· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

URSUL SI VULPEA



Pagina: 1/2
Raymond ROCA,
Sydney-AUSTRALIA
[email protected]
http://rronline.rexlibris.net/bearfox.html

POVESTE DIN MUNTII CARPATI (ROMANA)

Trăia odată, pe muntele Vlădeasa din Carpaţii Apuseni, un urs brun-roscat pe care îl chema Pandele. Din zori şi pâna-n seară bătea pădurile în căutarea celor de-ale gurii. Pandele era un urs bun. Niciodată nu făcuse nici un rău altor animale, nici măcar celor in două picioare. Hrana lui de bază erau fructele de pădure, frăguţe, zmeură, pere şi mere pădureţe, ghindă şi rădăcini. Pentru bunătatea lui, primea, din când în când, de coanele albine câte un fagure de miere.

Pandele era prieten chiar şi cu Dalila, vulpea cea hoţomană, tot încercând să o facă sa renunţe la păsăret şi să se îndoape cu fructe şi legume care sunt mult mai sănătoase pentru stomac şi se găsesc din abundenţă în pădure . După multe vorbe duioase la ureche şi sfaturi pline de tâlc, Pandele o convinse pe „spaima zburătoarelor" să devină vegetariană. De când trecuse la noua dietă, Dalila era veselă, mai vioaie şi mirosea bine a mentă şi busuioc. Pentru că ştia să cânte frumos, toţi ţăranii din împrejurimi o invitau la petreceri şi sindrofii. Vulpea-primadonă ajunsese să cânte în duet chiar şi cu cocoşii.

Într-o zi, Pandele a avut un accident care era să-l coste viaţa. Luându-şi prânzul la un tufiş de mure, a călcat din greşeală într-un spin de măceş, care s-a rupt, intrându-i adânc în talpa piciorului. Rana s-a infectat si ursul nostru suferea ca un erou. După câteva zile de chin si durere nu a mai putut să-şi asigure hrana de toate zilele. Flămând, slăbit şi bolnav, zăcea într-o scorbură la rădăcina unui stejar aşteptându-şi sfârşitul.

Într-o dimineaţă, cumătra Dalila, fredonând bine dispusă, un cântecel la modă, despre un berbec supărat pe nea Alecu, trecu prin faţa vizuinei unde ştia că-şi are sălaşul amicul Pandele.

- Pandeliiică! Lică-Pandelică! strigă ea, ce mai faci iubitule?
- Moor, mor, mormăi cu greu Pandele.

Vulpea intră repede în vizuina ursului şi îl văzu pe acesta zăcând cuprins de durere.

- Pandelaş dragă! Ce ai pătit? Ce-i cu tine, eşti bolnav?
- Mor, mooor, îngâimă Pandele şi îşi pierdu cunoştinţa.

Vulpea speriată şi îngrozită, ieşi afară din vizuina lui Pandele şi începu să strige cât o ţinea gura după ajutor. Multe animale au auzit-o şi au venit în grabă să vadă ce se întâmplă. Toată lumea îl iubea pe ursul Pandele, dar nimeni nu-i putea găsi leacul. Apărură chiar şi câţiva mocani din împrejurimi, dar şi dânşii dădură, nedumeriţi, din umeri. Dalila deveni din ce în ce mai disperată. Dintr-o greşeală călcă pe arici şi înţepându-se sări în sus de doi metri scoţând un chiot de victorie.

- Evrica! Evrica!
- Erica-aau! Pe nevasta mea o cheamă Erica, nu Evrica! spuse aproape plângind, Socrate – ariciul.
- Nu mă interesează cum o cheamă pe nevastă-ta! Evrica, am zis, nu Erica! Evrica, strigă din nou, triumfător vulpea. Am găsit soluţia ca să-l facem bine pe Pandelaş.

A cerut de la un ţăran, un briceag ascuţit şi s-a repezit cu el spre buba lui Pandele. Toata lumea a rămas înmărmurită de cruzimea vulpii. Inimile tuturor s-au oprit. Dalila, cu grijă, foarte stăpână pe sine, cu o îndemânare de chirurg, a înfipt vârful briceagului în umflătura lui Pandele. Ursul a scos un urlet şi-a dat ochii peste cap. Toţi au crezut că acesta a fost sfârşitul bunului urs. Dar nu! Buba s-a spart şi din ea s-a scurs tot răul şi veninul. Abia atunci, cei prezenţi, au înţeles iscusinţa şi priceperea de doftoreasă a vulpii. După ce a spălat bine rana cu apă de izvor si a învelit-o în nişte frunze şi ierburi de leac, codana a început să se învârtă în jurul ursului, boscorodind cuvinte magice neînţelese de muritorii de rând:

„Ierburi şi descântece,
rana să o vindece,
ieşi afară mărăcine,
să se facă ursu’ bine!"

Nu a trecut mult timp şi Pandele a deschise ochii, scoţând un urlet de au rămaseră cu toţi înţepeniţi. Văzându-i holbaţi la dânsul, întrebă:

- Ce se întâmplă cu mine, mai trăiesc?
- Da, răspunse Dalila, şi-o să te faci bine.

Ursului îi apăru un zâmbet pe colţul botului şi încercă să-şi mişte labele. Era totuşi prea slăbit să se poată ridica. Cei prezenţi îi povestiră de spaima prin care trecuseră şi de priceperea şi îndemânarea vulpii. Acesta îi mulţumi codanei şi îi spuse că-i va rămâne dator toată viaţa.

În zilele următoare, Dalila i-a mai doftoricit bolnavului rana, i-a adus mâncare şi în scurt timp l-a pus pe picioare. A devenit iar vioi şi prietenos şi toată ziua se învârtea în jurul vulpii. Împreună se duceau pe la ospeţe şi chiolhanuri, unde primadona Dalila cânta frumos, iar unchiul Pandele juca până îşi făcea băşici în tălpi:
“Joacă tutu’ cu mutu’,
de tremură pământu’,
joacă şi moşu’ Martin
c-a băut ţuică şi vin!"

Anii au trecut repede, Dalila s-a măritat cu Lache, un vulpoi de peste deal şi au făcut o droaie de puişori. Fiind de soi bun, toţi cântau frumos. Înfiinţară grupul vocal „Fox" cu care au dat spectacole în toate pădurile şi satele din împrejurimi. Pandele, care nu găsise pe nicăieri o ursoaică pe placul lui, rămase burlac. Deveni mai morocănos, mai singuratic şi începu să se vaiete toată ziua: „Mor, mor, mor, mor!". Cine îl auzea, râdea de el, ştiind că glumeşte. Tot Dalila a fost cea care l-a scos din starea lui de izolare, invitândul să cânte cu ai ei. Acesta n-a prea înţeles la început, cum un urs poate să facă parte dintr-un cor vulpesc, dar apoi, maestra l-a lămurit că orice grup vocal serios are nevoie de un bas sau bariton. Cu câteva lecţii de canto, primite de la vulpe, ursul a devenit în scurt timp un adevărat artist.

Au bătut lumea în lung şi-n lat, până când într-o zi au ajuns într-un oraş mare. Acolo au dat un spectacol în arena circului local. Veni tot oraşul să-i vadă! Succesul îi încunună, devenind faimoşi. Acolo, Pandele o cunoscu pe Raisa, o minunată ursoaică polară, de care se îndrăgosti nebuneşte. Aceasta făcuse parte din trupa unui circ rusesc care dăduse faliment. Acum, nefericita, umplea o cuşcă a menajeriei, făra speranţe de a fi eliberată. Ursul nostru se îndrăgosti atât de tare încât începu să sufere. Îşi pierdu chiar şi frumoasa-şi voce. Slăbi şi nu mai avea chef de nimic ştiind că frumoasa Raisa e închisă după gratii. Lache şi Dalila îşi dovediră din nou prietenia faţă de urs. Făcură târg cu stăpânul circului, un beţiv notoriu, şi o cumpărară pe captivă pentru două lăzi cu vodkă. Această afacere i-a uşurat, pe mărinimoşii prieteni, de toate economiile pe care le aveau de pe urma spectacolelor. Mare a fost bucuria lui Pandele când a văzut-o pe Raisa în cortul său. Acesta îi ceru laba fetei, adică o întrebă dacă vrea sa-i fie nevastă şi bucuroşi se căsătoriră cu mare alai. Nunta a durat o săptămână, după care au plecat să-şi sărbătorească luna de miere la munte. Raisa, care suferea mereu de căldură, era tare fericită că acolo găsise o climă mai rece. L-a convins pe Pandele să se stabilească acolo şi şi-au făcut bârlogul într-o mică peşteră de lângă un lac alpin.

Veni iarna cu zăpadă şi ger, cu viscol şi nămeţi. Pandelaş al nostru, cu gândul la hibernare, moţaia tot timpul şi deveni din ce în ce mai ursuz şi posac. Raisa, în schimb, era fericită. Frigul o făcea să se simtă ca acasă la cercul polar. De data aceasta, ea a fost cea care i-a găsit leacul nefericitului soţ. A făcut o copcă în ghiaţa lacului şi îi aducea zilnic peşte proaspăt. Pandele având ce mânca, nu mai simţi nevoia să dormiteze peste iarnă. Se şi îngrăşă puţin, fapt care îl ajută să suporte frigul mai bine. Odată cu venirea primăverii, Raisa îi dădu o veste care îl bucură foarte mult. În curând vor avea puişori! Peste câteva luni, Raisa a născut doi ursuleţi gemeni, de culoare albă. Îi numiră Ţum şi Gum şi erau foarte drăgălaşi. Nu trecu nici o lună de la naşterea juniorilor că acestora începură să le apară pe blăniţa albă pete brune. Semănau cu nişte dalmaţieni urseşti. Ori cine îi vedea se minuna. Nu mult după aceea, au plecat într-o excursie foarte frumoasă pe meleagurile de unde era originar Pandele. De fapt li-se făcuseră dor de Dalila şi familia ei. Mare a fost bucuria întâlnirii. Au venit ca la urs, multe vieţuitoare ale pâdurii să vadă minunaţii ursuleţi. Reînfiinţară grupul „Fox", cu care au dat toată vara o mulţime de spectacole. Adunau bănuţ lângă bănuţ deoarece îşi puseseră în gând să plece cu toţii in vizită la Polul Nord, locurile natale ale Raisei.

Şi astfel, se termină povestea noastră, cu ursul cel bun şi vulpea cea deşteaptă, animale care şi-au câştigat faimă mare, devenind personaje celebre în toate povestirile bunicilor către nepoţii lor…






urmator (2/2) urmator