";

 Intamplari despre stele


Luca Andrei, ingerasul meu



Luca este baietelul meu, sau, sa zic mai bine, era copilul meu, caci acum este ingerul meu de acolo din cer care ma vegheaza. Nici nu stiu cum sa incep, caci am atata durere in suflet, incat nu imi pot gasi cuvintele. ultima zi in care aveam sa-l mai tin in brate era joi, 10 august 2006. Bunica lui a venit in camera mea speriata la ora 5 sa imi spuna ca Luca se simte rau si sa vin la el. Am fugit nauca intr-o secunda, cu inima batandu-mi parca sa-mi iasa din piept si sufletul la gura sa il vad. Avea ochii atat de tristi cum nu l-am vazut niciodata, si parca vroia sa imi spuna ceva, ca ii e rau, ca il doare ceva. Luca avea doar un an si 3 luni si abia incepuse de cateva timp sa ne strige ... mama si tata. Tremura, avea frisoane. L-am invelit bine si i-am dat ceva pentru febra, eram disperata. L-am luat intr-o patura si am plecat cu sotul meu direct la spital. Acolo i-au dat cam la fel din ce ii dadusem si eu, ne-au tinut o ora si ne-au dat drumul acasa, spunandu-ne ca are gatul un pic rosu. Am ajuns acasa si am incercat sa-l linistesc, sa-l adorm, febra ii scazuse si a adormit. S-a trezit brusc si a inceput sa vomite, ne-am speriat si nu stiam ce se intampla. A avut cateva reprize de voma si moleseala, parca era lesinat, am revenit la spital. Doctorita a inceput sa ii faca analize si ne-a internat. Luca avea o paloare vinetie si ii era foarte rau. Am stat langa el, incercam sa ne jucam, imi baga manutele in gura si ma privea cu ochii tristi implorandu-ma parca sa-l ajut. Diagnosticul era sigur si unul mortal: meningita meningococica-fulminans. Ne-au trimis de urgenta la Spitalul Colentina, sectia boli infectioase MATEI BALS. Eram disperata, plangeam si ma rugam sa ajungem mai repede, ca tot corpul lui era plin de pete, necroze. Mi-au spus imediat ce am ajuns acolo ca e fff. grav si nu se stie daca o sa traiasca. Nu stiu cum avut puterea de a ramane in picioare, am tipat ca un om nebun. Nu, copilul meu nu putea sa moara. Ma rugam Domnului sa faca o minune si sa mi-l lase pe Luca, ca el era singurul meu copil, plangeam la capela spitalului si imploram cerul sa faca o minune ... Luca s-a zbatut enorm de mult sa traiasca, de joi pana duminica, 3 zile cumplite care mie mi s-au parut ani. Stateam la usa spitalului si asteptam sa iasa cineva sa-mi spuna ceva ... Si dupa 3 zile de lupta cu o boala cumplita, sufletul lui mic s-a dus in cer. Am stat langa el amandoi si i-am promis ca intr-o buna zi vom fi iar impreuna toti 3 cum fusesem cu cateva zile in urma la mare. L-am inmormantat in ziua de Sf. Maria.



mirella2006
publicat la 01.11.2006 (4310 citiri)