· articole
· intamplari

 enciclopedia copilului

 A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M 
 N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

  
DIAREE ACUTA


In diaree, scaunele sunt numeroase, apoase, amestecate cu fragmente alimentare. Diareea se datoreaza frecvent infectiilor gastrointestinale, dar poate apare si ca reactie la intoleranta la lactoza sau datorita iritatiei puternice a intestinului gros. Indiferent de cauza, rezultatul consta in pierderea mare de apa si saruri minerale (Deshidratare acuta) care la copii, si mai ales la bebelusi, poate fi foarte periculoasa, chiar fatala (uneori dupa o un singur scaun foarte lichid).

Frecventa, gravitatea si tratamentul diareei difera in functie de varsta.
In cazul copilului hranit la san, scaunele moi, uneori apoase, de cateva ori pe zi nu trebuie sa va ingrijoreze. Consistenta acestora depinde de calitatea laptelui matern, iar atata timp cat copilul suge si curba greutatii lui este in crestere, aceste scaune nu prezinta o problema. Daca devin mai "acide", mama trebuie sa evite alimentele care pot povoca diaree si laxativele.
In cazul copilului hranit cu biberonul, diareea aparuta inca din primele zile trebuie luata in serios, aceasta putand duce la deshidratare puternica a micutului.
Daca copilul are mai multe scaune in cateva ore, desi starea generala este buna, trebuie vazut de un medic. Nu trebuie sa va ingrijoreze culoarea scaunelor (care de cele mai multe ori se datoreaza alimentatiei), ci daca sunt lichide, emise in jet.

In cazul diareei acute trebuie consultat medicul si intrerupta alimentatia normala, suprimand complet laptele pentru 1-2 zile (alaptarea la san trebuie rarita, iar mama sa tina si ea un regim contra diareei) si introducand dieta lichida, fara lapte. I se da copilului sa bea lichide cat mai des, cel putin 150 gr/kg greutate, in portii mici de 20-30 gr. Ca lichide sunt recomandate ceaiul de menta neindulcit (in care se poate dizolva un pliculet de Smecta - vezi intructiunile de folosire), supa de morcovi, supa de morcovi si orez. Se pot alterna cu alte preparate recomandate de medic care contin saruri minerale si glucoza (acestea se gasesc in farmacii).
La copilul peste 4-5 luni la dieta se pot adauga mucilagiu de orez, piure de morcovi, mar copt si banana, alternandu-le cu dieta lichida.
Scopul dietei este de a tine in repaos tubul digestiv si pentru a compensa pierderea de lichide si saruri minerale.
Dieta nu se prelungeste peste 2 zile, iar trecerea la alimentatia normala se va face treptat, introducand pe rand fiecare aliment. Laptele se poate reintroduce treptat, prin amestecare cu supa de morcovi sau in mucilagiu de orez.
Daca diareea persista este posibila internarea in spital pentru tratament. Daca revine dupa cateva zile, medicul va lua in considerare probabil intoleranta trecatoare la diferiti componenti ai laptelui (vezi Diaree cronica).

Diareea apare de cele mai multe ori datorita infectiei virale sau bacteriene, cu focar in intestin, dar si in alta parte precum gat sau urechi (rinofaringita, otita). Aceste focare pot fi depistate prin controlul urechilor si in gat.
Cand diareea persista, medicul poate recomanda coprocultura, examenul de laborator al scaunelor.
Exista insa cateva posibilitati de prevenire sau agravare a diareei:
- alimentare - diluarea corecta a laptelui formula, introducerea treptata a solidelor, conform cu varsta copilului, evitarea fainurilor in exces;
- evitarea, pe cat posibil, a persoanelor purtatoare de microbi (gripa, guturai, furuncul, panaritiu etc.);
- respectarea regulilor stricte de igiena la pregatirea biberoanelor;
- intreruperea alimentatiei lactate in cazul aparitiei diareei.

Metode naturiste de tratament in Farmacia verde.
Coada calului
Musetel
Varza

Vezi si articolul Problemele digestive la sugari



Copyright © 2002-2005 parinti.com. Toate drepturile rezervate.
CALENDARUL PARINTILOR
AI CITIT?
SONDAJ
Cand este momentul potrivit sa-ti duci copilul la inot?
Pana intr-un an
Pana in 2 ani
Peste 3 ani
voturi: 47  comentarii 0
MAXIMA ZILEI

Indiferent de ce se intampla, un lucru avem toti in comun: incepem si terminam intr-o familie. Anthony Brandt