· articole
· intamplari
ultimele mesaje   |   reguli  |   ajutor  |   lista membrilor
Ultima vizita a fost

Index www.parinti.com > Casnicie, familie >Casnicie, familie > Iubire ascunsa si fara speranta
< subiectul anterior :: subiectul urmator > pagina 1, 2, 3, 4  »
subiect nou  raspunde
autor Iubire ascunsa si fara speranta     
literatul





02.06.2011 9:19   Iubire ascunsa si fara speranta  citat 

Sunt nou pe acest forum dar am senzatia ca nu am nimic de pierdut daca lansez un strigat de ajutor. Mi-e greu sa ma deschid in fata unor straini, niciodata nu am fost comfortabil cu expunerea in fata altora dar sunt intr-o situatie care cred ca dupa orice criteriu este cu adevarat disperata.
Povestea mea este si nu este banala: este vorba de un barbat si o femeie, de iubire, de viata dar si de lovituri primite fara explicatie, cu adevarat dramatice. Care toate au conjurat inspre o situatie care pare fara iesire. Am mare nevoie de judecata poate mai obiectiva a unor oameni din afara care sa imi confirme sau infirme impasul fundamental in care ma aflu.
Sunt casatorit de 11 ani. A fost o relatie care a inceput foarte bine, cu sentimente puternice, solide care pareau sa prezica o relatie fericita. Sotia mea era o femeie foarte frumoasa, cu farmec si cu sensibilitate interioara si animata de aspiratii care ii dadeau un halou aparte, pe care il resimteam in profunzime, dincolo de atractia pentru ea. Am fost foarte fericiti impreuna la inceput, toate dificultatile (familiile noastre, inceputuri de cariera, nivel material relativ modest) parand minore.
La cativa ani dupa ce am inceput relatia noastra ca si cuplu, ea a avut o oportunitate deosebita, fiind medic dermatolog i sa oferit de lucru un contract temporar, de catava ani, in Danemarca. Ca absolvent de filologie (germana si engleza) nu am avut prea multe obiectii, desi incepusem sa imi fac un nume in lumea traducatorilor si aveam si oaresice proiecte literare si predasem pentru o vreme ceea ce mi-a placu foarte mult. Dar nu am stat prea mult pe ganduri, vroiam sa fiu cu ea si anticipam ca vom fi foarte fericiti, am lasat totul balta, ne-am casatorit si am plecat la Copenhaga. Poate cel mai mare regret l-am avut fata de familia mea, am avut remuscari sa il las singur pe tatal meu care m-a crescut singur pe mine si o sora mai mare cu doi ani, deoarece mama ne-a parasit cand avem numai cinci ani (voi reveni asupra acestui aspect).
Primii ani la Copenhaga au fost foarte fericiti intradevar, am calatorit foarte mult, ne-am bucurat de viata ca orice cuplu tanar, si eram plini de optimism. Dar deja primele semne ingrijoratoare se aratau. Ea a devenit incet incet mai preocupata intai si apoi mai irascibila din cauza serviciului (tensiuni profesionale, ambitii nascente, incertitudini despre perspective), a inceput sa se detaseze de mine, destul de lent dar dupa o vreme din ce in ce mai vizibil iar dupa un timp a inceput sa ma preseze sa imi gasesc ceva de lucru sau o preocupare care sa nu ma mai faca sa ii cer atentia si prezenta. Am acceptat pentru o vreme schimbarea ei de spirit ca fiind legata de servici dar am ajuns la destule certuri care ne puneau pe pozitii diferite: ea insistand ca trebuie sa ne facem un rost permanent acolo sau intr-o alta tara vestica, iar eu spunadu-i ca ar trebui sa nu excludem intoarcerea acasa, nu in ultimul rand fiindca retrospectiv am realizat ca experienta predatului ma implinise intr-un mod pe care l-am realizat numai cand mi-a fost luata orice perspectiva in acest sens.
Nu ne-am regasit echilibrul si intr-o incercare de reapropiere am hotarat sa facem un copil. Pentru o vreme chiar a parut solutia cea mai buna, sarcina a fost fara probleme si am reinceput sa avem intimitatea si apropierea de dinainte. Baiatul nostru a fost un copil magic, care ne-a imbogatit pe amandoi intr-un mod pe care numai parintii il pot intelege. Dar fericirea pe care parea ca o redobandim a fost de scurta durata. La doar cateva luni de viata am inceput un calvar medical cand am aflat ca baietelul nostru are paralizie cerebrala cu complicatii cardiace. Dupa mai multe operatii (una pe creier si doua pe cord) verdictul final a fost ca baietelul nostru va trai dar va avea handicap sever pe viata si va fi mereu foarte fragil si vulnerabil. In acelasi timp din cauza concediului de maternitate si apoi a celui medical prelungit sotia a pierdut locul de munca. Ne-am reintors in Romania cand baiatul nostru avea un an si cateva luni si ceea ce am descoperit despre cat de depasit era sistemul nostru medical ne-a ingrozit. Am abandonat definitiv ideea de a ramane acasa si in curand am gasit atat eu cat si sotia locuri de munca in Olanda, eu ca editor al unei reviste de limba germana iar sotia ca medic la un cabinet de cosmetica. Relativ repede am concluzionat ca unul dintre noi trebuie sa sa sacrifice si sa stea acasa cu baiatul nostru neavand suficienti bani pentru un baby sitter calificat pentru copii cu handicap sever iar sotia avand un salariu aproape triplu a fost clar ca eu am renuntat la orice cariera.
Relatia noatra s-a inrautatit intrand intr-o rutina cunoscuta, in care ea era absorbita de servici si epuizata de restul eforturilor legate de ingrijirea medicala a baietelului nostru (nenumarate consultatii, controale, terapii) si interesata doar in mod pasager de mine. Nu i-am reprosat niciodata acest lucru desi simteam nevoia intensa de prezenta ei mai pregnanta in viata mea si imi lipseau momentele de intimitate si mangaierile si atingerile ei. Sa nu ma intelegeti gresit aveam o viata erotica aproape normala dar ea a capatat o abordare rutiniera, de satisfacere periodica, care nu mai avea prea mult interes emotional pentru mine. Am sfarsit prin a avea lungi zile de singuratate cu baietelul meu, sotia avand nevoie reala sau nu de din ce in ce mai mult timp la servici, desi suspectez ca uneori evita pur si simplu sa vina acasa sa se expuna la setea mea emotionala fata de atentia ei (departe de familie si prieteni, fara viata sociala din cauza baietelui nostru) si la efortul continuu cerut de baietelul nostru - oricine are copii cu probleme are idee ce epuizant este! N-am condamnat-o cu adevarat dar in timp m-am simtit din ce in ce mai instrainat si mai rece. Cel mai direct si tulburator efect pentru mine ca barbat a fost ca nu am mai putut face dragoste cu ea fara sa nu ma fortez sa raspund strict fizic la cerintele ei. toate partea emotionala si sufleteasca a disparut complet din acest act si am trecut printr-o lunga tortura, evitand sa ii spun ca sa nu o ranesc si de dragul cuplului nostru.
Apoi, acum un an, intr-o vacanta in care am mers singur acasa cu baietelul nostru (tatal meu a facut leucemie si am vrut sa fiu pentru o vreme alaturi de el iar sotiei i-a fost imposibil sa isi ia liber sau sa stea cu fiul nostru) am intalnit o alta femeie. O colega de facultate si buna prietena cu care am luat legatura sa ne intalnim cu mai multi prieteni apropiati din facultate a venit la un suc impreuna cu sora ei. Efectul asupra mea a fost fulgerator: am simtit emotii pe care le uitasem aproape complet, tulburare, suferinta dulce, dorinta, obsesie sufleteasca... reactia ei a fost aproape aceeasi si am sfarsit relativ repede avand lungi convorbiri telefonice de ore in sir, si apoi intalnindu-ne in oras. I-am spus ca in principiu nu sunt ceea ce ii trebuie dar a parut indiferenta la toate argumentele mele, desi nu am intrat niciodata pe fond, sperand sa o descurajez cu modul meu evaziv si in acelasi timp dorindu-mi ca ea sa ignore orice obstacole... Am sfarsit prin a face dragoste de mai multe ori intr-un mod care ma facut sa simt ca sunt viu si tanar din nou, cu pasiune, cu emotie, cu duiosie si cu patima..Inainte de reintoracerea in Olanda i-am explicat situatia mea si a parut, dupa cum m-am asteptat destul de derutata si de rezervata, nevrand sa isi asume greutati atat de mari, ea fiind mai tanara (cu aproape opt ani), dar nici nu a incheiat relatia cu mine...
Dupa reintoarcere i-am spus sotiei ca relatia nostrta a ajuns intr-un impas real si ca nu mai putem continua asa. Nu am mai facut dragoste explicand-i ca o respect prea mult ca sa fiu parte a unui ritual mecanic in care sa nu particip sufleteste. Speram cumva ca pasul meu sa reprezinte o exteriorizare a unei stari de fapt si desi ma asteptam la o opozitie din partea ei m-a surprins destul de tare cat de puternic a ravasit-o. A suspectat imediat ca am intalnit pe altcineva si ca sunt indragostit, desi suntem atat de instrainati incat nu am putut sa ii confirm acest lucru si sa ii spun adevarul, temand-ma si de reactia ei impulsiva si de suferinta excesiva la care as fi supus-o. Am incercat sa o determin sa se focalizeze pe sine insusi si sa se gandeasca la viitorul ei emotional in afara mea spunandu-i ca inteleg si accept fara rezerve libertatea ei de incepe orice relatie. Singurul lucru care ne mai leaga cu adevarat este baietelul nostru, care insa este un obstacol insurmontabil pentru amandoi in a ne planifica un viitor separat, deoarece are nevoie insatiabila si obiectiva de amandoi parintii.
Dupa cum am spus reactia de fond a sotiei m-a surprins, dincolo de durerea tradarii (de care ma simt vinovat insa nu am un control real asupra sentimentelor pentru noua mea iubita) , am simti-o cu adevarat cutremurata de faptul ca nu o mai iubesc. Desi am realizat ca am gresit cand am crezut-o complet instrainata si se datoreaza naturii ei dezlanate si haotice ca nu a mi-a mai transmis sentimentele ei profunde (fiind dimpotriva neglijenta si absenta), este prea tarziu si zbaterea ei ma emotioneaza numai ca o suferinta a oricarui om, imi pare rau ca eu sunt sursa durerii ei sufletesti dar dragostea mea noua nu s-a diminuat sau reconsiderat in nici un fel. Este o suprapunere ciudata de trecut si prezent care imi intareste convingerea ca dragostea noastra trecuta a murit din moment ce nu mai rezoneaza deloc in mine, Nici macar nu mai am ecouri ale trecutului, si uitandu-ma la ea cand nu ma observa, desi putin uratita de varsta (s-a si igrasat putin din cauza stresului si oboselii cronice) nu asta e cauza pentru care nu mai pot vedea nimic din atractia si dorinta de alta data, dar absenta oricarei emotii de acest fel este asurzitoare.
Unde sunt acum? Suntem la aproape un an in aceasta noua situatie. Am fost din nou acasa si am sfarsit prin a face din nou dragoste cu noua iubita, care nu poate renunta la mine dar nu se poate hotari sa se implice cu adevarat fiind intr-un fel de echilibristica in care este cu mine de cate ori are ocazia dar nu face nici un pas de apropiere sau departare. Desi stiu ca are o relatie permanenta (care nu stie de mine) si acest lucru imi produce durere nu pot sa o condamn iar nevoia mea de ea este insatiabila, fiind amndoi intr-o stare de suspendare indefinita...
Cu sotia mea lucrurile sunt mult mai stranii. Dupa socul initial, in care i-am spus ca noi nu mai suntem practic un cuplu a trecut printr-o multitudine de stari: drama impinsa la extrem - am surprins-o cu o sticla de Fenobarbital pe care cred ca vroia cu adevarat sa o foloseasca, este singura data cand nu m-am putut sustrage si am mai facut dragoste desi nu am simtit nimic si dupa ce s-a linistit i-am spus cat de injositor a fost pentru amandoi; zbatere exterioara - a incercat sa isi recastige echilibrul avand o aventura cu un coleg de serviciu atunci cand am fost din nou acasa, intamplator am dat peste un email al amantului ei pe laptopul nostru comun, suspectez ca l-a lasat intentionat deschis incercand sa ma faca gelos, mesajul era destul de pasional si erotic, insa in loc sa ma agite m-am bucurat pentru faptul ca pare sa isi revina si sa treaca peste suferinta produsa de mine, dar absenta reactiei mele a parut sa o deprime teribil, desi a facut eforturi sa nu imi arate acest lucru; aparenta resemnare - reinstaurarea unei rutine in care ne centram amandoi pe baietelul nostru, evitand subiectele personale si atingerile chiar si intamplatoare, desi ii simt intodeauna tensiunea si sensibilitatea fata de mine, ceea ce ma surprinde dar si irita, fiindca nu ii mai impartasesc sentimentele si nu am o rezolvare pentru amandoi.
Acesta este punctul in care ma aflu: ravasit si tumultous pentru noua mea dragoste care imi lipseste infiorator de mult, gata sa accept ca de dragul baiatelui nostru va trebui sa mentin o viata cu aparenta de normalitate cu sotia mea (este absolut exclusa orice versiune de separare reala, eu am grija de copil iar ea este aducatoarea de venit, iar baietelul nostru are enorma nevoie de amandoi) si camuflandu-mi suferinta absentei iubitei din viata mea (ne scriem aproape zilnic mesaje prelungi, incarcate de dorinta si tanjire) iar sotia incercand intr-un mod destul de stangaci si incomplet sa se schimbe si sa fie opusul a ceea ce i-am reprosat ca a dus la ruptura noastra, prezenta, disponibila, pozitiva, deschisa, participativa, desi adesea acest exercitiu tardiv pare sa o secatuiasca si cade in izbucniri de depresie sau manie care imi amintesc de toate ranile uttimilor ani, intarindu-mi convingerea ca nu mai este nimic de facut pentru noi.
Iertati-mi aceasta lunga confesie care oricum este o abreviere a situatiei reale. Ma adresez tuturor celor care au trecut sau trec printr-o situatie similara. Cum poti supravietui in asemenea conditii? cum sa imi ajut sotia sa se vindece de aceasta rana profunda care poate se vindeca sau nu de la sine, intodeauna a avut tendinta sa exagere propriile trairi, dar acum pare cu adevarat afectata si nu stiu cum sa fiu empatic fara sa ii incurajez simtamintele pe care nu le mai pot impartasi? Cum sa indur mai usor setea si nevoia sufleteasca si emotionala de noua iubita, singura care acum ma face sa ma mai simt viu si care ma face sa vibrez cu adevarat de dragoste? Sunt atat de sfasiat de aceasta situatie imposibila incat orice sfat este binevenit si sunt gata sa ascult cu o relativa umilinta in fata acestei situatii de viata covarsitoare orice opinie.


sus

Denunta
Marinutza




Locatie: Bucuresti
Copii
Alexandru zis Trompetzic: 15 ani, 9 luni

02.06.2011 9:52     citat 

as vrea sa comentez ceva, dar mai bine tac...

sus

Denunta
literatul





02.06.2011 10:04     citat 

Cred ca am o situatie relativ complicata, care polarizeaza reactiile: vinovat sau victima, agresor sau agresat... Dar cum am spus, nevoia de impartasire este reala.

sus

Denunta
marypoppins_2





02.06.2011 10:30     citat 

----------
Marinutza a scris:
as vrea sa comentez ceva, dar mai bine tac...
----------

Vorbeste, nu tine-n tine. scot limba

Cat despre tine, literatule, inca mai citesc la mesajul tau. Adica recitesc.
Daca nu e facatura subiectul, as zice ca-ti inteleg zbaterea si-as zice ca esti un barbat de caracter. Inca nu pot sa-mi dau cu parerea. Sorry.


sus

Denunta
Marinutza




Locatie: Bucuresti
Copii
Alexandru zis Trompetzic: 15 ani, 9 luni

02.06.2011 10:31     citat 

situatia ta e complicata pentru ca asa ai vrut tu sa fie.
oricum ce mi se pare mie greu de inteles este cum ai trecut asa usor de la starea in care iti doreai atingerea ei la indiferenta totala, ba chiar sa te bucuri ca ea poate fi intr-o alta relatie cu un alt barbat.


sus

Denunta
literatul





02.06.2011 10:35     citat 

[quote="marypoppins_2"][Daca nu e facatura subiectulquote]

Chiar si pe mine insami m-am surprins cu aceasta confesiune. Cred ca am dat dintr-o extrema in cealalta. Dupa ani de tacere am profitat de anonimatul unui forum ca sa im exhib intrega intimitate. Sper ca nu am socat sau ultragiat pe nimeni, nu am nici cea mai mica dorinta de exhibitionism. Iar dilema mea este mult prea reala si apasatoare ca sa merite termeni precum cel citat mai sus.


sus

Denunta
marypoppins_2





02.06.2011 10:37     citat 

----------
Marinutza a scris:
ba chiar sa te bucuri ca ea poate fi intr-o alta relatie cu un alt barbat.
----------

Cumva, in acest fel, vina ca a inselat-o se diminueaza.
Eu nu judec chestiile astea. Pentru ca de-a lungul vremii mi-a fost dat sa vad/aud atat de multe intamplari intortocheate, incat nu mi se mai pare nimic iesit din comun.
Si vreau sa-l felicit pe literatul, ca are un limbaj absolut pe gustul meu. Stie sa dea din condei.


sus

Denunta
literatul





02.06.2011 10:47     citat 

----------
Marinutza a scris:
situatia ta e complicata pentru ca asa ai vrut tu sa fie.
oricum ce mi se pare mie greu de inteles este cum ai trecut asa usor de la starea in care iti doreai atingerea ei la indiferenta totala, ba chiar sa te bucuri ca ea poate fi intr-o alta relatie cu un alt barbat.
----------


In povestirea mea mult prea lunga nu reiese probabil ca am comprimat intre cele doua stari (sau trei paragrafe distanta) aproape sapte ani. In care uzura psihica si sufleteasca din cauza bolii baietelului nostru a fost extrema. Mi-am iubit cu adevarat sotia si stingerea sentimentelor pentru ea a fost lenta si graduala. O lunga perioada m-am simtit vinovat fiindca nu am stiut cum sa ii captez atentia si cum sa o determin sa isi iasa din preocuparea excesiva pentru problemele de cariera, de situatie materiala, de perspectiva profesionala etc. Si nu m-am lamurit inca de ce pare acum sa sufere atat de mult, cand a parut in ultimii cinci ani atat de absenta si de preocupata de orice altceva decat de noi...Sper ca nu spui ca situatia mea e complicata fiindca asa vreau eu lasandu-te prada unui cliseu simplist in care fiindca sunt barbat sunt obligatoriu lipsit de onestitate, egoist si insensibil, nu as vrea sa ma lansez intr-un dialog defensiv produs de prejudecati...


sus

Denunta
literatul





02.06.2011 11:01     citat 

----------
Marinutza a scris:
ba chiar sa te bucuri ca ea poate fi intr-o alta relatie cu un alt barbat.
----------



M-am bucurat crezand ca este parte dintr-un proces de vindecare, de desprindere de mine, ceea ce ulterior nu a parut sa fie adevarat. Nu am discutat niciodata cu ea fiindca simt ca nu as putea sa ii ofer aceeasi sinceritate, dar suspectez ca s-a lasat implicata in aceasta relatie din dorinta de a-si demonstra ca este inca atractiva, din incercarea de a testa daca poate avea o alta relatie si daca poate construi ceva dupa relatia noastra si nu in ultimul rand din a provoca o reactie de a mea (altfel nu imi explic de ce a lasat mesajul de email atat de accesibil, parca prearanjat). Iar principalul efect pe care intuiesc ca la avut aceasta aventura este suferinta de a nu imi fi produs mie o reactie care sa vina din implicare emotionala de orice fel (de tipul geloziei, tradarii etc). Ceea ce m-a intristat, stiind ca nu ii pot oferi ceea ce isi doreste, sentimente autentice si profunde de iubire cum am avut candva... Desi nu o mai iubesc nu inseamna ca dupa atata istorie comuna nu sunt preocupat de binele ei, dar intr-un mod diferit de al unui iubit, oricine a trecut printr-o relatie care a contat dar care s-a stins, s-a schimbat, si a putut inchide decent acea relatie stie care este diferenta de abordare...


sus

Denunta
Manucrissa




Copii
Nathan: 10 ani, 6 luni
Jacob: 10 ani, 6 luni

02.06.2011 11:39     citat 

Povestea ta mi se pare tulburatoare. Din mai multe puncte de vedere. Am multe de zis, dar nu stiu daca ar trebui. Stiu ca astepti opinii dar esti sigur ca poti suporta ?

In primul rand imi pare rau sa iti spun (poate ti-ai dat seama pana acum) dar noua ta iubita nu va fi niciodata cu tine in the real life. Adica da, ''e frumos'' sa va vedeti cand aveti chef de amor pasional si nebun dar daca te iubea intr-adevar si vroia sa fie cu tine asa de mult cum tu scrii ca vrei sa fii cu ea, nu ar fi asteptat atat de mult. Faptul ca e indecisa e pentru ca nu vrea responsabilitatea unui copil si mai ales unul cu probleme. Apropo imi pare rau pentru baietelul vostru. Cat de relatia cu sotia ta si faptul ca tu zici ca nu exista alta posibilitate decat sa stati impreuna pentru baiat...hmmmm....nu o cred pe asta. Se pot gasi alte solutii. Decat daca nu vrei nu poti. Adica faza asta cand o aud de la oricine ca stau impreuna de dragul copiilor mi se pare un pic rasuflata. Chiar daca baiatul are probleme sunt alte solutii.

Nu mai stiu...aveam multe idei in cap dar parca s-au evaporat. E dificila situatia ta dar nu atat de dificila incat sa nu poti iesi din ea. Iubirea asta pe care o simti esti sigur ca o simti pentru noua iubita sau e asa doar nevoia de a iubi? O obsesie? Un motiv sa nu mai fii in relatia cu sotia ta? Poate ca nu o mai iubesti pe sotia ta, dar daca vrei intr-adevar sa nu ii mai faci rau atunci cea mai buna solutie este sa va separati. Parerea mea.


sus

Denunta
bebemyc




Locatie: fix unde se agata harta-n cui
Copii
Cristian : 14 ani, 10 luni
Elena, Alin si Andrei - tripleti
10 ani, 9 luni
Andrada: 16 ani, 8 luni

03.06.2011 9:17     citat 

cu tot respectul pentru aceasta poveste, imi face cineva un rezumat?? trist mamica de 4 copilasi n-o sa mai ttermin niciodata de citit

sus

Denunta
ciur




Locatie: Campina

03.06.2011 9:54     citat 

Am avut rabdare si am citit tot. Parerea mea este ca intradevar ai ajuns in situatia asta pentru ca tu ai vrut. Inca ma indoiesc ca esti barbat. Ai scris impecabil pana la un moment dat exclamatie

[quote="literatul"]
----------
marypoppins_2 a scris:
[Daca nu e facatura subiectulquote]

Chiar si pe mine insami m-am surprins cu aceasta confesiune. Cred ca am dat dintr-o extrema in cealalta. Dupa ani de tacere am profitat de anonimatul unui forum ca sa im exhib intrega intimitate. Sper ca nu am socat sau ultragiat pe nimeni, nu am nici cea mai mica dorinta de exhibitionism. Iar dilema mea este mult prea reala si apasatoare ca sa merite termeni precum cel citat mai sus.
----------



Bebemyc daca nu ai timp sa citesti canalizeaza-te pe altceva. Nu trebuie citite chiar toate subiectele!


sus

Denunta
flish




Locatie: Villeneuve St Denis
Copii
Ben: 13 ani, 2 luni

03.06.2011 10:01     citat 

Mai tu cam profiti de nevasta si o inseli pe banii ei, ca sa zic asa.
Ea vroia cariera si tu i-ai facut un copil ca nu cumva sa te lase din brate? E tare!
Da de ce nu munceai si tu? Poate nu aveai drept de munca, dar nu te-am auzit spunand ca faceai voluntariat sau scriai vreun super studiu lingvistic.

Ia du-te mata la servici. Baietelul poate ca are probleme, dar deja e maricel. Si locuiti in Olanda, nu in Papua. Deci gaseste un centru unde poti sa-l lasi cateva ore pe zi. Stiu ca in Germania exista asa ceva, trebuie sa existe si in Olanda.

Apoi ia si reciteste ce ai scris si observa ca viata ta e plina de disperati: tu erai disperat dupa nevasta, acum esti disperat dupa noua iubita, nevasta e disperata dupa cariera, copilul e disperat dupa voi doi, iubita e disperata dupa sex (dar nu dupa responsabilitate) si tot asa si tot asa.
Mai usor cu disperarea. Du-te la munca, iesi un pic din casa, fa ceva sa te intretii singur si apoi n-ai decat sa-ti inseli nevasta cat doresti.

Du-te si la un psiholog si vezi de unde ti se trage de nu poti nici sa respiri fara sa fii disperat dupa una sau alta.


sus

Denunta
bebemyc




Locatie: fix unde se agata harta-n cui
Copii
Cristian : 14 ani, 10 luni
Elena, Alin si Andrei - tripleti
10 ani, 9 luni
Andrada: 16 ani, 8 luni

03.06.2011 10:26     citat 

eram doar curioasa socat

sus

Denunta
ralu-mada




Copii
D
S
E

03.06.2011 11:11     citat 

----------
marypoppins_2 a scris:

Cat despre tine, literatule, inca mai citesc la mesajul tau. Adica recitesc.
Daca nu e facatura subiectul, as zice ca-ti inteleg zbaterea si-as zice ca esti un barbat de caracter. ..
----------


subscriu...

nu te judec, din contra, iti inteleg trairile....si vazand din exterior situatia, primul impuls pe care il am este de a-ti spune ca ai nevoie de o discutie cu eul interior...Poate e timpul sa iei atitudine incercand sa realizezi si sa decizi ce iti doresti de fapt...cu gandul , cu sufletul...gaseste un echilibru !


sus

Denunta


< subiectul anterior :: subiectul urmator> pagina 1, 2, 3, 4  »
Data este GMT + 2 Ore
subiect nou  raspunde
mergi la: