De la lume adunate...
Zana muntilor
de Petre Ispirescu
Pagina: 1/5
A fost odata un imparat foarte viteaz; toate imparatiile de prinprejurul imparatiei sale ii cerea sfaturi: atat era de drept si intelept. Cand se isca sfada intre dansii si, cum zicea el, asa se si facea, fiindca era judecator drept si iubitor de pace. Cand fu aproape de batranete ii darui Dumnezeu un fecior. Nu se poate spune cata bucurie simti imparatul cand a vazut ca dobandi un mostenitor. Toti imparatii vecini i-au trimis daruri. Ei nu mai putin se bucurau ca vecinul lor, care ii ajuta cu sfaturi si povetele lui cele de mult folos, a dobandit fecior.
Dupa ce se mari, il puse de invata carte. El era asa de silitor, incat se mirau dascalii de dansul cum de invata asa repede. Ceea ce invata ceilalti copii intr-un an, el invata numai intr-o saptamana. Ajunsese sa nu mai aiba dascalii ce sa-i dea sa invete. Iara tata-sau scrise carte imparateasca la niste filosofi vestiti ca sa vie sa ispiteasca cu invataturile lor pe fiul sau.
La curtea acelui imparat se afla pe atunci un vanator vestit; si, pana sa vie filosofii cei vestiti, imparatul dete pe fiu-sau acestui vanator ca sa-l invete mestesugul sau.
Dupa ce venira filosofii, invata si de la dansii cate in luna si in soare. Bucuria tatalui sau era asa de mare unde vedea ca fiu-sau are sa fie procopsit ca nici unul din fiii de imparati, incat se uita la dansul ca la soare. Iara el de ce se marea d-aia se facea mai cu minte si mai frumos. In toata imparatia lui si a vecinilor lui imparati, alta vorba nu era decat de intelepciunea si de frumusetea acestui fiu de imparat.
N-ajunsese sa-si rasuceasca mustacioara si foile de zestre curgeau de la fel de fel de imparati, care voiau sa-si dea fetele dupa dansul, dara el nu voia sa se insoare asa de tanar.
Intr-una din zile mergand la vanatoare, vazu o turturica, care tot sarea inaintea lui; lui ii fu mila sa o vaneze; el cauta vanaturi mari, fiindca nu se temea de primejdii, era vanator mester si viteaz. In cele din urma, daca vazu si vazu ca tot ii sarea in cale, intinse arcul si dete cu o sageata. El se mira prea mult cum de nu o putu omori el, care era asa de bun vanator, ci o rani putin in aripa, care, asa ranita, se duse de nu o mai vazu. Cum se duse turturica, simti, nu stiu cum, nu stiu de ce, ca ii tacaia inima.
Dupa ce se mari, il puse de invata carte. El era asa de silitor, incat se mirau dascalii de dansul cum de invata asa repede. Ceea ce invata ceilalti copii intr-un an, el invata numai intr-o saptamana. Ajunsese sa nu mai aiba dascalii ce sa-i dea sa invete. Iara tata-sau scrise carte imparateasca la niste filosofi vestiti ca sa vie sa ispiteasca cu invataturile lor pe fiul sau.
La curtea acelui imparat se afla pe atunci un vanator vestit; si, pana sa vie filosofii cei vestiti, imparatul dete pe fiu-sau acestui vanator ca sa-l invete mestesugul sau.
Dupa ce venira filosofii, invata si de la dansii cate in luna si in soare. Bucuria tatalui sau era asa de mare unde vedea ca fiu-sau are sa fie procopsit ca nici unul din fiii de imparati, incat se uita la dansul ca la soare. Iara el de ce se marea d-aia se facea mai cu minte si mai frumos. In toata imparatia lui si a vecinilor lui imparati, alta vorba nu era decat de intelepciunea si de frumusetea acestui fiu de imparat.
N-ajunsese sa-si rasuceasca mustacioara si foile de zestre curgeau de la fel de fel de imparati, care voiau sa-si dea fetele dupa dansul, dara el nu voia sa se insoare asa de tanar.
Intr-una din zile mergand la vanatoare, vazu o turturica, care tot sarea inaintea lui; lui ii fu mila sa o vaneze; el cauta vanaturi mari, fiindca nu se temea de primejdii, era vanator mester si viteaz. In cele din urma, daca vazu si vazu ca tot ii sarea in cale, intinse arcul si dete cu o sageata. El se mira prea mult cum de nu o putu omori el, care era asa de bun vanator, ci o rani putin in aripa, care, asa ranita, se duse de nu o mai vazu. Cum se duse turturica, simti, nu stiu cum, nu stiu de ce, ca ii tacaia inima.
urmator (2/5)
