";

 Intamplari despre stele


Ingerasul meu scump ti s-au frant aripile

Alexandra - Teodora 14 martie 2007



M-am decis sa scriu ce mi s-a intamplat mie, cu speranta ca poate candva, cineva ma va ajuta sa inteleg ce mi s-a intamplat in acea zi de 14 martie 2007...
Poate despre cazul meu ati auzit de la tv, a fost destul de mediatizat, dar degeaba, oricum am ramas cu aceleasi intrebari fara raspuns "DE CE? DIN CAUZA CUI? CARE A FOST MOTIVUL? " Dar sa va povestesc cum s-a intamplat totul ...
Pe 15 iunie anul trecut m-am hotarat cu sotul meu ca imediat dupa ce imi trece menstruatia ma voi duce sa-mi scot steriletul si vom incerca sa facem un copil, deoarece amandoi iubim copiii foarte mult si ne doream unul. Am zis ca odata cu ultimul an de facultate vine si copilul (si-asa stateam acasa ca sunt la stat, cursuri de zi). Zis si facut. Am ramas imediat insarcinata.
Ce sa va zic, bucurie imensa, si bunicii si noi, eram in al noualea cer. Din pacate din primele zile au inceput afurisitele de varsaturi, varsam non stop, nu puteam manca nimic sau bea apa. De aceea la 2 luni a trebuit sa ma internez in spital ca eram terminata. Orice am luat nu mi-a trecut pana pe la 5 luni. De la 2 luni am ramas singura acasa, deoarece sotul meu era plecat intr-o misiune pe fregata "Regina Maria".
De la 3 luni mi-am schimbat medicul si am ales alt medic care sa fie si in spitalul judetean cand voi naste (al meu era deja batran si nu mai mergea in spital).
Cand am fost la 3 luni prima oara la noua doctorita si am facut eco, a fost prima data cand am auzit bataile inimii copilului. Nici nu va dati seama ce a insemnat pentru mine. Daca nu mancam deloc si imi era rau mereu, nu stiam ce se intampla cu bebelusul meu. Abia cand i-am auzit pentru prima oara BCF-urile toata starea mea s-a schimbat. Eram deja mult mai constienta ca urma sa aduc pe lume un copil, ceea ce ne-ar fi facut cei mai fericiti oameni de pe pamant.
Am inceput sa-i cumpar de toate, desi nu stiam ce sex este, pentru ca de cate ori mergeam la eco ea se intorcea cu funduletul la noi. In luna a patra, cand am fost la control, mi-a zis ca e sarcina joasa, mi-a recomandat repaus total si tratament cu UTROGESTAN.
Am suferit enorm cand mi-a zis ca sunt in pericol sa avortez, eram gata sa renunt la scoala, la tot, numai sa fie copilul bine. In sfarsit am plecat plangand de la cabinet si mi-am promis ca o sa fiu tare, chiar daca sotul e plecat departe de casa, o sa fiu tare pentru toti 3. Sarcina avansa, am continuat cu utrogestanul, si mare ne-a fost fericirea cand am facut echograful 3D-4D si am constatat ca copilul nu are nicio malformatie si ca este fetita, asa cum ne doream in sufletele nostre. Era un vis, o frumusete de copil, foarte jucausa, foarte iute, de aceea ne ziceam mereu ca o sa iasa ca ciusca (ardeiul iute) cand i-o veni momentul.
Desi de la prima consultatie i-am comunicat doctoritei ca vreau sa fac cezariana, aceasta a spus ca nu-mi va face decat daca este cazul, daca nu, voi naste natural.
Toate bune si frumoase, sarcina avansa, ma rugam mereu, trebuia sa o simt permanent cum misca ca sa stiu ca traieste.
In sfarsit vine ziua de 8 Martie. Ma simteam ciudat, simteam ca avea sa se intample ceva, dar nici in cele mai negre vise nu-mi imaginam ce va urma. Mi-a fost rau toata ziua, ma luasera durerile de burta, senzatii de voma iarasi, abia puteam cobori sa ma duc la baie. Sotul era la munca si mi-am zis ca mai astept si daca durerile persista pana maine merg la spital. Noaptea a fost ingrozitoare, dureri, abia ma puteam misca. Cand a venit sotul a doua zi de la munca ne-am decis ca e mai bine sa mergem la spital sa vedem ce se intampla, aveam acum 38 de saptamani, deci puteam naste oricand.
Zis si facut. Mergem la spital vineri, imi sun doctorita, ii zic ce s-a intamplat si decide ca e mai bine sa ma internez, dar ca ea nu poate sa vina azi la mine ca e bolnava. Am stat asa cu durerile pana luni, deoarece asistentele spuneau ca nu am dilatatie deloc.
Luni a venit doctorita, m-a consultat, mi-a facut eco, a spus ca totul e perfect, copilul are 3 kg, si ca maine-poimaine voi naste. Atunci sotul meu s-a dus la ea si a rugat-o sa faca totul sa fie bine si i-a spus ca nu conteaza cat costa, dar sa incerce sa-mi faca cezariana sa se termine totul odata, sa nu ma mai chinui atat in spital. Ea a zis sa astepte sa vada daca treaba decurge bine si apoi vom discuta afaceri. A trecut si marti, si a venit fatidica zi de miercuri 14 martie, zi in care trebuia sa fim cei mai fericiti din lume, urma sa devenim PARINTI.
Dimineata pe la 9 a venit doctorita, m-a consultat, si mi-a zis ca pe dupa-amiaza urmeaza sa nasc si ca sa nu ma sperii, ca urma sa sangerez un pic. La sala a ascultat copilul, totul era OK, apoi a venit, mi-a rupt apa, mi-a bagat si o perfuzie, dupa care vroia sa-mi asculte copilul. Atunci s-a declansat infernul pt mine. Cand sa asculte BCF-urile copilului, acestea lipseau, a intrat si doctorita in panica, nu stia ce s-a intamplat, m-au dus repede la eco si au constat bataile din ce in ce mai slabe. In acel moment i-am rugat pe medici (deoarece intre timp chemase mai multi medici) sa faca orice le sta in putere sa salveze copilul, cezariana, orice, nu conta daca trebuia sa ma taie oricat, nu-mi pasa si ei mi-au spus sec ca n-are rost sa-mi faca cezariana ca oricum moare. Nu sunt impacata deloc, deoarece datoria lor era sa se zbata pentru viata acelui copil, nu sa se dea asa usor batuti. M-au adus din nou in sala de nasteri si au hotarat ca voi naste natural chiar daca copilul este mort.
Totul o luase razna, nu mai vedeam, nu mai eram constienta, nu mai gandeam, nu stiam cum sa-i comunic sotului meu, care astepta nerabdator afara sa vina bebelusul pe lume, ca aceasta a murit cu 3 ore inainte de a o naste. Incostienta i-am zis ca nu mai misca, nu ca nu-i mai bate inima, de aceea noi am sperat pana in ultima clipa ca ea inca traieste si ca e doar lesinata ceva, speram ca doctorii sa incerce sa-i faca ceva, dar nici macar nu au incercat. Ce-i drept am nascut cu doctorita, ea m-a cusut, ea s-a ocupat de tot, dar la ce bun daca pentru copil nu s-a facut nimic? Viata oricum imi fusese distrusa. Nu puteam sa dorm seara, auzeam copii, plangeam intr-una. Ei mi-au spus doar ca banuiau ca fusese o dezlipire de placenta si ca asta fusese cauza decesului. Dar era doar o banuiala. Nu mi-au dat-o nicio secunda sa o tin in brate, au dus-o direct la morga. Din pacate nici acasa nu m-au lasat sa o tin macar un pic in brate sub pretextul ca i se facuse necropsia si ii curgea sange din capusor. Cu durere in suflet spun ca nu mi-am tinut papusa, caci era un inger de copil, in brate, nici macar moarta. Cu greu m-am putut desparti de ea, din cauza durerilor n-am putut merge la cimitir asa ca durerea a fost si mai mare.
Acum m-am documentat foarte mult pe internet in legatura cu ce mi s-a intamplat, si totusi am constatat ca copiii traiesc chiar daca placenta s-a dezlipit. Mai ales a mea ca trebuia sa iasa. Faptul ca doctorita mi-a provocat sarcina, eu nu fumez, nu beau, tensiune n-am facut, ma face sa ma intreb in continuare ce s-a intamplat de fapt atunci. De ce stia si alt medic ca ea urma sa-mi provoace nasterea? De ce nu a vrut sa-mi faca cezariana? Am citit ca aceasta dezlipire brusca de placenta se declanseaza odata cu nasterea. Deci daca imi facea cezariana astazi fetita traia. De lucrul asta m-au asigurat si alti medici. La necropsie i-au zis sotului ca nu stiu nici ei ce s-a intamplat , ca era un copil perfect sanatos. Asa ca numai Dumnezeu stie....

As vrea sa stie acolo unde este ea, ca mamica si taticul ei o vor iubi toata viata, si ca le pare rau ca n-au putut face mai multe sa fie in viata. Din pacate nu a depins de noi. Eu mi-as fi dat si viata pentru ea si am ramas cu durerea ca n-am putut strange in brate acel ingeras nici macar o secunda.

Dormi in pace suflet bland si sa nu ne uiti acolo unde esti. Noi nu te vom uita niciodata!!! Te vom iubi mereu!!!




yubytyka
publicat la 04.05.2007 (3943 citiri)