";

 Intamplari despre stele


Ingerasul meu Ida-Maria



Totul a inceput in 15 august cand mi-am dat seama ca sunt insarcinata... A fost frumos, a fost un vis...

La numai o luna si jumatate am inceput sa am probleme cu sarcina: ameteli, tensiune mare indusa de sarcina si dureri. Din 14 septembrie am ramas acasa in concediu medical. Dupa alte doua saptamani am inceput sa sangerez si m-am internat in spital. Toti credeau ca voi pierde sarcina, dar nu a fost asa. Mai am un copil de 9 ani, dar si pe acesta mi l-am dorit nespus de mult. Cred ca vointa mea m-a ajutat mult si de aceea am dus mai departe acea sarcina.

Am trecut pe injectii cu gravibinon si pastile de no-spa. Am mers aproape saptamanal la medic si mi-a spus ca fatul este bine, dar mie nu mi-au trecut starile de ameteala si durerile chiar daca am luat tratament. Am avut un medic extraordinar care stiu ca a facut tot posibilul sa fie bine. Am colaborat cu inca doi medici. La unul dintre ei am fost inainte de sarbatori si mi-a spus ca vede ceva la rinichiul stang al copilului; probabil un chist... Tot atunci am aflat ca voi avea o fetita, exact ceea ce imi doream nespus de mult. Mi-a spus ca nu ar fi o problema acel chist. Desi ecograful la care m-a vazut a fost 4 D, nu a stiut sigur ce este din cauza varstei mici de sarcina.

Dupa sarbatori m-am internat pentru niste analize de rutina,iar dupa trei zile urma sa merg acasa. Inainte de a pleca acasa medicul meu m-a dus ia eco si a vazut ca nu mai aveam lichid amniotic aproape deloc, desi membranele nu imi erau rupte. Am ramas in spital inca o saptamana si nimeni nu a stiut ce sa imi faca. Am fost disperata si am plans zi si noapte. Toti spuneau ca fetita mea va muri, dar ea continua sa miste cu toate ca inima nu ii batea normal si am pierdut tot lichidul.

Am fost dusa din nou la eco(4D) si atunci a inceput cosmarul. Am aflat ca fetita mea are ambii rinichi polichistici si din aceasta cauza am pierdut lichidul (fatul inghite lichidul, dar nu mai urineaza), am mai aflat ca are malformatii la inima, la stomac si la duoden. Nu mai avea nici o sansa si din cauza ca si viata mea era pusa in pericol, a doua zi s-au hotarat sa imi provoace nasterea...

Aveam doar 5 luni de sarcina... Din disperare si slabita de atata plans am cerut sa imi faca cezariana si sa imi lege trompele.Cu greu l-am comvins pe medic de acest lucru, dar la insistentele mele a cedat.

In noaptea dinaintea operatiei am adormit cu greu, cu toate ca mi-au dat un diazepam si am visat ca am fost la sat si toti membrii familiei mele au plantat in gradina flori albe. Era totul alb si frumos, iar mai spre mijlocul gradinii o fetita frumoasa sarea coarda si era foarte fericita. Eu am vazut totul de pe geam pentru ca nu am putut sa ma ridic din pat. Mi-am adunat fortele si am iesit .Parca am vrut sa ajung la fetita aceea deosebit de frumoasa si zglobie, dar cand sa ma apropi de ea a inceput sa bata vantul incet, foarte incet si a luat-o si a dus-o departe de mine, iar eu am ramas cu mainile intinse si nu am putut sa o ating...

Sunt sigura ca acea fetita din visul meu a fost fetita mea Ida-Maria. Nu stiu daca asa ar fi chemat-o, dar i-am zis asa dupa bunica mea (Ida) si Maria dupa Sfanta Fecioara Maria la care m-am rugat zi si noapte sa ma ajute sa duc sarcina pana la capat si sa fie totul bine.

In data de 18 ianuarie 2007 s-a terminat totul. Am fost operata, iar fetita mea a zburat spre cer imediat dupa nastere...

Nu am vazut-o si nu am atins-o niciodata, dar stiu ca ea ma vede tot timpul si ca asteapta sa ne intalnim acolo sus si sa fim fericite impreuna. Imi place sa cred ca este un ingeras frumos si ca i-am incredintat-o Fecioarei Maria sa aibe grija de ea pana ne vom intalni. Pe mine ma doare sufletul si nu stiu cand o sa incetez din plans. Plang mereu cand ma uit la cer...



crainic
publicat la 04.05.2007 (3066 citiri)