· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Un patrat perfect - familia mea





Cand m-am casatorit cu Radu, in urma cu 12 ani si jumatate, hotaraseram amandoi sa facem copii dupa circa 5 ani de la casatorie.
Dumnezeu a vrut sa fie altfel: la 5 de ani de la casatorie aveam deja doi baieti minunati, de care suntem tare mandri si pe care nu i-am da pentru nimic in lume. Povestea venirii lor pe lume este una speciala, pentru ca acolo nu a fost decat vointa Domnului.

La ambii copii mi-am dat seama ca sunt insarcinata in 4 luni si jumatate, ca sa nu mai spun ca cel de-al doilea este conceput cu sterilet si primul cu calendar!!!

Pe Robert-Mihai, primul copil, l-am nascut la 20 de ani, cand nici nu stiam ce inseamna un copil si mi-era tare teama, pentru ca eram doar eu si cu sotul meu si nici unul nu stia nimic despre copii.

La 24 de ani, fix la 4 ani de la nasterea primului copil, la ora la care il nascusem pe primul copil, m-au apucat durerile pentru nasterea celui de-al doilea. Si asa a venit pe lume, dupa 24 de ore, cel de-al doilea baiat. Astfel, Robert Mihai este nascut pe 18 noiembrie 1993, iar Renato Gabriel pe 19 noiembrie 1997. In aceasta luna, avem multe de sarbatorit: pe 7 noiembrie mai adaugam cate un an de casnicie, pe 8 noiembrie sunt Sfintii Mihail si Gavril (de aceea le-am pus baietilor aceste prenume), pe 18 si 19 sunt zilele lor de nastere.

Cine a auzit ca cei doi copii ai mei au venit pe lume cu metode contraceptive, mai ales cel mic, cu sterilet, nu a crezut decat cu greu. Era ceva incredibil, mai ales ca sarcinile nu s-au manifestat pana in luna a IV-a. Eu si sotul meu eram tineri, tineri, ne-am cunoscut in copilarie si am ramas impreuna. Eram neexperimentati, nu avam casa, locuiam cu chirie, nu ne aveam decat pe noi si serviciile. Si ne-am trezit cu doi copii pe cap! Ce sa facem cu ei. La varsta la care alte femei de abia intra in viata sau isi definitiveaza studiile stand pe spinarile parintilor de cele mai multe ori, stiind doar distractie si discoteci, imbracaminte si farduri, Dumnezeu a vrut ca eu sa fiu mama a doi copii.

Nu-mi pare rau deloc. Ei m-au invatat pe mine ce inseamna viata. Nu traiesc decat pentru ei, pentru ca sunt aerul meu, inima mea, mintea mea. In 12 ani, am reusit in patru sa facem ceea ce altii la varsta mea nu ar fi facut. Am evoluat in cariera, ne-am implinit pe plan material, ne-am crescut copiii fara ajutorul nimanui. Si suntem o familie unita: un patrat perfect, in fiecare colt cate unul dintre membri. Cata stabilitate, cata perfectiune! Mai avem mici lucruri de realizat, pe ici - pe colo, facultatea mea (de anul acesta voi fi studenta), zestrea baietilor si cam atat. Darul cel mai de pret mi l-a facut, insa, Dumnezeu. Mi-a daruit doi copii minunati, cu un barbat minunat. Chiar daca disperarea m-a cuprins atunci cand am aflat ca sunt insarcinata, acum nu as mai da pentru nimic acele clipe. Chiar daca am crezut ca sunt nepregatita pentru un copil, dar pentru doi!!!... cred ca Dumnezeu a ales perfect momentul venirii lor in viata mea.

Acum, la 31 de ani, am copil de 11 ani care mai are 10 cm si ma ajunge la inaltime, sunt o mama tanara, moderna, cu care copiii se mandresc. Nu exista acea prapastie intre generatii si nici nu va exista. Asa cum am invatat sa invingem disperarea, frustrarea, lipsa de experienta, asa invatam zilnic sa traim impreuna, ca o familie perfecta (pentru noi), toata viata. Indiferent daca unul dintre noi va fi la celalalt capat al lumii, acolo unde il va duce, poate, viata, acel patrat perfect nu-si va schimba stabilitatea si nici centrul de greutate. Pentru ca, dincolo de toate, ne uneste o legatura indestructibila, aceea divina: a iubirii lasate de Dumnezeu de Pamant. Sper ca si voi sa traiti, ca parinti sau viitori parinti, aceeasi fericire. Si, un sfat: nu va temeti si nu va ganditi ca sunteti nepregatiti. Daca Dumnezeu ingaduie, EL stie mai bine!

Antonia Balan
publicat la 09.05.2005 (6624 citiri)