persoanei timide este de obicei inceata, tremuranda sau ezitanta. Unii copii isi sug degetul; altii actioneaza sfios, zambind si departandu-se alternativ.

Timiditatea se poate distinge de cele doua comportamente asemanatoare: precautia si detasarea sociala. Precautia copilului fata de straini nu prezinta ambivalenta apropiere/evitare caracteristica sfielii. Unii copii mai mari prefera jocul solitar si par ca nu au nevoie de interactiune sociala, dar acestia nu prezinta tensiunea specifica unui copil timid.

Timiditatea poate aparea la copii in anumite faze de dezvolatre. Timiditatea fricoasa poate fi un raspuns la prezenta multor adulti in copilarie. Dezvoltarea constiintei de sine in al doilea an de viata aduce cu sine o mai mare sensibilitatea sociala. Timiditatea constienta - posibilitatea de jena - apare in jurul varstei de 4-5 ani. Constiinta de sine va atinge un varf in adolescenta timpurie.

Ce situatii pot determina timiditatea la copii?

Cele mai frecvente cauze ale timiditatii sunt noile intalniri sociale, in special daca persoana timida simte ca este centrul atentiei. O "epidemie de timiditate" a fost atribuita, in anii '80, schimbarilor rapide ale mediului social si a presiunilor competitive exercitate de munca si scoala, carora multi adulti si copii au trebuit sa le faca fata. Adultii care atrag mereu atentia asupra a ceea gandesc ceilalti despre copil, sau cei care permit o mica autonomie copilului, s-ar putea sa incurajeze sentimente de timidate.

De ce sunt unii copii mai timizi decat altii?

Unii copii pot avea predispozitie la timiditate: in cazul lor este mult mai probabil sa reactioneze timid la situatii sociale noi. Dar chiar si acesti copii pot fi timizi numai in anumite cazuri. Cercetatorii au considerat atat natura copiilor cat si hrana lor in incercarea de a explica aceste diferente.

Unele aspecte ale timiditatii sunt invatate. Fondul cultural al copiilor, mediul familial ofera modele de comportament social. Copiii chinezi sunt mult mai reticenti in societate decat cei caucazieni, iar copiii suedezi au prezentat un mai mare disconfort in societate decat americanii. Unii parinti, etichetandu-si copii ca timizi, par sa incurajeze dezvoltarea timiditatii. Unii adulti incearca sa ademeneasca copiii timizi inspre o interactiune sociala, astfel amplificand comportamentul sfios.

Din ce in ce mai multi cercetatori considera ereditatea sau temperamentul ca baza pentru unele forme de timiditate. De fapt, ereditatea joaca un rol mult mai important in timiditate decat in orice alta caracteristica a personalitatii. Studiile legate de adoptie pot sa prevada timiditatea analizand sociabilitatea mamei biologice. Copii foarte inhibati prezinta diferente fiziologice fata de copii fara inhibitii, inclusiv un ritm al inimii mai puternic si mai stabil. Intre 2 si 5 ani, cei mai inhibati copii continua sa fie reticenti fata de alti copii si fata de adulti. Se remarca persistenta unor modele de pasivitate sociala si inhibitie in dezvoltarea personalitatii.

Cu toate acestea, cei mai multi cercetatori cred ca influentele genetice determina numai o mica parte a timiditatii. Chiar si predispozitiile ereditare pot fi modificate. Copii adoptati, de pilda, adopta o parte a stilului social al parintilor adoptivi, iar copii foarte inhibati au devenit mult mai confortabili in societate prin eforturile parintilor.

Cand timiditatea reprezinta o problema?

Timiditatea poate fi un raspuns normal, adaptiv la o posibila experienta social covarsitoare. Fiind intr-un fel timid, copilul se poate retrage temporar si sa castige astfel un sentiment de control al situatiei. In general, pe masura ce copii castiga sentimentul de control in intalnirile cu oameni care nu sunt familiari, timiditatea dispare. In absenta unor alte dificultati, copii timizi nu prezinta un risc psihiatric sau comportamental. Dar copiii care prezinta o timiditate extrema permanenta sau care nu este in legatura cu contextul pot prezenta asemenea riscuri. S-a aratat ca timizii sunt mai putin competenti in initierea unor jocuri. Copiii de varsta scolara care s-au autocategorisit ca timizi tind sa se placa mai putin, sa se considere mai putin prietenosi si mai pasivi decat prietenii lor ne-timizi. Acesti factori influenteaza negativ perceptia celorlalti. Copiii timizi sunt adeseori judecati de tovarasii de joaca ca fiind mai putin prietenosi si mai putin placuti decat cei ne-timizi. Din aceasta cauza, copiii timizi pot fi ignorati de colegi si au mai putine sanse de dezvoltare sociala. Copiii care continua sa fie excesiv de timizi pana la adolescenta si maturitate se descriu ca fiind mai singuratici, avand mai putini prieteni si mai putine relatii cu membrii sexului opus decat cei de aceiasi varsta.

Cum sa ajutam un copil timid?

-- Cunoaste si accepta copilul in totalitatea lui. Timiditatea este numai un aspect al personalitatii lui. Fiind sensibil la interesele si sentimentele copilului vei putea sa construiesti o relatie cu copilul si sa arati ca il respecti. Aceasta va face copilul mult mai increzator in fortele proprii si mai putin inhibat.
-- Construieste respectul de sine. Copiii timizi au de obicei o imagine negativa despre ei si simt ca nu vor fi acceptati. Incurajeaza copilul timid sa faca demonstratii de indemanare si incurajeaza-i autonomia. Lauda-l des. Copiii care au o parere buna despre ei insisi nu sunt timizi.
-- Dezvolta aptitudini sociale. Chiar daca este vorba numai de joaca in paralel, incurajeaza activitatea sociala. Invata copilul fraze cheie ("Pot sa ma joc si eu?") si tehnici de integrare in societate bazate pe roluri. De asemenea, ocaziile de a se juca cu un singur copil o data, vor ajuta copilul timid da devina mai stapan pe sine. Jocul cu grupuri noi de copii va da sansa unui nou start copilului timid si ii va permite sa obtina un nivel social mai inalt.
-- Permite copilului sa isi faca "incalzirea" inaintea unor situatii noi. Fortarea copilului intr-o situatie pe care el o vede amenintatoare nu il va ajuta la formarea aptitudinilor sociale. Ajuta copilul sa se simta in siguranta si ofera-i materiale interesante care sa il momeasca in interactiunile lui sociale.
-- Nu uita ca timiditatea nu este in totalitate un lucru rau. Nu orice copil are nevoie sau doreste sa fie in centrul atentiei. Unele calitati specifice timiditatii, cum ar fi modestia si rezerva, sunt privite ca pozitive. Interventii drastice sunt necesare numai in cazul in care copilul se simte excesiv de inconfortabil sau neglijat in societate.


.





"Timiditatea la copii" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre comportament:
Comunicarea si relatiile parinti - adolescenti

Articole de raul

Evaluare
scor mediu 4.46
voturi 32


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent