";

 Intamplari despre stele


Nastere baietel mort in saptamana 40

clodya



Sunt o mamica sfasiata de durere: baietelul nostru drag, iubit si mult-asteptat, care urma sa fie botezat Petre Valentin Gabriel, a murit in burtica cu 2 zile inainte de a se naste! In noaptea de 21 spre 22 octombrie au inceput contractiile, dimineata l-am sunat pe dr. si am plecat fericita la spital cu gandul ca voi naste, cu bagajul dupa mine in care aveam pampersi, servetele umede si crema bepantene pt copilas... M-a consultat, m-a intrebat daca am pierdut lichid (nu pierdusem), si m-a ascultat cu "palnia". Mi-am dat seama ca e ingrijorat, iar zambetul a inceput sa mi se stearga de pe fata... M-a dus la un ecograf, erau mai multi doctori in jur, traiam un cosmar si refuzam realitatea: nu se mai aude inimioara baietelului nostru! Am refuzat sa cred, nu am putut nici sa plang, ma gandeam ca ecograful e defect, ca totul e un vis urat, am intrat in stare de soc, ma rugam la Dumnezeu sa faca o minune. Dar n-a facut! Dumnezeu - de care am incercat sa ma apropii pe toata perioada sarcinii, promitandu-i ca o sa facem tot posibilul sa fim niste parinti buni si sa dam o educatie religioasa baiatului nostru inca din copilarie (am evitat sa concepem bebelusul in zile de post pt ca asa ne spusese un preot, ne-am rugat mult si eu si sotul si am dat la biserici numeroase acatiste pentru sanatatea copilasului) - Dumnezeu ne-a dat o palma extrem de dureroasa, luand la El acest sufletel nevinovat, smulgandu-l de la mama si tatal lui care il iubeau cu ardoare, pupandu-l in fiecare seara de "noapte buna", jucandu-se si vorbind cu el in burtica, punandu-i sa asculte muzica antrenanta sau clasica ori cantece de leagan… A trebuit sa nasc natural, sa trec prin chinurile facerii stiindu-mi copilasul mort, sa simt cand iese din pantec fara sa aud nici un scancet, doar plansul meu cand m-am prabusit pe pat hohotind, fara sa am curajul sa-mi privesc copilul mort, dupa ce 9 luni l-am iubit si l-am asteptat cu emotie si nerabdare, sa-l strang in brate, sa-l pup, sa-l alint, sa-l mangai, sa-l vad cu cine seamana, sa-i dau sa suga. Am ramas cu laptele in sani si a trebuit sa-l opresc cu medicamente, cu inima pustiita , cu sufletul gol… De ce ni s-a intamplat noua, de ce se intampla astfel de tragedii in lume? Initial datorita socului am lasat micutul la spital, spre a fi incinerat, dar dupa 3 zile ne-au cuprins remuscarile si sotul si-a luat inima in dinti si s-a dus sa-si ia baiatul… (era atat de mandru ca are baiat, ca o sa-l botezam Gabriel – ca si pe el – si ca, pe deasupra, va fi tot scorpion, ca si el… isi imagina cum o sa-i cumpere masinute si se vor juca amandoi, mi se rupe sufletul…) A plans in hohote cand l-a vazut la spital, cum il imbracau asistentele ca pe o papusica mica, neinsufletita, punand in sicriul mic ce cumparasem pentru el cu atata dragoste: biberon – de la NUK, cu tetina de silicon ortodontica – cautat indelung pe site-uri in luna a noua; set de forfecuta - cu varfuri rotunjite si unghiera; pieptene si perie pentru nou-nascuti…. Acasa il asteptau patutul, cu asternuturi moi de bumbac, hainute in care mi-l imaginasem de zeci de ori gangurind si cadita de baie… Iar eu mi-am vazut fiul pentru prima si ultima data la groapa, crezand ca ma va speria ceea ce voi vedea, insa n-a fost asa (l-au tinut 3 zile in frigider, amanand autopsia, de parca ne-ar fi asteptat sa-l luam): avea o fatuca de ingeras, cu putintel par pe capsor, cu tenul alb, cu gurita intredeschisa parca tanjind dupa o gura de aer si ochisorii inchisi….inchisi pe vecie….. Nu-l voi uita niciodata, baietelul mamii iubit… Ieri ar fi trebuit sa fie ziua lui, sa-mi serbez cu bucurie si sotul si baietelul…. Si cat m-am rugat la Arhanghelul Gavril sa il ocroteasca…… In schimb, cu inima sfasiata, am mers cu flori albe la cimitir…



clodya
publicat la 09.11.2007 (2595 citiri)