De la lume adunate...
Ursuleţii
Ursuleţii
de Viorel Darie
Discuţie dintre doi ursuleţi carpatini în preajma unui tânăr brad de la marginea poienii:
- Pufosule, tu pe unde ai umblat azi, de nu mai ştiam nimic de tine?
- Ehe, Ochiosule, să ştii că am fost să prind peşte în râu!
- Ia să privesc în coşuleţul tău, ai prins ceva peşte?
- Nu, Ochiosule! Nu am prins niciun peşte. Dar am găsit nişte zmeură într-un luminiş de pădure - frumoasă, roşie, aromată, de-ţi lasă gura apă, de bune ce e! Dar, ia să văd, tu ce ai adus în coşuleţ?
- Ei, asta-i bună, Pufosule! Ce, eu sunt ca tine? Să umblu bezmetic prin părău şi prin huciuri de pădure după peşte şi zmeură? Eu sunt mult mai deştept ca tine!
- Cum adică? Tu deştept şi eu prost?
- Să vezi! Am luat-o agale de-a lungul marginii pădurii, am coborât în vale, deasupra unui luminiş de lângă râu, unde au apărut nişte turişti. Un miros tare îmi venea dinspre ei, care mă înnebunea. Simţeam mirosul irezistibil de fripturi şi de cozonaci ridicându-se în văzduh până la mine, de-mi venea să strănut de plăcere şi poftă.
- Şi? Şi? Ce-ai făcut ?
- Ei, Pufosule, am luat-o tiptil la vale, rostogolindu-mă uşurel să nu mă simtă turiştii. Am ajuns în spatele brazilor unde erau ei şi-am început să ascult. Tocmai a strigat cineva din grupul lor: “Iulia, nu ne aduci ceva de mâncare, că ne este foame de leşinăm”. Dar Iulia a spus: “Mai aşteptaţi, nu vedeţi că nici nu e ora prânzului?”.
- Şi ce-ai făcut?
- Eu? M-am strecurat tiptil şi mai aproape de ei, am sărit deodată în poiană. Am înşfăcat rucsacul Iuliei, şi tulai! Nu m-am oprit decât aici!
- Bravo, Pufosule! Cum de au unii noroc de toate fără să muncească! Pe când eu … Hai să vedem ce este în rucsacul Iuliei! Vad că e cam plinuţ! …
Nici nu apucară bine ursuleţii să scoată de sub ramurile de brad rucsacul, că a apărut ursoaica, mormăind morocănoasă, nervoasă că nu a adus niciun vânat din pădure.
- Mami! De ce eşti aşa de tristă! Vino încoace să mănânci cu noi! Ştii ce bine ne-am descurcat cât timp ai lipsit tu?
Uimită, ursoaica a desfăcut rucsacul, a scos fripturile, a scos şi cozonacul. A împărţit la puii ei tot ce a găsit prin rucsac. Au mai rămas şi ei nişte oase, care erau bune şi alea. Şi-au mai mângâiat la sfârşit sufletul cu bunătatea de zmeură, pe care a adus-o din pădure Pufosul, puiul cel drag al ursoaicei. După ce au mâncat ce era de mâncat, s-au lins pe bot, apoi ursoaica a dat un sfat puilor ei:
- Îmi pare bine că v-aţi descurcat singuri cât am lipsit eu. Dar mă îngrijorează că aţi început să umblaţi de capul vostru prin pădurea mare, mai ales pe la corturile turiştilor. Dacă mai continuaţi aşa, să nu ascultaţi sfaturile mele, o să ajungeţi în cuşcă, pe la vreun iarmaroc, de o să râdă lumea de voi!
de Viorel Darie
Discuţie dintre doi ursuleţi carpatini în preajma unui tânăr brad de la marginea poienii:
- Pufosule, tu pe unde ai umblat azi, de nu mai ştiam nimic de tine?
- Ehe, Ochiosule, să ştii că am fost să prind peşte în râu!
- Ia să privesc în coşuleţul tău, ai prins ceva peşte?
- Nu, Ochiosule! Nu am prins niciun peşte. Dar am găsit nişte zmeură într-un luminiş de pădure - frumoasă, roşie, aromată, de-ţi lasă gura apă, de bune ce e! Dar, ia să văd, tu ce ai adus în coşuleţ?
- Ei, asta-i bună, Pufosule! Ce, eu sunt ca tine? Să umblu bezmetic prin părău şi prin huciuri de pădure după peşte şi zmeură? Eu sunt mult mai deştept ca tine!
- Cum adică? Tu deştept şi eu prost?
- Să vezi! Am luat-o agale de-a lungul marginii pădurii, am coborât în vale, deasupra unui luminiş de lângă râu, unde au apărut nişte turişti. Un miros tare îmi venea dinspre ei, care mă înnebunea. Simţeam mirosul irezistibil de fripturi şi de cozonaci ridicându-se în văzduh până la mine, de-mi venea să strănut de plăcere şi poftă.
- Şi? Şi? Ce-ai făcut ?
- Ei, Pufosule, am luat-o tiptil la vale, rostogolindu-mă uşurel să nu mă simtă turiştii. Am ajuns în spatele brazilor unde erau ei şi-am început să ascult. Tocmai a strigat cineva din grupul lor: “Iulia, nu ne aduci ceva de mâncare, că ne este foame de leşinăm”. Dar Iulia a spus: “Mai aşteptaţi, nu vedeţi că nici nu e ora prânzului?”.
- Şi ce-ai făcut?
- Eu? M-am strecurat tiptil şi mai aproape de ei, am sărit deodată în poiană. Am înşfăcat rucsacul Iuliei, şi tulai! Nu m-am oprit decât aici!
- Bravo, Pufosule! Cum de au unii noroc de toate fără să muncească! Pe când eu … Hai să vedem ce este în rucsacul Iuliei! Vad că e cam plinuţ! …
Nici nu apucară bine ursuleţii să scoată de sub ramurile de brad rucsacul, că a apărut ursoaica, mormăind morocănoasă, nervoasă că nu a adus niciun vânat din pădure.
- Mami! De ce eşti aşa de tristă! Vino încoace să mănânci cu noi! Ştii ce bine ne-am descurcat cât timp ai lipsit tu?
Uimită, ursoaica a desfăcut rucsacul, a scos fripturile, a scos şi cozonacul. A împărţit la puii ei tot ce a găsit prin rucsac. Au mai rămas şi ei nişte oase, care erau bune şi alea. Şi-au mai mângâiat la sfârşit sufletul cu bunătatea de zmeură, pe care a adus-o din pădure Pufosul, puiul cel drag al ursoaicei. După ce au mâncat ce era de mâncat, s-au lins pe bot, apoi ursoaica a dat un sfat puilor ei:
- Îmi pare bine că v-aţi descurcat singuri cât am lipsit eu. Dar mă îngrijorează că aţi început să umblaţi de capul vostru prin pădurea mare, mai ales pe la corturile turiştilor. Dacă mai continuaţi aşa, să nu ascultaţi sfaturile mele, o să ajungeţi în cuşcă, pe la vreun iarmaroc, de o să râdă lumea de voi!
