De la lume adunate...
Fata mosului si fata babei
basme culese de Petre Ispirescu
Pagina: 2/4
Atunci biata fată, văzînd că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, săruta mîna tată-său şi, cu lacrimi în ochi, porneşte în toată lumea, depărtîndu-se de casa părintească fără nici o nădejde de întoarcere!
Şi merse ea cît merse pe-un drum, pănă ce, din întîmplare, îi ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum o văzu pe fată, îi zise:
- Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Atunci fetei i se făcu milă şi, luînd căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum, mulţămită fiind în suflet că a putut săvîrşi o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături şi de omizi cu mare îngrijire şi apoi se tot duce înainte să-şi caute stăpîn. Şi, mergînd ea mai departe, numai iaca ce vede o fîntînă mîlită şi părăsită. Fîntîna atunci zise:
- Fată frumoasă şi harnică, îngrijeşte-mă, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata rîneşte fîntîna şi-o grijeşte foarte bine; apoi o lasă şi-şi caută de drum. Şi, tot mergînd mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptior nelipit şi mai-mai să se risipească. Cuptiorul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, lipeşte-mă şi grijeşte-mă, că poate ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, care ştia că de făcut treabă nu cade coada nimănui, îşi suflecă mînicile, călcă lut şi lipi cuptiorul, îl humuli şi-l griji, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti! Apoi îşi spălă frumuşel mînile de lut şi porni iarăşi la drum.
Şi mergînd ea acum şi zi şi noapte, nu ştiu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-şi pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte pănă ce, într-una din zile, des-dimineaţă, trecînd printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, şi în poiană vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase; şi cînd s-apropie de acea casă, numai iaca o babă întîmpină fata cu blîndeţe şi-i zice:
- Da' ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?
- Cine să fiu, mătuşă? Ia, o fată săracă, fără mamă şi fără tată, pot zice; şi numai Cel-de-sus ştie cîte-am tras de cînd mama care m-a făcut a pus mînile pe piept! Stăpîn caut şi, necunoscînd pe nime şi umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povăţuit de-am nimerit la casa d-tale şi te rog să-mi dai sălăşluire.
- Sărmana fată! zise bătrîna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii. Eu sînt sfînta Duminică. Slujeşte la mine astăzi şi fii încredinţată că mîne n-ai să ieşi în mîinile goale de la casa mea.
- Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac.
- Ia, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti; apoi să-mi faci bucate; şi, cînd m-oiu întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum îs mai bune de mîncat.
Şi merse ea cît merse pe-un drum, pănă ce, din întîmplare, îi ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum o văzu pe fată, îi zise:
- Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Atunci fetei i se făcu milă şi, luînd căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum, mulţămită fiind în suflet că a putut săvîrşi o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături şi de omizi cu mare îngrijire şi apoi se tot duce înainte să-şi caute stăpîn. Şi, mergînd ea mai departe, numai iaca ce vede o fîntînă mîlită şi părăsită. Fîntîna atunci zise:
- Fată frumoasă şi harnică, îngrijeşte-mă, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata rîneşte fîntîna şi-o grijeşte foarte bine; apoi o lasă şi-şi caută de drum. Şi, tot mergînd mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptior nelipit şi mai-mai să se risipească. Cuptiorul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, lipeşte-mă şi grijeşte-mă, că poate ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, care ştia că de făcut treabă nu cade coada nimănui, îşi suflecă mînicile, călcă lut şi lipi cuptiorul, îl humuli şi-l griji, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti! Apoi îşi spălă frumuşel mînile de lut şi porni iarăşi la drum.
Şi mergînd ea acum şi zi şi noapte, nu ştiu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-şi pierdu nădejdea în Dumnezeu, ci merse tot înainte pănă ce, într-una din zile, des-dimineaţă, trecînd printr-un codru întunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, şi în poiană vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase; şi cînd s-apropie de acea casă, numai iaca o babă întîmpină fata cu blîndeţe şi-i zice:
- Da' ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?
- Cine să fiu, mătuşă? Ia, o fată săracă, fără mamă şi fără tată, pot zice; şi numai Cel-de-sus ştie cîte-am tras de cînd mama care m-a făcut a pus mînile pe piept! Stăpîn caut şi, necunoscînd pe nime şi umblînd din loc în loc, m-am rătăcit. Dumnezeu însă m-a povăţuit de-am nimerit la casa d-tale şi te rog să-mi dai sălăşluire.
- Sărmana fată! zise bătrîna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii. Eu sînt sfînta Duminică. Slujeşte la mine astăzi şi fii încredinţată că mîne n-ai să ieşi în mîinile goale de la casa mea.
- Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac.
- Ia, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti; apoi să-mi faci bucate; şi, cînd m-oiu întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum îs mai bune de mîncat.
precedent (1/4) - urmator (3/4) 
