• Sarcina
• Nasterea
• Alaptarea
• Bebelusul
• Copilul
• Sanatatea
• Dezvoltarea
• Comportamentul
• Educatia
• Jocul

Dimineata veni cu Calul cel Rosu, iar vietuitoarele de sub pamînt se pusera la pînda. Si pîna seara îi urmarira pe Titani, iar cînd acestia, vrînd sa scape, se ascunsera în ape, toti pestii navalira asupra lor si-i scoasera la suprafata înainte de apus. Si cum simtira Titanii lumina Soarelui, cum se topira
pe loc si se facura rîuri cenusii înghitite de Apa cea Mare.
Abis privea din salasul sau în globul fermecat si vazînd ce se întîmpla cu ostirea lui, îsi lua luptatorii de încredere si se hotarî sa atace chiar în acea noapte Tarîmul.
- Vermas, pregateste ostasii! În noaptea asta vom deveni stapînii Universului! Toate vietatile padurii n-or sa ne poata sta în cale. Cred totusi ca elful pune ceva la cale... dar de el ma ocup eu! În noaptea asta voi încerca cele mai napraznice puteri care mi-au fost date. A sosit vremea sa-i arat batrînelului ce pot face eu!
Puteri ale Infernului
Si sulitele Cerului,
Capra, Lup si Sarpe,
Pamînturi si Ape,
Suflet, Foc si Gheata,
Cu sau far’de Viata,
În ochii-mi intrati
Puterea mi-o dati!
Îndata vrajitorul se transforma într-un ciclop urias, cu aripi de fum si trup de întuneric. În mijlocul fruntii, un singur ochi imens stralucea de rautate si sageta cu suliti negre orice lucru spre care-si îndrepta privirea.
- De data asta îl voi face pe Elusc sa-mi dezvaluie secretul Cartii Lumilor si Sceptrului de Foc! Apoi nimeni nu ma va mai putea învinge!
Pe tarîm trecuse de mult Calul cel Negru, si toata lumea astepta vesti de la Halib.
- Craiasa! Craiasa! Veni într-un tîrziu Halib grabit si speriat.
- Ce e , Halib, ce se întîmpla? Întreba printesa, speriata si ea de glasul tremurator al bufnitei.
- Abis a trimis catre noi o ostire de uriasi cît toate ostirile pamîntului, toti sînt mari si puternici si vin navalnic înspre padure! Si parca n-ar fi destul, vrajitorul s-a transformat într-un monstru hidos cu un singur ochi, atît de mare, ca ar putea înghiti si Soarele cu el!
- Ce ne facem, Elusc? întreba printesa. Cum putem lupta cu o asemenea ostire? În padure n-a mai fost niciodata vreo batalie, iar pe Titani doar lumina îi poate învinge! Avem nevoie de o minune!...
Elusc se ridica linistit, se duse în mijlocul lor si începu sa le vorbeasca:
- De ce va speriati asa, prieteni? Cît timp exista Tarîmul de Dincolo de Ape nici o batalie nu va putea tulbura linistea lumilor! De ce cautati minuni?
Minunile nu vin niciodata din afara, ele sînt doar lucruri firesti pe care noi le uitam. Inimile voastre curate si iubirea care va uneste pe toti, iata minunea! Cea mai mare putere din Univers nu sta nici în ochi, nici în brate, nici în minte, nici
în arme, ci în inimile voastre: iubirea dinre voi, iata cea mai mare putere! Nu este oare acesta un lucru firesc? Noi toti sîntem facuti din iubire; ea curge prin noi si ne lumineaza gîndul si fapta, ea curge de la unul la altul si ne lumineaza
chipul si vorba. Si acum, renuntati la orice gînd care va aduce teama în suflet!
Asezati-va linistiti, deschideti-va inima si lasati iubirea sa zboare libera. Ea va lumina sufletele voastre si, cu ele, toata padurea. Gînditi-va cu totii unii la altii, gînditi-va la tarîmul vostru si la celelalte tarîmuri, gînditi-va cu iubire, si spuneti
asa:
Lumina lina
De viata plina,
Din mine-nfloreste
Si te raspîndeste,
Aduna-mpreuna
Pe cei de sub Luna,
Uneste-ne gîndul
Si da-ne Cuvîntul
Si-n inima vina,
Lina Lumina!
Toate vietuitoarele padurii îl ascultara cu luare-aminte pe Elusc si facura întocmai cum le spusese el. Si pentru ca aveau inima curata, toata padurea fu inundata de o lumina calda si blînda, stralucind în toate culorile Curcubeului, si
toata suflarea se bucura de o asemenea minune.
Ostasii lui Abis deja intrasera în padure si se pregateau de atac, dar cînd erau mai înversunati si gata sa porneasca la lupta, fura cuprinsi pe nepregatite de o lumina dulce si clara, si toate culorile alergau si dansau în jurul lor. Si cum
inimile lor erau înveninate de rautate, îndata cu totii s-au topit si rîuri cenusii au curs spre Apa cea Mare.
Înfuriat peste masura, Abis veni chiar el sa vada ce se întîmpla si sa-i pedepseasca pe cei care îndraznisera sa-i nimiceasca ostirea. Avea brate de piatra, dar si inima îi era la fel, avea priviri de gheata, dar si sufletul îi era asemenea. Venea tunînd si rupînd copacii în cale. Cînd ajunse în padure, însa, nimeni nu se sperie de el. Elusc îi iesi înainte si-i spuse:
- Vai de tine, Abis! Ai invocat puterile Întunericului!
- Vai de voi, zise Abis mînios, veti plati pentru fiecare ostas pe care l-ati nimicit!
- Nu-ti face griji pentru ostasi, sufletele lor s-au curatat si au trecut prin Marea Poarta. Pentru sufletul tau trebuie sa-ti faci griji acum. Vrajitorul cel Mare ti-a dat toata puterea lui înainte de a trece prin Marea Poarta, dar pe lînga
asta ti-a mai spus cîteva cuvinte pe care se pare ca le-ai uitat. El ti-a spus ca aceasta putere nu poate fi folosita împotriva celor cu inima curata, pentru ca în sufletul lor e numai iubire, iar teama nu-si gaseste loc acolo. Frica o poti sadi doar în sufletele nesigure, care nu-si asculta iubirea si care s-au pierdut de ele însele. Fireste, toata lumea se sperie uneori, dar cei de pe Tarîmul de Dincolo de Ape au inima curata si nu se lasa prada fricii. Apoi Vrajitorul cel Mare ti-a mai spus ceva: tot ceea ce dai, la tine se va întoarce. Iar daca dai iubire, iubire vei primi, dar daca dai rautate si gînduri negre, numai rautate si gînduri negre se vor
întoarce la tine. Te-ai osîndit singur sa porti acest chip de ciclop, stiai ca nu mai ai cale de întoarcere daca faci acest pas. Ai crezut ca vei cîstiga totul, dar ai pierdut pîna si farîma de omenie pe care o mai aveai: chipul tau.
Auzind aceste cuvinte, vrajitorul fu cuprins de o furie fara margini si vru sa faca un pas, sa striveasca sub el vietatile padurii, dar cum ridica piciorul, acesta fu învaluit de lumina si toate puterile îl parasira. Încerca apoi sa arunce suliti negre din ochiul cel întunecat, dar nu ieseau decît lumini colorate care se jucau vesele în jurul lui.