";

 Intamplari despre stele


Ar fi trebuit sa fie primul nostru copil..

diabella



Emotia primului test de sarcina a fost atat de intensa incat am ramas fara glas.Acele doua liniute rosii au reusit sa ne umple de fericire pe mine si pe sotul meu.Motivul?Deja noi ne gandeam sa consultam un specialist in infertilitate deoarece eforturile noastre nu aveau nici un rezultat,asa ca va dati seama cata fericire se instalase in inimile noastre in acel moment.A doua zi am mers la doctor,mi-a spus ca sarcina are 6 saptamani si ca totul e normal.Fiind prima sarcina m-am documentat serios asupra tuturor eventualelor probleme ce ar fi putut sa apara si il bombardam pe doctor cu tot felul de intrebari.Mi-am schimbat radical stilul de viata,cafeaua,junk-food`ul,stresul nu mai existau pentru mine,ma concentram asupra bobitei de viata din interiorul meu.Ma simteam asa de speciala cand impartaseam vestea ca sunt insarcinata,parca eram singura femeie de pe pamant pe cale sa devina mamica,cunoasteti si voi sentimentul.
Totul a fost frumos pana in ziua aceea blestemata,7 iulie 2007,cand din bobita mea nu a mai ramas nimic.Veneam de la supermarket,seara si dupa ce am urcat in casa m-am dus la baie si am vazut o sangerare abundenta.Sotul meu lucra in tura de noapte si eram singura acasa.stiam ca asta e unul dintre semnele prevestitoare de rau la o sarcina asa ca nu am mai stat pe ganduri si am plecat direct la spital.pe drum,conduceam si imi faceam tot felul de scenarii.La spital o doctorita care nu avea nici un chef de consultatii m-a urcat pe masa si mi-a spus pe un ton plin de nepasare ca am pierdut sarcina .Am simtit cea mai mare disperare,eram singura intr-un spital rece si urat si ceea ce aveam mai de pret imi fusese luat intr-o clipa.a trebuit sa raman in decorul acela inca 24 de ore pentru chiuretaj si curatarea uterului.Simteam ca nu mai am vlaga,plangeam tot timpul.sotul meu a venit a doua zi si din greseala a urcat cu liftul la et 4 la maternitatea (eu fiind la 3) si cand a vazut atatia bebelusi acolo nu s-a mai putut abtine si a izbucnit in plans.A fost greu sa ne revenim,sa anuntam toate cunostiintele de acest eveniment tragic si mereu imi dau lacrimile cand imi amintesc de perioada aceea.
A fost un pui mic,avea numai 10 saptamani,unii imi spuneau ca nici nu se poate considera un copil o sarcina asa mica,asa ca nu ar trebui sa existe suferinta din cauza pierderii dar numai o viitoare mamica stie ca sentimentul matern il ai de la primele 2 lini rosii si de la prima ecografie,cand vezi punctul ala negru de 2 cm si stii ca e copilul tau,sange din sangele tau.bobita mea s-a dus,dar amintirea primului meu sentiment de mama va ramane si daca Dumnezeu ma va ajuta voi experimenta pe deplin acest sentiment candva.



diabella
publicat la 03.04.2008 (2097 citiri)