· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Vântişor şi Norişor Mofturici


poveste




A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti…
A fost odată Împărăţie Albastră. Acolo trăiau în pace şi bucurie Vântul, Soarele, Norii, Luna şi Păsările. Această împărăţie era departe... departe de pământ.
Dar într-o zi Vântişor - copil zburdalnic se gândi să plece din Împărăţie şi să viziteze pământul. Dar nu-i venea să facă asta singur şi se gândi să vorbească cu Norişorul Mofturici.
De ce i se spune Norişorul Mofturici? Pentru că tot timpul avea ceva de comentat. Nu-i convenea nimic.
- Hai să mergem puţin mai încolo, îi spunea mama lui
- Nu vreau, răspundea el obraznic.
- Trebuie dragul meu. Aici vor veni razele soarelui...,
- Şi dacă vin ce îmi pasă mie! Nici nu-mi pasă! Eu vreau să stau aici. Întrerupse el vorba mamei.
- Nu e bine ce zici, şi nici ce faci. Ascultă-mă dragul meu, spunea mama lui cu voce caldă. Vor veni razele soarelui şi tu ai să te încălzeşti prea tare...
- Nu o să mă încălzesc că nu vreau eu!
- Ţţ ţţ ţţ, mai spunea mama lui dând supărată din cap. O să-ţi pară rău dragul meu că nu asculţi. Razele soarelui sunt puternice şi or să te încălzească prea tare, şi tot corpul tău se va usca....
- Nu vreau să te ascult, o ţine el una şi bună.
Atunci învârtindu-se cu putere apăru Vântişor. El îl prinse de un colţ pe Norişor şi-l rostogoli cât acolo...
- Copii, le zise Mama Nor, aveţi grijă cum vă jucaţi, să nu vă îndepărtaţi prea mult de grădiniţa noastră..
- Avem, ziseră cei doi copii în cor, dar numai aşa ca să închidă gura mamei lor... Căci nu prea aveau de gând să-i şi asculte sfatul
Şi Vântişor se răsuci iar şi - l învârti pe Norişor, aruncându-l dintr-o parte în alta.
Prinseră momentul când Mămica Nor închise ochii să se odihnească puţin şi o zbughiră spre pământ. Se opriră puţin deasupra unei pajişti, privind florile şi fluturaşii ce zburau din floare în floare... Vântişor pus pe şotii suflă puţin mai tare şi florile îşi plecară supuse capul; râzând, suflă şi mai tare, numai că de data asta, florile se rupseră şi căzură plângând la pământ. Fluturii se zbăteau în toate direcţiile.
- Ce-ai făcut îl întrebă Norişor Mofturici? De ce ai rupt florile... Erau aşa frumoase. Şi fluturaşii unde s-au ascuns?
- Suntem aici sub florile care au mai rămas în picioare. Cine este acela care ne-a stricat căsuţele?
- Sunt eu Vântişor şi dacă mă supăraţi am să le stric pe toate.
- De ce faci asta? Noi nu ţi-am făcut nici un rău! Strigară fluturaşii în cor
- Dar eu fac numai ce vreau răspunse Vântişor. Şi se mai roti de câteva ori.
- Hei, strigă Norişor Mofturici, ai grijă ce faci, nu vezi că m-ai învârtit de-mi sar stropii....
- Şi ce dacă! Doar ne jucăm. Aruncă şi tu nişte stropi ca să-i speriem de tot pe Fluturaşi.
Fluturaşii se supărară şi hotărâră să- i pedepsească pe cei doi copilaşi obraznici.
Se ascunseră sub o frunză mare de brusture, ce se înfipsese bine în spatele unui arici şi începură mica şi urgenta lor şedinţă
- Cel mai tânăr dintre ei, le spuse că va încerca să zboare la Soare şi să-i povestească de acea întâmplare.
- NU ai să reuşeşti, dragul meu îi spuse cel mai bătrân. Soarele e departe şi dacă totuşi reuşeşti să ajungi la el, căldura lui îţi va topi aripioarele.
- Şi atunci ce facem?
- O să stăm ascunşi aici, Vântişor se va plictisi şi va pleca.
Văzând că nu reuşeşte să mai facă nişte fluturaşi să zboare dezordonat, Vântişor se umflă şi mai tare şi suflă cu putere, Numai că tot rotindu-se hăinuţele lui se încurcară în crengile unui stejar bătrân. Degeaba trase el cu putere că nu mai reuşi să se salveze din strânsoarea crengilor groase.
- Ajutor strigă el! Sunt prins aici. Salvaţi-mă nu mă pot mişca. Norişor Mofturici vino! Striga el cu ultimele puteri
- Dar eu nu mă pot mişca fără ajutorul tău, nu ştii?! Va trebui să vii să mă tragi tu, ca de fiecare dată.
- Dar eu nu pot. Sunt prins între crengi!
Soarele se ridica din ce în ce mai mult pe cer.
- Mi-e foarte cald, şi transpir, spuse printre lacrimi Norişor Mofturici. Mama, mama, ajută-mă!
Mama Nor, se trezi şi privi în jos!!
- Of, dragul meu Norişor, ţi-am spus de atâtea ori să nu mai pleci de lângă mine şi să nu stai neacoperit în soare. Acum razele lui puternice te vor topi, şi lacrimile tale vor uda acele floricele de care aţi râs tu şi prietenul tău, Vântişor. Acolo jos, mama nu te poate ajuta!
Încet, încet din Norişorul Mofturici nu mai rămase nimic;
Vântişor se transformă într-o imensă pânză de păianjen, fixată de crengile bătrânului stejar.
Am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa!

Gabriela Marinescu
user: anonim
publicat la 25.02.2008 (10734 citiri)