· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Vacanţă la ţară


de Ştefania Puşcalău




Îmi amintesc văzduhul mirosind a vară
Când dealuri colindam, din zori şi până-n seară.
De soare-mbătată, beam apă de izvor,
Obrajii îmi erau petale de bujor.

Trudită, în iarbă apoi mă tolăneam,
Trăind visarea-n care mă copilăream…
Îndelung priveam cerul cu perdele,
Să număr aşteptam primele stele.

Apoi, întorcându-mă pe uliţă, spre casă
Găseam Regina Nopţii-n rochie de mireasă.
Era târziu, şi-oftam după atâta umblătură,
Dar mulţumită, adormeam în suflet cu…natură!


publicat la 02.02.2007 (4552 citiri)