· articole
· intamplari
ultimele mesaje   |   reguli  |   ajutor  |   lista membrilor
Ultima vizita a fost

Index www.parinti.com > Dezvoltarea, educatia si timpul liber al copiilor >Educatie > attachment parenting
< subiectul anterior :: subiectul urmator > pagina 1, 2, 3 ... 11, 12, 13  »
subiect nou  Acest subiect este inchis, nu se pot crea sau raspunde la mesaje
autor attachment parenting     
gazzella




Locatie: Quebec, Ca
Copii
F: 14 ani, 10 luni
B: 12 ani, 11 luni
M: 7 ani, 6 luni

23.10.2006 9:51   attachment parenting  citat 

Deschidesem un subiect asemator acum aproape 2 ani.
Din pacate nu prea a captat atentia decat a 2-3 persoane dupa care subiectul a murit de la sine.
Revin dupa 2 ani, dar nu pentru a deschide polemici pro si contra ci pentru a deschide un club a celor AP (pentru ca stiu ca exista multi parinti declarati (si non) AP pe acest forum)) Cu o parte din mamele de pe acest forum anumite subiecte le discutam doar pe messsenger, in privat, ne facem trimitere la alte forumuri pentru a citi postari interesante....
Cred ca ar fi un castig pentru toate noi, cele care am ales sa ne crestem fiii intr-un raport de empatie, intr-o continua schimare, dinamic, menit sa duca la o crestere reciproca sa ne regasim in acest spatiu virtual.
Am sa postez unele postari mai vechi de ale mele pe alte forumuri pentru a avea unele puncte de plecare comune.
Va astept cu interes cu experientele, preocuparile, satisfactiile, insatisfactiile voastre.


sus

Denunta
CHRISSDY




Locatie: Locul dintre lumina si speranta
Copii
Di: 21 ani

23.10.2006 10:26     citat 

Club in sanul altul club, hai ca mi-a placut!!! foarte fericit rad rad rad rad

Pai, draga mea noi ce facem atunci aici batem campii pe pustii? confuz surprins ,
Dupa mine cam asta e ideea acestui sait sau poate mi-au intrat neuronii in greva prostit , in fine ori ma depasesti ori e mai bine sa nu-mi bag nasul.
Ma asteptam sa dezvolti o idee gen cu sa rezolvam cutare problema sau ce pareri sau idei aveti despre cutare lucru, situatie etc...poate de aceea acum 2 ani nu ai avut musterii la subiect cu tot respectul si simpatia dar nu prea isi are locul aici poate ceva la intersectii unde gaseti falilia gravidoaselor, viitoarelor burtici, copilasilor mici si mari plus mamici din lumea intreaga.Sa ne auzim cu bine! sarut


sus

Denunta
gazzella




Locatie: Quebec, Ca
Copii
F: 14 ani, 10 luni
B: 12 ani, 11 luni
M: 7 ani, 6 luni

23.10.2006 10:34     citat 

----------
CHRISSDY a scris:
Club in sanul altul club, hai ca mi-a placut!!! foarte fericit rad rad rad rad

Pai, draga mea noi ce facem atunci aici batem campii pe pustii? confuz surprins ,
Dupa mine cam asta e ideea acestui sait sau poate mi-au intrat neuronii in greva prostit , in fine ori ma depasesti ori e mai bine sa nu-mi bag nasul. Ma asteptam sa dezvolti o idee gen cu sa rezolvam cutare problema sau ce pareri sau idei aveti despre cutare lucru, situatie etc...poate de aceea acum 2 ani nu ai avut musterii la subiect cu tot respectul si simpatia dar nu prea isi are locul aici poate ceva la intersectii unde gaseti falilia gravidoaselor, viitoarelor burtici, copilasilor mici si mari plus mamici din lumea intreaga.Sa ne auzim cu bine! sarut
----------


Chrissdy, ai sa vezi pe parcurs ca se inscrie foarte bine in sectiunea educatie.
Daca te depaseste situatie si/sau daca ar fi bine sa nu-ti bagi nasul, iarasi, ai sa decizi singura pe parcurs.


sus

Denunta
CHRISSDY




Locatie: Locul dintre lumina si speranta
Copii
Di: 21 ani

23.10.2006 11:51     citat 

Nu-i necesar sa fii caustica in exprimare, in general cluburile isi au locul la intersectii si despre ce vrei sa se discute la subiectul acesta se intampla deja de cand s-a inaugurat saitul acesta sau ma lasa memoria, daca ai bunavointza sa citesti pe alte subiecte vei vedea ca nu gresesc.Succes! sarut

sus

Denunta
ddelia





23.10.2006 11:52     citat 

nu vad postarile mai vechi si nu stiu despre ce este vorba!
Cind deschid fisierul atasat imi deschide ceea ce s-a postat acum!!!!


sus

Denunta
gazzella




Locatie: Quebec, Ca
Copii
F: 14 ani, 10 luni
B: 12 ani, 11 luni
M: 7 ani, 6 luni

23.10.2006 12:18     citat 

Sa pornim de la educatie, de la etimologia cuvantului educatie, care inseamna a aduce in afara.
Nu poti sa aduci in afara decat ceva care exista, nu poti sa aduci in afara ceva inexistent fiintei umane.
Inainte de toate trebuie sa ne interogam noi insine, care este natura fiintei umane si implicit a puiului de om?
Eu am pornit in educatia fiului meu de la premiza ca fiecare pui de om, fiinta umana e inainte de toate un organism care nu poate fi privit in afara psihicului sau si insumeaza corp, emotii si spirit avand o natura pozitiva si demna de incredere. Fiinta umana are in ea insasi o forta, o energie directionata in dezvoltarea capacitatilor utile propriei sale intretineri, autoreglarii si autorealizarii (Rogers). Deci menirea mea e aceea de a-i favoriza copilului procesul de aducere in afara a potentialui sau pentru a-l ajuta sa dea sens umanitatii sale. In acesta viziune eu nu intervin in educatia sa pentru a corecta ci pentru a-l ajuta de-a lungul procesului prin care omul se naste pe sine, sa pastreze o stare de bunastare, echilibru cu el insusi si cu mediul, dandu-i in permanenta posibilitate de-a fi acompaniat de bucuria de a trai.
Asta-i menirea mea ca si parinte, asa vad eu educatia copilului meu,
nu pot sa-mi fixez target-uri gen il fac medic ci pot doar sa ma implic, sa incerc sa individualizez metotodele potrivite pentru a-i favoriza cresterea, maturizarea sa, incercand sa-l ajut sa devina o fiinta echilibrata, cu respect fata de sine, capabila in permanenta sa-si actualizeze tendinta.
Bine, bine si ce are asta cu educatia inca din fasa, cu somnul, cu tinutul sau netinutul in brate, alimentatie?
Are, asta cel putin tot in conceptia mea si nu numai (am incerc ca pe parcurs sa fac referiri la unele autoritati in domeniu psihologi, psihoanalisti, pediatri, asociatii pediatrice internationale, etc.)
Incerc sa ma explic:
Ce este attachment parenting? Printr-o traducere simplista se poate ajunge sa se inteleaga ca este vorba de niste parinti hiperprotectivi, care sufoaca copiii print-o atentie exagerata, nelasundu-le acestora spatiul, posibilitatea de a invata sa fie singuri.
In realitate attachment parenting nu face altceva decat sa ratifice una din legile naturii, puii au nevoie de prezenta constanta, iubitoare a parintilor, iar acestia simt in mod instinctiv dorinta de a le sta puilor aproape, de a raspunde necesitatilor acestora.
(Paul Klein sustine ca daca e adevarat ca descindem din mii de generatii de vanatori-culegatori, cateva sute de generatii de agricultori si cateva zeci de generatii in era industriala atunci specia umana d.p.d.v. psihic si fizic a evoluat indeosebi in perioada epocii de piatra. chiar daca o perioada de 10.000 de ani pare o perioada indelungata, nu este decat un moment in intregul proces de evolutie umana. Ceea ce suntem astazi este rezultatul unei selectii naturale care a avut loc in perioada in care omenirea era inca in stadiul de culegatori, vanatori. Fiecare nounascut vine pe lume pregatit pentru stilul tipic al epocii de piatra, in aceasta viziune e curios sa stim cum este programat sa se nasca puiul de om, de cat timp exista carucioare, scaunele, patuturi menite sa indeparteze puiul de mama si daca aceasta perioada de timp i-a dat sansa puiului de om modern sa se adapteze noilor conjucturi care spre multumirea mea se pare ca au fost adaptate doar in lumea occidentala, restul populatiilor pamantului continuand sa-si tina puii aproape de corpul mamei)
E un concept simplu, evident d.p.d.v. biologic al fiecarui mecanism de spravietuire a speciei. Conceptul e unul simplu si totusi unul atat de departe de mentalitatea societatii noastre.
Parintii in foarte multe situatii, atunci cand au hotarat sa adopte calea care sa fie cea mai armonica cu necesitatile fiilor lor se trezesc in situatia de a fi "crizati", catalogati ca fiind "crizati". Acesti parinti in marea majoritate a cazurilor rezulta excesiv de protectori in raport cu proprii copii, disperati, incapabili sa deosebeasca intre satisfacerea propriei nevoi de a raspunde chiar si falselor nevoi a copiilor si satisfacerea unor nevoi reale si imperioase a copilului.
Traim intr-o cultura a despartirii, de rupere precoce in suferinta.
Intregi generatii crescute in ultima suta de ani au crescut in baza a teorii si practici in care se incuraja lasatul sa planga, respectarea orariilor de somn si mese, dormitul singur, neluatul in brate, practici absolut lipsite de sens d.p.d.v. biologic si emotional.
Pentru a intelege mai bine attachment parenting e nevoie sa cunoastem si aceasta cultura a desprinderii precoce.
Ce propun canoanele societatii nostre referitor la educatie? Societatea noastra teoretizeaza si apreciaza despartirea, separarea. La originea acestei practici pe de o parte sta aspiratia inspre un model uman bazat pe autodisciplina, pe de alta parte e lipsa noastra de incredere fata de toate manifestarile umane care se sustrag controlului nostru.
Tentinta de a controla merge mana in mana cu tendinta de a fi controlati, adultii crescuti in acesta filosofie educationala sunt mult mai predispusi a se conforma normelor dictate de societate, de a accepta acritic definitii ale realitatii impuse de cei care sunt in pozitie de autoritate, acesti adulti se simt amenintati de comportamente "in afara normelor" si simt nevoia de a pune totul intr-o schema data care sa le ofere siguranta. Acesti adulti care au suferit fiind copii, vor actiona contrar instinctului, ajunsi adulti vor nega suferinta subita, reafirmand necesitatea metodelor coergitive, perpetuind acest model educativ.
Abordarea rolului genitorial se desprinde din acesta cultura a separarii si se bazeaza pe o serie de premize negative.
Parintii pentru a decide ceea ce e bine si rau pentru copilul lor nu se bazeaza pe propriile perceptii si intuitii, pe observarea atenta a copilului ci pe norme exterioare familiei, un sistem de norme care vor fi aplicate rigid fara variatii si exceptii, punandu-se un accent deosebit pe coorenta, pe repetare ca si mod de fixare un comportament acceptat, dorit de catre parinti.
O alta idee preconceputa este aceea ca toti copiii tind instinctiv sa faca greseli, nevoile unui nou nascut sunt capricii, comportamentul sau ii este periculos lui insusi sau nu este acceptat de societate, ca toti copiii sunt rai sau salbatici. A creste un copil in acesta viziune inseamna a desfasura un razboi cu tot ceea ce nu este conform normelor, ce nu este conform cu un model uman prestabilit.
A creste un copil in acesta viziune inseamna a obstacula, a devia, a corecta tipuri comportamentale spontane pana in momentul in care copilul se adapteaza unui stil si unor obisnuinte considerate ca fiind normale. Acesta e o metoda pedagogica liniara, un parcurs in sens unic, de la adult la copil.
Acest parcurs este definit de catre unii psihologi, pediatrii drept regularizarea copilului, dar adevarul crud e ca se trateaza despre o munca de conditionare dura, de modelare a copilului pentru a fi conform normelor societatii.

Menirea unui parinte care a adoptat filosofia attachment parenting nu e sa raspunda nevoilor imaginare pe care le atribuieste copilului ci doar nevoilor reale pe care copilul le reclama.
Ei bine, aici se naste intrebarea: care sunt nevoile copiilor? Faptul ca un copil nu vrea sa stea in scaunel la o varsta frageda e un moft sau reprezinta o reclamare imperioasa de satisfacere a unei nevoi?
Sa pornim de la luatul in brate atat de condamnat in societatea noastra.
Marea majoritatea considera ca daca un nounascut va fi luat in brate la fiecare reclamare a acestei nevoi se viciaza nounascutul, se alinta, il vom face sa devina un capricios, iar aceste comportamente negative e bine sa le franam inca din fasa.
Cam aceasta este mentalitatea comuna referitoare la tinutul in brate.
Pentru a clarifica oarecum acest aspect e bine sa deosebim intre viciu si prost obicei.
Viciul se refera la ceva dorit de noi, dar care ne poate provoca rau (ex. a fuma e un viciu), prostul obicei nu ajunge sa fie atat de periculos ca viciu si nici nu ajunge sa creeze dependenta.
Spre deosebire de adult un nounascut nu poate sa-si doreasca ceva daunator sanatatii sale deoarece existenta sa e inca regulata de instinct. La fel ca si oricare alt mamifer si puiul de om poate sa doreasca doar ceea de ce are nevoie: doreste sa manance cand are foame si nu cand e in fata unei vitrine cu covrigi, doreste sa iasa din casa cand a obosit sa priveasca in gol tavanul camerei nu cand limbile ceasului arata ca e deja ora 5, ora de iesire la plimbare. Tocmai datorita faptului ca universul interior al nounascutului este regulat inca doar de instinct micul pui de om nu poate sa vada lumea cu ochii nostri ai parintilor, nu este in gradul sa inteleaga cand este oportun sau nu sa faca anumite cereri, deci el isi va manifesta o nevoie care este stringenta pentru el in momentul imediat individualizarii acestuia (ex. nu va astepta ca mama sa-si termine convorbirea la tel sau dusul ci va reclama imperios satisfacerea acelei necesitati sperand ca cineva sa apara, sa raspunda plansului sau)
In trecut, asta in conceptia teorieri comportamentaliste, se considera, inca se considera, ca un nounascut nu are competente specifice pentru a individualiza de ce are nevoie si cand are nevoie, in timp ce adultii instruiti de specialisti stiau/stiu cand ii e foame copilului, cand trebuie tinut in brate si cat trebuie tinut in brate. Tot acesti specialisti stiau/stiu si de cat lapte are nevoie un copil si de ce jucarii...
Incepand cu anii 60 s-a descoperit ca nounascutii inca din primele zile a vietii lor chiar nefiind capabili sa-si procure mancarea in mod autonom stiu cu exactitate de ce au nevoie pentru a li se asigura supravietuirea si pentru a fi fericiti , a continua sa existe intr-un stadiu de bunastare, stadiu de bunastare care are o contributie covarsitoare in chiar construirea sistemului imunitar! In timp s-a ajuns la intelegerea ca a da credit necesitatilor nounascutului nu poate sa duca decat la bunastarea acestuia, a decide in locul acestuia poate sa devina in schimb extrem de riscant, riscandu-se insasi dezvoltarea armoniasa a nounascutului in plan fizic, emotiv, psihologic.
Psihologi atenti ca si Piaget au inteles ca lactantii in primele luni nu sunt capabili sa se inteleaga pe ei insusi separati de lumea externa, ei si lumea externa sunt una, lactantii isi percep propriul corp impreuna cu cel al mamei ca si o entitate unica. In primele luni de viata nounascutul e incapabil sa realizeze notiunile de timp asa cum noi le concepem, pentru el exista doar prezentul, nu poate sa distinga intre inainte si dupa, nu poate sa inteleaga ca exista raporturi de cauza si efect, reuseste doar sa inteleaga ca exista aici si acum.
Atunci cand un nounascut manifesta o nevoie fizica sau mentala creierul sau pune in act o serie de mecanisme menite sa atraga atentia adultului pentru a-i satisface nevoia si pentru a restabili echilibrul psicofizic al bunastarii, noi deci, cele care reprezentam pentru copii figura materna suntem extensia nounascutului, si suntem menite sa fim aici prezente pentru ei pentru a-i ajuta sa traiasca intr-un continuu stadiu de bunastare, a-i face fericiti. Trebuie sa ne aducem aminte ca un nounascut se naste d.p.d.v. biologig doar atunci cand este capabil sa traiasca autonom in afara uterului mamei sale, nounascutul se va naste in mod concret, real doar atunci cand va fi constient de faptul de a fi pe lume. Pana in acel moment va vrea sa fie luat in brate,va vrea sa fie alimentat la cerere, va vrea sa i se satisfaca toate nevoile bilogice, emotive.


Se spune: " eu ii dau caldura sufleteasca, mangaieri, atingeri" in acelasi timp auzi aceleasi mame care spun: "eu 5 minute l-am lasat sa planga, pentru ca trebuie sa inteleaga ca nu-i doar el, mai este sotul, mai sunt eu..."
Sa inteleaga???? De ce rechizite are nevoie un nounascut ca sa inteleaga? De ratiune, in afara ratiunii nu se poate intelege nici un concept.
Ei bine, este nounascutul dotat de ratiune?
Nu suntem noi cele care nu rationalizam sau rationalizam gresit atunci cand ne asteptam ca un nounascut de 2-3-4-7 luni sa inteleaga ca mama ii va raspunde peste 5 minute? Acest peste 5 minute este capabil sugarul sa-l inteleaga? Nu cred.
Si totusi exista copiii care in timp au "inteles" ca mama nu vine, mama nu raspunde nevoilor sale, care adorm si dorm singuri.
De fapt, acesti noinascuti n-au inteles nimic, s-au resemnat doar, li s-au creeat conditionamente.


sus

Denunta
gazzella




Locatie: Quebec, Ca
Copii
F: 14 ani, 10 luni
B: 12 ani, 11 luni
M: 7 ani, 6 luni

23.10.2006 12:33     citat 

----------
CHRISSDY a scris:
Nu-i necesar sa fii caustica in exprimare, in general cluburile isi au locul la intersectii si despre ce vrei sa se discute la subiectul acesta se intampla deja de cand s-a inaugurat saitul acesta sau ma lasa memoria, daca ai bunavointza sa citesti pe alte subiecte vei vedea ca nu gresesc.Succes! sarut
----------


Chrissdy, n-a fost in intentia mea sa fiu caustica.
Ti-as fi recunoscatoare daca mi-ai pasa acele subiecte unde deja s-a discutat, eu personal nu le-am gasit.
Ddelia, uite subiectul mai vechi deschis de mine.

http://www.parinti.com/modules.php?name...ght=#77282

Dupa cum vezi era AP sau...
Ei bine, nu ma mai intereseaza acel sau. Noi alegerea stilului parental deja am facut-o, astept doar sa ma confrunt cu parinti de aceasi factura.
Acum astept sa dezvoltam idei gen cum sa rezolvam cutare problema sau ce pareri sau idei aveti despre cutare lucru, situatie etc...din perspectiva AP, care este mult diversa fata de cea in mod frecvent cunoscut si general acceptata.

Chrissdy, acomodeaza-te, incearca sa privesti ceea ce ti se expune fara sa pornesti de la unele idei preconcepute. Cine stie? Poate vei avea surpriza sa te regasesti tu insati intr-o oarecare masura un parinte AP.
Fii binevenita!


sus

Denunta
cory_a




Locatie: Tg. Mures
Copii
Bodgan Alexandru: 13 ani, 10 luni
Carmina Delia: 9 ani, 3 luni

23.10.2006 12:42     citat 

cand o mamica de la bebelusi de toamna ne-a anuntat ca ne paraseste ca vrea sa mearga pe acest "AP" nu am inteles ce vrea sa spuna cu asta...dar apoi am citit despre AP pe un alt site si in mare am priceput cam ce este
eu sincer, le admir din toata inima pe mamele acestea....dar eu nu cred ca as putea face asta trist
adica si eu incerc sa raspund cerintelor copilului meu...dar uneori e si criza asta de timp... trist ..care nu ma lasa sa fac totul chiar asa cum as vrea..asta nu inseamna ca-l las sa planga...nu cred ca in 11 luni a plans mai mult de 2 minute o data
chrissdy...chiar conteaza asa de mult unde s-a postat acest subiect?..oricum daca nu e ok, o sa-l mute admin...mai bine sa ne concentram asupra esentei si sa lasam fetele sa-si spuna experientele...poate invatam si noi ceva trag cu ochiul


sus

Denunta
gazzella




Locatie: Quebec, Ca
Copii
F: 14 ani, 10 luni
B: 12 ani, 11 luni
M: 7 ani, 6 luni

23.10.2006 1:12     citat 

O mamica pe un alt forum a avut o interventie, sper sa nu se supere ca i-am preluat postarea.....

----------
citat:
Acest attachment parenting este o filosofie bazata pe crearea unor legaturi puternice de atasament intre copil si mama.
Are ca elemente definitorii:

- raspuns prompt la toate nevoile copilului, adica nu lasat sa planga nici o secunda parca in primul an de viata, sub nici un motiv, daca se poate, eventual anticiparea nevoilor lui si venit in intampinarea lor

- alaptat la cerere, nu e neaparat dar e cam esential in aceasta metoda, daca nu e alaptat tinut cat mai mult in contact corp la corp in timpul hranirii

-purtarea copilului in brate sau intr-un dispozitiv special, un fel de fasa. A dica tinut mult in brate nu lasat singur in patut, bouncer sau mai stiu eu ce

- dormitul impreuna in acelasi pat sau in aceiasi incapere cu patutul langa, adica asa numitul co-sleeping, favorizat mult de alaptare, deci nu intr-o alta camera

- evitarea separarii in mod repetat sau prelungit de mama sau persoane cu rol de figura de atasament

----------


AP poate sa fie toate astea si nu numai.
AP nu se reduce la tinutul copilului in brate, AP nu se practica doar la 6 luni, se practica chiar si cand copilul a devenit adolescent, tanar, adult.
AP trateaza toate aspectele vietii unui copil, de la somn, alimentatie, dezvoltare neuromotorie, emotionala, mentala, absolut tot, daca nu in mod diametrat opus cel putin divers teoriei comportamentaliste, teorie comportamentalista care se naste odata cu nasterea erei industrializate. Cel care a pus bazele acestei teorii este J.B. Watson, iar acesta teorie s-a nascut ca o necesitate de adaptare noului stil de viata alert. Odata cu industrializarea civilizatiei umane s-a nascut si necesitatea ca femeia sa inceapa sa lucreze in afara peretilor casei, femeia s-a emancipat, pozitia in care era pusa de a ingrijii doar mucosii n-o mai multumea, femeia a inceput sa-si doreoasca sa munceasca, sa-si creeze o cariera sau, in unele cazuri, era pur si simplu constransa sa munceasca.
Acum eu consider ca alegerea este a fiecaruia, fiecare poate sa decida cum sa-si organizeze viata, fiecare poate sa-si asume eventualele repercursiuni negative sau pozitive date de o alegere.

p.s. nu sunt de acord cu anticiparea nevoilor nounascutilor


sus

Denunta
geut




Locatie: Brasov
Copii
Mara Elena: 21 ani, 7 luni
Teodora Ioana: 18 ani, 9 luni

23.10.2006 1:24     citat 

Iote in ce categorie ma incadram fara sa stiu foarte fericit

La noi asta cu nou-nascutii nu se mai pune, asa ca te rog sa postezi si despre copiii mai mari. Multumesc!


sus

Denunta
gazzella




Locatie: Quebec, Ca
Copii
F: 14 ani, 10 luni
B: 12 ani, 11 luni
M: 7 ani, 6 luni

23.10.2006 1:27     citat 

----------
citat:
acest parcurs este definit de catre unii psihologi, pediatri drept regularizarea copilului, dar adevarul crud e ca se trateaza despre o munca de conditionare dura, de modelare a copilului pentru a fi conform normelor societatii
----------




Acest pasaj il postasem chiar in prima parte a discutiei noastre.
Exista norme ale societatii general acceptate?
Cu siguranta, una din aceste norme duce si la stabilirea nivelurilor de trai.
Pai ia sa vedem cam ce s-ar putea inscrie in norma atunci cand vrem sa stabilim un nivel de trai minim general acceptat de societatea industriala.
Initial vroiam sa incep sa alcatuiesc o lista, dupa am realizat ca lista poate sa fie chiar si infinita, ca ar putea sa varieze totusi foarte mult de la familie la familie. Aceste variatii sunt date tocmai de capacitatea, dreptul, si zic eu, indatorirea fiecaruia de a alege.
Da, de alegere. Iar noi incepem sa alegem, sa discernem intre un telefon Samsung SGH-P910 si un altul LG U900, sa alegem intre o fusta firmata rosie sau o alta la fel de firmata alba, intre o capatana de varza si o alta capatana de varza.
Si suntem multumiti, satisfacuti ca putem sa alegem, ne-am exarcitat si continuam sa exercitam un drept democratic, acela de a fi diversi.
Dar oare ne exercitam noi acest drept? Unii vor fi convinsi ca da. Ce? L-a impidicat careva sa-si cumpere ultimul navigator satelitar la masina cand inca dupa 2 luni de la achizitionarea mult visatului obiect inca stie doar sa-i folosesca 2, 3 functiuni, iar in rest tot cu harta stradala se descurca?! Sau, atunci cand si-a cumparat ultimul videofonino, disign elegant, finut, videofonino care are functiuni tehnice deosebite, dar pe care noul achizitionar reuseste sa individualizeze doar cele bazilare: a da si a primi telefoane, a trimite si-a primi mesaje, a descasrca ultimile hit-uri si....ups! cam atat.
Eh, dar a fost o necesitate. Si-a dorit mult acest telefon.
Dar sa revenim la primul pasaj cel care se refera la regularizarea copilului si implicit a adultului in definire, care se refera la acea munca de conditionare dura (este o munca de conditionare dura, e greu sa modelezi adevarata natura a omului, a acestui adult in devenire pentru a fi confor normelor societatii pentru a-si putea exercita mai tarziu dreptul de-a fi divers, de a putea sa aleaga intre un motorino rosu sau un altul bleu).
De aici si multitudinea subiectelor “ce sa ma mai fac cu el, nu vrea sa....” (iarasi se poate alcatui o lista infinita de actiuni pe care un copil va refuza sa le faca, dar mama beneficiind si de suportul altor mame aflate in aceasi situatie si de sprijinul asa zisilor specialisti, psihologi de serviciu va gasi solutia pentru a nu se pune intr-o situatie ridicola atunci cand copilul se crizeaza. “Trebuie sa stabilim niste reguli clare de comportament (pentru a evita situatiile periculoase, pentru a nu cadea in ridicol fata de alte persoane, etc) atat in casa cat si pe strada. Adica niste reguli minime de civilizatie si bun simt”Dar e posibil???
Regulile, cat de importante sunt regulile?
Citisem in diverse articole, carti ca un parinte trebuie sa fie constant, ca o regula odata creata trebuie sa fie constanta, aplicata intotdeauna indiferent de circumstante pentru a fixa regula, a nu confuziona copilul.
Eh, pana aici suna totul pare acceptabil, problema e cum fac eu sa fiu constanta?
Regurile intial se stabilesc pentru ca copilul a trecut un anumit grad de toleranta, dar daca a doua zi facand aceasi actiune gradul nostru de toleranta (pentru ca stiu eu...poate e primavara afara, iar noi regula o stabilisem cand eram oarecum deprimati din cauza iernii lungi) e ceva mai mare? Ce facem? Adoptam o atitudine rigida, care nu ne oglindeste fidel starea de spirit, atitudinea fata de actiunea respectiva, fata de copil? Devenim falsi?
Bell problemma!
Cred ca aceasta dilema inceteaza sa mai fie o problema atunci cand acceptam ca regulile pot sa fie mai mult sau mai putin flexibile, elastice. Cred ca e chiar necesar ca sa fie asa, e o conditie pentru a conserva armonia in familie. A fi fluctuant in privinta regulilor nu are nimic de a face cu capacitatea copilului de a o percepe o regula ca atare adaptabila contextului.
Acest adaptabila contextului toti "bravii" specialisti in comportamentul infantil, behavioristi, au lasat-o in mod intentionat in afara discursului.
Noi fiintele umane nu insusim prin repetare si pedepse, asa cum vor sa lase sa se creada dragii behavioristi, insusim prin intermediul mediatiei sociale a celui ce acompaniaza copilul pe parcursul sau de descoperire a lumii.
Acesta e un fapt, care a fost observat in cadrul celor mai recente studii utilizand tehnica neuroimaginilor pentru "a vedea" in creierul celui care gandeste.
Cand copilul este pus in fata unui obiect nou, situatii noi nu priveste obiectul, nu studiaza situatia ci priveste mama (figura de referinta), care la randul ei priveste, studiaza acea situatie. Copilul isi regleaza propriile reactii in functie de rectiile mamei relative la acel obiect, situatie.
Se regularizeaza in functie de modul in care altii se regularizeaza, e prin intermediul observatie mediului inconjurator, evenimentelor pe care adultul le sintetizeaza ca un copil invata cum sa se regularizeze acestui mediu exterior.
Copiii autistiti au tocmai aceasta disfunctie, nu reusesc sa aiba un tip de invatare de aceasta natura prin intermediul persoanei in imediata sa vecinatate.
Regulile cu cat sunt mai naturale si intr-adevar conectate la realele nevoi ale mamei, tatalui, familiei in complexul sau, cu atat sunt mai usoare pentru un copil sa si le insuseasca. In caz contrar o regula rigida, imutabila si-o va insusi, va fi capabil sa devina ascultator, dar... si aici e mare dar, nu va fi niciodata capabil sa transfere aceasta regula in situatii putin simile, sa-i amplifice contextul, sa inteleaga ca este necesara o derogare de la regula atunci cand situatia o impune, deci ii va putea fi chiar distructibila in timp.

Ah, era sa uit, putem sa picam totusi in ridicol daca o publicitate o spune, demonstreaza ca functioneaza. Cum? Simplu, se pune si mama in fund si se crizeaza, iar copilul probabil ceva mai matur decat mama se va linisti, se va ridica si va pleca pentru a nu fi pus el in ridicol.


Dar sa revin, sa incerc sa fac totusi o scurta sinteza. Ideologia care sustine aceasta abordare a cresterii, educarii uni copil se exprima printr-o serie de afirmatii categorice pe care parintii, mamele in particular, aud ca li se repeta din diferite surse mai mult sau mai putin demne de incredere:
- copilul are nevoie sa fie obisnuit, sa i se regularizeze functiile fiziologice ( a manca, a dormi, a evacua)
- copilul nu stie de ce are nevoie cu adevarat pentru a-si mentine stadiul de bunastare fizica si mentala, motiv pentru care va fi invatat sa suporte o stare de non satisfacere a realelor sale nevoi, acest copil va fi “ajutat” sa accepte ingrijirile fizice si fiziologice care-l vor determina sa creasca sanatos si fericit
- copilul tinde sa opuna rezistenta fiecarei etape de crestere (in a manca, a sta singur, a-si insusi notiuni) si deci este indicata exercitarea unei presiuni asupra acestuia pentru a-l determina sa progreseze, deci devine matur, autonom pentru ca este constrans sa o faca
- lumea e periculoasa si dificila, viata e o continuua lupta pentru existenta deci copilul va fi implicat in aceasta lupta altfel nu va invata sa se apare, sa se protejeze in fata vicisitudinilor vietii
- dureros: cine nu sufera nu creste.

Ce este adevarat din toate aceste teorii? Daca se trece la o analizare profunda a acestor premize se va realiza ca nu este absolut nimic adevarat din cele expuse. In populatiile si culturile in care copiii sunt tratati pentru ceea ce sunt: fiinte dependente de adulti, care au nevoie de prezenta constanta si afectuasa a adultilor, de ingrijirile pline de dedicatie a acestora, fiinte care sunt tratate cu tandrete si intr-un profund respect fata de ritmurile lor naturale, in randurile aceste populatii, culturi se produc cel putin adulti la fel de maturi si autonomi, daca nu mai maturi si autonomi fata de populatiile, culturile in care se teoretizeaza bunatatea regulilor fixe. Modelul genitorial bazat pe o separare precoce a nounsacutului de mama, alaptarea in orar, intarcarea precoce (luni in loc de ani), dormitul in patuturi si in camere separate, a nu raspunde plansului copilului si nevoii imperiose de contact fizic decat in orarii prestabilite (la ora mesei, in momentul schimbarii scutecului, in momentul baitei, in momentul masajului, in momentul in care s-a instaurat o boala) constitue un model genitorial specific doar unor tari industrializate. Acest model genitorial este relativ recent in istoria umanitatii si daca vom avea bunavointa sa privim marii oameni ai trecutului va trebui sa constatam ca o majoritatea coplesitoare a acestora au avut un raport strans cu mama, majoritatea au fost alaptati pentru diversi ani permitanduli-se sa doarma in patul matrimonial. Atunci de unde provin toate aceste teorii de regularizare a nounascutului de unde prind forta de a se declara legitime, utile?




La sfarsitul secolului trecut ( in mod particular in Europa continentala datorita pedagogului Schroeber, iar in Statele Unite datorita pediatrului H. Holt) s-a nascut ideea in randul medicilor si-a puericultorilor ca prea multe ingrijiri date copilului sunt inutile si periculoase, ca toate aceste ingrijiri "excesive" ar induce o stare de slabiciune care ar fi furat din forta de caracter al copilului incurajandu-l in a-si pastra anumite slabiciuni care ulterior ar fi fost dificil de indepartat. Aceste idei au fost inca o data fixate de o alta teorie care s-a nascut la inceputul secolului trecut: behaviorismul sau teoria comportamentala. Behevioristii au adoptat-o ca si punt de plecare in educatie: modelul mecanic al individului, vazut ca si o cutie neagra in care este indus un stimul pentru a naste un raspuns. Deoarece doar comportamentul e direct observabil ceea ce nu putea sa fie in mod obiectiv observat - dorintele, sentimentele - nu constituia obiect de interes, in mod substantial nu existau. Potrivit acestei teorii, repetat sistematic un stimul de un anumit tip se stabileste o obisnuinta numit reflex conditionat. Dozand cu maiestrie artistica stimolii placuti si neplacuti, comportamentalistii considerau ca comportamentul poate sa fie modelat in modul considerat ca fiind cel mai avantajos.
Din cauza acestor teorii se sustineau metode pedagogice in care se sublinia nocivitatea luarii in brate a copilului cand acesta plangea (incurajare pozitiva) datorita faptului ca l-ar incuraja sa planga din nou. In aceasi perspectiva se recomanda parintilor cu caldura ca noinascutii sa fie obisnuiti situatiilor neplacute, cum ar fi a sta singuri, sa nu reclame prezenta parintilor noaptea sa ramana in camere intunecate, etc.
Mass media, care in general se face purtatoare de cuvant a culturii dominante, des reafirma aceste teorii comportamentaliste absolutizand in fraze tipice gen: “Psihologia a demonstrat ca....”, “Psihologii afirma” astfel incat toate acestea par teorii universal acceptate si nu teorii care nu sunt altceva decat fructul gandirii unui curent de gandire particulara. Trebuie sa constientizam ca nu exista o singura teorie pedagogica, asa cum nu exista o singura scoala psihologica. Exista foarte multe scoli si teorii care abordeaza divers educatia, ca in cadrul fiecarei curent pedagogic exista diversi specialisti care pot sa gandeasca in mod divers referitor la ceea ce inseamna “a fi buni parinti”.
Oricum exista numerosi autori care au afirmat in mod explicit dreptul si necesitatea ca mamele si copiii sa-si rezerve propriile spatii, timpul necesar amandorora. Doar gandindu-ne la Freud, autorul conceptului psihoanalitic referitor la frustrare ca stimul al dezvoltarii personalitatii observam ca teoria sa este in mod constant adusa in fata pentru a se legitima orice gen de constrangere, de lipsa de atentie fata de nevoile primare ale individului. Cu toate acestea Freud nu a spus niciodata ca frustrarea e singurul mod de crestere interioara, maturizare, ca procesul de crestere trebuie sa fie fortat. Alti psihoanalisti ca Stern sau Winnicot au afirmat ceva in plus. Amandoi au individualizat importanta raportului special care se stabileste intre mama si copilul sau, cum acea legatura intima stabilita intre ei e perfecta pentru a satisface nevoile vitale a amandorora. Amandoi au afirmat functia mamei de-a media cu lumea exterioara universul interior al copilului.
Winnicot subliniaza faptul ca un copil are nevoie de timp pentru a se maturiza, la inceputul vietii copilului necesitatile, cererile acestuia sunt urgente, iar nounascutul nu este in masura sa suporte nici biologic nici emotiv intarzierea satisfacerii nevoilor, ca nounascutul traieste o deznadejde, o teama terificanta, pierde controlul emotiilor sale, perceptiei realitatii, Eu-l sau se dezintegreaza si cade intr-o panica adanca. Repetarea acestei experiente negative poate sa obstaculeze o normala structurare a Eu-lui lasand psihicul copilului fragil, intarzaindu-i si o adaptare la realitate, determinandu-l pe copil sa-si creeze un atasament angosant deci implicit sa-si continue permanenta langa mama. La polul opus sta atasamentul securizant, cel care nu-i rezerva copilului temeri de neimaginat (una din cele mai mari temeri e teama/teama de separare), acest atasament ii permite copilului sa-si constriasca un echilibru solid al Eu-lui, furnizeaza bazele sanatatii mentale.
O alta teorie psihologica o da Carl Rogers, unul dintre parintii psihologiei umaniste. Abordarea rogersiana e la polul opus abordarii behavioriste persoana fiind respectata ca fiind individ unic, cu propia sa istorie, cu propriul sau parcurs, individul fiind considerant competent in tot ceea ce-l priveste, capabil sa-si actualizeze tendinta.

Incercand sa aprofundam cele doua teorii educationale observam ca sunt in contrapozitie, observam ca suntem in fata a doua modele pedagogice diferite, dar si in fata a doua moduri de vedere diferite a vietii, a relatiilor cu altii, a raporturilor cu societatea. O cheie pentru a delinia aceste doua viziuni de viata opuse o da un alt psiholog, filosof Erich Fromm. In una din cartile sale cele mai conoscute descrie cum pot sa fie opuse cele doua modalitati existentiale ale omului: a fi sau a avea (the being mode, the having mode). In modalitatea de “ a fi” individul este concentrat asupra lui insusi, asupra a ceea ce este, ceea ce-l defineste in procesul dinamic de interactiune cu mediul inconjurator, asupra a ceea ce-l determina sa se maturizeze, formeze ca si persoana constienta de ea insasi. In modalitatea “ a avea” individul se valorizeaza in functie de ceea ce poseda. In mod direct se verifica fenomenul de deteriorare a psihicului individului, a transformarii a unor parti din Sine in obiecte. Astfel nu mai suntem tristi, bolnavi, indragostiti ci avem o suparare, o depresie, o boala, o iubire. Aceste sentimente sunt identificate ca obiecte si proiectete in afara Eu-lui. Prin intermediul posesiunii tuturor acestor depresii, iubiri, bogatii putem sa controlam acele parti a Eu-lui care ne inoportuneaza. Pierderea tuturor aceste obiecte poate sa-l faca vulnerabil pe individul care este in modalitate de “a avea”, poate sa duca la insusi pierderea sensului identitatii, “cu cat sunt in posesia a mai putin cu atat mai putin exist”, Obiectele prin insusi natura lor se pot distruge, fura, pierde ceea ce duce la un stadiu constant de vulnerabilitate. Pentru a face fata marii temeri de a pierde se incerca in permanenta sa se exercite un control asupra acestora ( ca este vorba de obiecte, pesoane sau procese) prin intermediul obstacularii, regulilor, schemelor rigide, diverselor definitii, etc. O persoana cu cat este mai mult in modalitatea “a avea” risca sa-si coboare standardele nivelului de trai date de o societate consumistica atunci cand este constransa sa ramana acasa pentru a seconda, a-si implini rolul de mediator al copilului cu mediul exterior. O persoana cu cat este intr-o mai mare masura in modalitate de “a fi” cu atat va percepe mai putin, va verifica sentimente de frustratie interiora intr-o mai mica masura, suferinta legata de lipsa obiectelor in momentul in care va alege sa secondeze copilul pe tot parcursul maturizarii acestuia.
In baza acestei chei de intelegere putem sa redefinim modelul genitorial detasat legat modalitatii “ a avea” si modelul attachment-ului legat modalitatii “ a fi” intr-un mod mult mai precis putand sa definim primul model - modelul controlului, iar al doilea model - modelul empatic.

Modelul genitorial specific controlului Modelul genitorial specific empatiei
- importanta standardului normalitatii - importanta unei abordarii individualizate
- rigiditate data de schemele de referinta - flexibilitate bazata pe context
- criterii heterocentrale menite sa delege - criterii autocentrale si de autoregularizare
competentele materne
- interventii pedagogice de tip corective, coergitive - interventii pedagogice bazate pe empatie
- teoria tendintei inspre eroare - teoria tendintei actualizante


Si totusi, proastele obiceiuri?
Copiii care au primit raspunsuri pozitive in momentul in care au lansat necesitati de natura biologica, emotionala sau de orice alta natura sunt in gradul sa abandoneze fara mari dificultati vechile obiceiuri. Tocmai pentru faptul ca nu au experimentat niciodata temeri si privatii devin autonomi, dornici de a se alatura restului familiei in obiceiurile sale cotidiene. E foarte posibil ca acesti copii care au fost in contact permanent cu instinctele lor cele mai profunde si care se asteapta la respect, disponibilitate din partea societatii vor suferi nu de putine ori atunci cand vor fi pusi in situatii umiliante, cand vor fi ignorati, ridicularizati, constransi sa indeplineasca diferite ordine.


sus

Denunta
Delia40





23.10.2006 2:15     citat 

Gazzella, in curand va trebui sa ai grija de doi prichindei. Crezi ca vei putea aplica toate astea? Eu mai tin minte (cand erau mici de tot, si sunt 4 ani diferenta intre ei)cum imi venea uneori sa las totul balta si sa am si eu macar 2 ore de liniste. Si stateam acasa, eram mamica full time, dar uneori ma simteam depasita de probleme si nu ajungea ziua pentru toate...

sus

Denunta
gazzella




Locatie: Quebec, Ca
Copii
F: 14 ani, 10 luni
B: 12 ani, 11 luni
M: 7 ani, 6 luni

23.10.2006 2:41     citat 

Delia40, toate astea ce?
Intelege ca nu vreau sa fiu artagoasa ci doar ma intereseaza cam cum vezi tu lucrurile din exterior... ce aveai in minte, mai exact, cand spui toate astea...?
De lasat toate balta, crede-ma, ca-mi vine si mie s-o fac si nu rareori. Depasita de probleme sunt, probabil doar ca problemele noastre sunt de alta natura...


sus

Denunta
CHRISSDY




Locatie: Locul dintre lumina si speranta
Copii
Di: 21 ani

23.10.2006 4:54     citat 

http://www.attachmentparenting.org/idealsleep.shtml

http://www.attachmentparenting.org/idealdisc.shtml

http://www.attachmentparenting.org/idealbalance.shtml

http://www.attachmentparenting.org/faq.shtml


sus

Denunta
Delia40





23.10.2006 5:29     citat 

Nu stiu cum se face ca -desi nu vrei sa pari artagoasa, iti reuseste de minune de fiecare data. Si cum bine ziceai- ai perfecta dreptate- problemele noastre sunt de facturi diferite.
Si te intreb si eu : din exteriorul a ce?


sus

Denunta


< subiectul anterior :: subiectul urmator> pagina 1, 2, 3 ... 11, 12, 13  »
Data este GMT + 2 Ore
subiect nou  Acest subiect este inchis, nu se pot crea sau raspunde la mesaje
mergi la: