· articole
· intamplari

Anul şcolar 2011-2012 va avea mai puţine vacanţe



Anul şcolar 2011-2012 va avea mai puţine vacanţe, dispărând aceea dintre semestre, în schimb vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară, două în loc de una, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.



Semetrul întâi al anului şcolar 2011-2012 începe luni, 12 septembrie, şi se finalizează în 23 decembrie 2011. În acest interval va fi o vacanţă pentru ciclul primar în intervalul 22 - 30 octombrie. Vacanţa de iarnă începe în 24 decembrie 2011 şi se încheie în 15 ianuarie 2012, având astfel trei săptămâni, a explicat ministrul Daniel Funeriu.

Semestrul al II-lea începe, luni, 16 ianuarie 2012, şi se încheie în 22 iunie. Vacanţa de primăvară va fi în intervalul 7 - 22 aprilie, după care semestrul continuă până în 22 iunie. Vacanţa de vară durează din 23 iunie până în 9 septembrie.

Potrivit ministrului Educaţiei, anul şcolar 2011 - 2012 are un număr egal de zile ca şi anul şcolar în curs. Decizia privind modificarea structurii anului şcolar a fost luată împreună cu partenerii de dialog.

Ministrul Educaţiei şi-a exprimat dorinţa ca această structură a anului şcolar să nu se modifice periodic dar a arătat că ar putea apărea unele ajustări pentru anul şcolar viitor. Mi-aş dori să rămână această nouă structură, dar ar putea apărea unele modificări prin noul curriculum, a precizat Funeriu.

O săptămână de şcoală altfel înainte de vacanţa de primăvară
Noua structură a anului de învăţământ 2011 - 2012 va mai avea ca noutate o săptămână intitulată Şcoala alfel, prevăzută înainte de vacanţa de primăvară, în care vor putea fi organizate activităţi extracurriculare şi extraşcolare.

Înainte de vacanţa de primăvară va fi o săptămână intitulată «Şcoala alfel», iniţiativă la propunerea secretarului de stat pentru învăţământ preuniversitar, Oana Badea. În acest interval au loc fazele naţionale ale olimpiadelor pe discipline. Unii elevi participă la olimpiade. În această săptămână va fi organizat un set de acţiuni specifice, a mai spus ministrul Educaţiei.

Ministrul a precizat că timpul din această săptămână va fi dedicat activităţilor extraşcolare şi extracurriculare, derulate conform unui orar special elaborat de fiecare unitate de învăţământ după ce vor fi consultaţi elevii, cadrele didactice şi părinţii. După aprobarea de către consilul de administraţie a programului «Şcoala altfel», programul va deveni obligatoriu pentru şcoala respectivă. Şi numărul de ore care va fi acoperit de acest program va fi cel puţin egal cu numărul de ore aflat în orarul obişnuit, a adăugat ministrul Cducaţiei.

În săptămâna Şcoala altfel vor fi organizate activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, activităţi de educaţie pentru cetăţenie democratică, pentru promovarea valorilor umanitare, inclusiv voluntariat, caritate, implicarea în viaţa activă în societate, responsabilitate socială, relaţii de comunicare. Elevii vor mai putea participa la activităţi pentru sănătate şi stil de viaţă sănătos, inclusiv referitoare la siguranţa pe internet, dependenţă de calculator, activităţi de educaţie ecologică şi de protecţia mediului, respectiv cele care ţin de colectare selectivă, economisirea energiei şi energii alternative. De asemenea, vor putea fi organizate activităţi de educaţie rutieră, pază pentru stingerea incendiilor, educaţie pentru reacţii corecte în situaţii de urgenţă.

Este vorba de o săptămână nou introdusă în programa şcolară, care se va axa pe activităţi extracurriculare şi extraşcolare. A fost elaborat un ghid pentru desfăşurarea acestei săptămâni care va fi adoptat odată cu ordinul de ministru care prevede structura anului şcolar, a precizat Funeriu.

Sursa : edu.ro si gandul.info.



"Anul şcolar 2011-2012 va avea mai puţine vacanţe" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre legislatie:
NORME de aplicare a O G nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 3
voturi 8


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent