";

 Intamplari despre stele


Ai venit si ai plecat fara sa intrebi



Totul a inceput ca un vis si soc in acelasi timp. In noiembrie am aflat ca sunt insarcinata desi avem sterilet. A fost un mare soc dar nu m-a gandit nici o clipa sa fac avort. M-am gandit ca daca Dumnezeu mi-a dat acest copil are el un plan si am stiut ca totul va fi bine. Ma stresam cu steriletul si ma gandeam sa nu ii faca ceva rau la bebe. am mers sa imi scoata steriletul dar nu au putut face asta si intr-un fel am fost mai linistita pt ca daca il scotea exista riscul sa il pierd si pe bebe. Deja ii vazusem cum ii batea inimioara, devenise o parte din mine si o parte din viata noastra. I-am spus si Mirunei, ca va avea o surioara sau u fratior si ea incepuse sa vorbeasca despre "bebe al nostru." are ea numai 3 ani dar intelesese despre ce este vorba.
Totul a mers bine, ecogarfiile aratau ca bebe se dezvolta normal. nu era nici o probleme. Pe 12 februarie am aflat ca bebe ese fetita si am simtit o fericire imensa cand ne-a spus asta. miruna avea sa aiba o surioara, aveau sa fie impreuna si sa se sprijine mai tarziu in viata daca va fi nevoie.
Totul era bine, i-am pus si nume, Eve Marie. asteptam sa treaca timpul si sa vina iunie sa nasc.
Dar nu era chiar asa de simplu. duminica a inceput sa imi curga un fel de sange, fosrte ciudat, mai mult maroniu decat rosu, cu o consistenta diferita de a sangelui. Luni am mers cu sotul meu la urgente. Super doctorii au zi ca totul e ok, poate e ceva infectie, mi-au facut analize si au zis sa sun joi dupa rezultate. am plecat bucurasa acasa, pt ca nu era nimic serios si ma gandeam ca dupa un tratament cu antibiotice totul va fi ok pt bebe.
Marti am stat acasa, nu prea ma simteam bine, am stat mai mult in pat c ma gandeam ca asa e mai bine. pe seara au inceput niste dureri ciudate dar am zis ca infectia o fi de vina.
Miercuri am decis s ma duc din nou la spital pt ca imi curgea mai mult dar aceeasi consistenta. mi-au facut iar eco, totul era ok cu bebe au zis ei. dar au mintit bineinteles. un doctor a a vut pana la urma curajul sa imi zica ca bebe deja se intorsese cu capul in jos, desi avam numai 21 de sapt si ca dupa cum arata s-ar putea sa il pierd pe bebe in acea seara. Parca mi s-a rupt ceva in mine, nu am vrut sa cred, eram asa de disperata. pana la urma am inceput sa ced ca asta se va intampla pt ca a inceput sa imi curga sange rosu. nu mi-au dat nici o pastila nimic. se pare ca nu mai era cale de intoarcere. Durerile mele erau de fapt contractii dar eu nu am vrut sa ma gandesc ca asta ar putea fi, creierul meu refuza sa creada asta. l-au ascultat iar pe bebe si inima ii batea, saracutade ea. s-a luptat cat putut dar ceva fost mai puternic decat ea.
A urma o noapte groaznica, cu dureri fizice si sufletesti. incepusem dea sa nasc. Eram amandoi asa de speriati dar nu am incetat sa credem ca totul va fi ok. atunci nici nu mai stiam ce vreau. imi vroiam bebita sa fie bine, sa lupte si sa stea acolo unde ii era locul, dar in acelasi timp staiam ca asta nu se va intampla. hemoragia era tot mai mare si disperarea noastra la fel. dupa miezul noptii am rugat-o pe moasa sa ii asculte iar inimioara, macar sa stim... nu i-a mai gasit pulsul. deja ne parasise, fara sa ne intrebe daca si noi vrem acelasi lucru...
Am simtit cum ceva se rupe in mine dar tot nu puteam sa cred ca e adevarat. m-am mai chinuit un pic si pana la urma a iesit afara dra nu a mai putut vedea lumina, nu ne-a putut vedea pe noi, nu ne-a mi simtit, era asa de tacuta si de micuta dar era perfecta.... am tinut-o in brate amandoi si am mangait-o, am sarutat-o, era puiutul nostru mic, care a plecat inainte de vreme. atat cat am putut sa o imbratisam am fost fericiti si sunt clipe pe care nu le vom uita niciodata. macar am tinut-o in brate, am vazut cum arata, luptatoarea noastra mica.
Eram asa de dezorientati, nu puteam crede ca se intampla cu adevarat. dar asta era cruda realitate. a venit un peot si a dat-o cu apa sfintita si sper din suflet ca este acum un mic ingeras, ca ne vede de acolo de sus si ca stie si simte ca o iubim si ca nu o vom uita niciodata.
M-am gandit de ce mi-a luat-o Domnu sau de ce mi-a mai dat-o daca asta era planul lui?
am avut-o pt 5 luni de zil si ne-a fericit atata cat a fost. a lasat in urma numai durere si un suflet care nu va mai fi intreg niciodata. miruna e minunata si ma ajuta sa trec peste fiecare zi prin zambetele ei, dar un loc acolo va ramane mereu gol.
Asta a fost povestea noastra si a lui Eve Marie, Bubu a noastra cum ne placea sa o alintam. Acum o cheama Ioana pt ca asa se numesc copii care mor nebotezati. indifernt de nume vreu sa cred ca e un mic ingeras si ca este fericita acolo sus.
Te iubim printesa mica si nu te vom uita niciodata.





nicoleta30
publicat la 08.03.2008 (2713 citiri)