· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Un caz real


Cum scapam de rau




Sunt preot intr-un sat din jud. Iasi. Nu de prea multa vreme. In vara anului 2003, cam la un an de la intrarea in preotie, m-am confruntat cu urmatorul caz (nu a fost singurul). Cine nu crede, poate sa ia contact cu familia respectiva.

Era in luna iulie 2003, intr-o sambata, cam dupa ora 17. Veneam de la biserica; se afla izolata pe varful unui deal. Avusesem o intalnire cu copiii si adolescentii, o repetitie a corului lor si discutii pe teme diverse. Cand am terminat de coborat dealul, o familie cu 3 copiii m-a oprit si mi-a cerut ajutorul, mai precis sa-i citesc ceva celui mic (avea aproape 2 ani), deoarece ii aparuse "ceva".
Acel "ceva" era o infectie urata, vinetie spre negru, cam de marimea unei palme de adult, situata in partea stanga a pieptului copilului. I-am intrebat de cand este asa; mi-au spus ca aparuse de 2 zile si ca era in crestere continua.
"Ati fost cu el la doctorita? "
"Nu !"
Ei nu doar ca banuiau, ci erau convinsi ca baiatul suferea ca urmare a unei lucrari malefice (deochi sau ceva similar). Eu eram mai sceptic in privinta aceasta.
I-am facut randuiala respectiva, avand convingerea ca Dumnezeu il va ajuta, dar le-am recomandat insistent parintilor sa-l duca la medic, considerand ca la o infectie atat de urata nu strica si un antibiotic pe langa rugaciune.
A doua zi, duminica dimineata, inainte de ora 7, urcam in sat spre biserica. Familia respectiva, inclusiv baietelul (Mihai il cheama) mergea cu caruta spre vale.
I-am salutat si i-am intrebat daca nu cumva starea baiatului s-a agravat si se duc la doctor. Raspunsul a fost dat cu o seninatate teribila:
"Nu, parinte ! I-a trecut !"
"De tot ???" ( inchipuiti-va mirarea mea... Nu ca nu credeam in puterea rugaciunii, dar ma consideram suficient de mic pentru ca o astfel de minune sa se petreaca la modesta mea interventie; la urma urmei, nu facusem nimic spectaculos !)
Da, ii trecuse de tot, nu ramasese nici macar o umbra, nimic !
Ce am mai observat: recunostinta din ochii lor nu-mi era adresta mie decat in foarte mica masura, cea mai mare parte fiind catre Dumnezeu. Asa e corect ! Acest lucru, faptul ca nu in mine vedeau adevaratul vindecator, m-a bucurat enorm.
A fost o lectie si pentru mine, deoarece credinta lor, de oameni simpli de la tzara, nu se indreptase spre mine (ar fi fost o eroare !), ci spre Dumnezeu, iar scepticismul meu nu se indreptase spre Dumnezeu ( ar fi fost necredinta si nevrednicie ! ) ci spre faptul ca nu cunoscusem pe deplin cata putere mi se incredintase spre administrare.
Daca am relatat aceasta intamplare, nu am facut-o spre lauda sau spre gloria mea. Eu nu sunt un bioterapeut sau un bioenergetician sau un "vindecator" cu puteri magice, si nici nu doresc ca eu sau orice alt preot sa fim pusi cumva in aceasta categorie ! Am vrut doar sa atrag atentia asupra modului in care se poate beneficia cu adevarat de puterea vindecatoare a lui Dumnezeu.


Sotul_lui_Geranium
publicat la 26.03.2006 (7584 citiri)