· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Împărăţia Copilăriei


dedicată fiului meu Vlăduţ şi nepoţicăi mele Evelina




Undeva departe, la o margine de sat, se înalţă mîndră casa bunicilor Evelinei şi Vladuţ, o casă mare cu geamuri largi şi luminoase, în care domneşte cu drag bucuria de a trăi. Ea păstrează minunatul miros de gutui şi busuioc, o aromă dulce a copilăriei. La ţară, la bunici, e extraordinar de frumos şi interesant. Micuţii au parte de libertate in ceea ce priveşte cunoaşterea lumii şi exploararea noului. Falnica pădure care se învecinează cu satul îşi revarsă în totalitate farmecul asupra împrejurimilor şi nu contează de e iarnă, primăvară, vară sau toamnă, fiindcă natura îşi spune întotdeauna cuvîntul, prin foşnetul frunzelor, legănatul ramurilor, zumzetul albinuţelor, trilul păsărelelor...
Copiii iubesc acest sat cu oameni mărinimoşi şi harnici, casa primitoare, pădurea tainică, îşi adoră bunicii care le dăruiesc clipe de neuitat şi care-i ghidează răbdător spre adolescenţă. Cea mai aşteptată zi a lor rămîne a fi sîmbata , cînd bunicii coc plăcinţele cu poalele-n brîu. Bunica e o femeie micuţă, cu zîmbet blînd , îngăduitoare, care preferă înainte de pupicii de noapte bună să-şi alinte nepoţeii cu poveşti, in care sunt Feţi-Frumoşi, Ilene Cosînzene, dragoni, zgripţuroaice, pînă cînd micuţii se lasă purtaţi prin minunata lume a basmelor. Se văd în visele lor luptînd cu vîrcolaci, balauri fioroşi şi alte simboluri ale întunericului spre a salva lumea de forţele malefice. Ei ştiu ca binele învinge întotdeauna răul şi asta îi face neînfricaţi. Bunelul, un bărbat înalt şi impunător, o duce nemaipomenit cu depănatul snoavelor, îi face să rîdă pînă la lacrimi, dar ceea ce nu vor uita ei niciodată e buzunarul lui fermecat, de unde izvorăsc la nesfîrşit bomboane, biscuiţi, turte dulci, mere, nuci şi alte mici delicii. În preajma lui, Vladuţ şi Evelina nu se tem de nimeni şi de nimic.
Vacanţele petrecute la ţară îi înviorează, le aduc purpur în obrăjei şi le dăruiesc amintiri de neuitat. Vlăduţ e un băieţel ager, isteţ, plin de energie şi de viaţă, un ştrengar cu bucle aurii şi ochi albaştri strălucitori, un admirator înrăit al adevarului. El îşi iubeşte părinţii, bunicii, unchii, mătuşele, nanii şi nu in ultimul rînd pe verişoara lui, Evelina. Ea e o fetiţă dulce de tot, cu păr bălai lucitor, ochi ca seninul cerului, buze trandafirii şi zîmbet angelic, e doar cu un an mai micuţă decît Vlad şi, deci, se potrivesc perfect la făcut pozne una după alta, care mai de care mai năzdrăvane.
Aici, ei au prieteni credincioşi: căţeluşul Pufuleţ, uriaşul nuc din grădină, rîndunelele care îşi au sălaşul sub streşina casei...Zile întregi cutreieră pădurea în căutarea frumosului şi aventurii, culeg fragi delicioşi , floricele înmiresmate, se tolănesc încîntaţi prin iarba înaltă, urmăresc zborul păsărelelor, se urcă în copacii umbroşi să admire satul cuibarit la poalele dealurilor, se zbenguiesc cu ieduţii, îi ciufulesc alba steluţă din frunte a lui Bujurel, îşi ajută bunicii în gospodarie, ducînd gîştele la păscut şi raţele la baltă.
Într-una din dimineţi, după ce mîncară prăjituri gustoase cu lăptic, au ieşit in curte să dea bineţe soarelui. Mare le-a fost uimirea cînd au observat că Pufuleţ nu le-a ieşit in cale dînd din coadă prieteneşte ca de obicei. Ei l-au căutat peste tot, dar în zadar. La început au crezut că căţeluşul se joaca de-a v-aţi ascunselea, însă pe la amiază, istoviţi de căldura verii şi îngrijoraţi de dispariţia amicului lor, s-au refugiat la umbra Nucului -Rotat sa se sfatuie cu el ce e de făcut. S-au întins pe iarba moale, scaldîndu-şi privirile în frunzişul des şi urmărind jocul vioi al razelor de soare...
Îngîndurat , Vlăduţ îşi întrebă prietenul:
--Dragă Nucule, îl căutăm pe Pufuleţ, dar nu-l putem găsi, tu nu ştii nimic de el?
Bătrînul copac le răspunse legănîndu-şi ramurile:
--Scumpii mei, în zori mi-a şoptit vîntul cîte ceva. Se zice că Zgripţuroaica-cea-Răutăcioasă l-a răpit, are nevoie de cineva care cunoaşte imaginaţia , sufletul şi dorinţele celor mici, ca sa poată folosi vrajitoria ei bazată pe o fiertură din ierburi şi rădacini amare. Ea vrea să subjuge şi să stăpînească minunata Împăraţie a Copilăriei. A hotărît că Pufuleţ e cel mai potrivit pentru aceasta , fiindcă a crescut împreună cu voi.
--Şi ce putem face in cazul acesta? întrebă Evelina indignată.
--Trebuie sa plecaţi la drum, doar cineva cu inima curată poate salva Împărăţia Copilăriei şi pe Pufuleţ inclusiv. Nu aveţi timp de pierdut, caci Zgripţuroaica -cea-Răutacioasă deja îşi trimite vîrcolacii şi liliecii în visele micuţilor, le răpeşte liniştea interioară, le distruge mirificul clipelor, îi plimba prin neant şi întuneric, speriindu-i. O veţi găsi la Mlaştinile-Ucigaşe, acolo îşi are sălaşul. Dar mai întîi de toate, primiţi acest cadou, Nuca-de-Smarald, prin strălucirea ei vă va călăuzi drumul, luminînd în noapte ca o torţa. Vă voi aştepta să vă întoarceţi cît mai curînd, drum bun.
Evelina şi Vlăduţ îi mulţumiră bătrînului prieten, luară darul preţios şi se porniră spre casa învăluită -n ceaţa deasă a Zripţuroaicei.
Merseră cît merseră, peste dealuri, peste văi, pînă ajunseră la marginea Codrului-de-Basm, care se întindea cît vedeai cu ochii în zari. Vlăduţ şi Evelina porniră entuziasmaţi spre inima lui, pe o cărăruşă îngustă, care şerpuia printre copacii seculari. Înaintînd, simţiră răcoarea lui şi se lasară cotropiţi de frumuseţea din jurul lor. Deodată , le ieşi in cale o căprioară, care le zise:
--Bună ziua, ştiu incotro mergeţi. Apreciez dorinţa voastră de a vă salva Împărăţia şi amicul, dar mai aveţi de făcut drum lung şi de luptat cu piedicile care vor apărea. Rîul-Înţelept vă aşteaptă, vrea să vă ajute. Eu vă voi călăuzi prin codru, dar vă rog să-mi daţi ascultare. Zgripţuroaica-cea-Răutacioasă va încerca să vă ispitească, în cale vă vor apărea mii de fluturaşi
sclipitori şi floricele înmiresmate, dar voi va trebui să mă urmaţi doar pe mine. Ea doreşte ca voi să vă rătăciţi şi să uitaţi de scopul propus.
Zicînd toate acestea, porniră la drum. Cît ai bate din palme, în jurul lor îşi făcură apariţia o mulţime de fluturaşi cu aripi aurii lucitoare, încercînd să-i ademenească pe copii în joc. Cărăruia era încununată de boboci cu petale multicolore, care te îmbătau de atîta miros înnebunitor. Evelina şi Vlăduţ ar fi vrut să alerge prin iarba înaltă, să culeag floricele pentru bunici, dar ştiau ca daca vor face aceste lucruri Împărăţia Copilariei va fi distrusă, iar Pufuleţ va deveni un mostru fără inima, care nu va mai putea iubi şi proteja.
Către seară, ajunseră pe malul drept al Rîului-Înţelept. Acolo îi aşteptau veveriţe, iepuraşi, ursuleţi şi alte vieţuitoare ale Codrului-de-Basm, care i-au servit cu mure, fragi, miere, ca să prinda puteri, căci îi aştepta drum lung şi obositor. Copiii erau vrăjiţi de apa cristalină care se rostogolea grăbită spre mare, de jocul razelor de Lună care se reflectau în undele argintii şi foarte mulţumiţi că au rezistat ispitei de a culege flori şi de a alerga dupa fluturaşi, astfel învingînd una din piedicile Zgripţuroaicei.
Dupa acest scurt popas, Rîul -Înţelept le vorbi:
--Mă bucur să vă întîlnesc, tot Universul ştie de intenţia voastră de a aduce pacea interioară în Împărăţia-Copilăriei şi de lupta pentru prietenie. Este un gest nobil şi deaceea vreau sa va ajut. Copilaria e inocentă şi încăntătoare, nu trebuie distrusă. Zgripţuroaica-cea-Răutăcioasă a auzit de voi şi a întemniţat Steaua-Căzătoare în interiorul Stîncii-Vrăjite. Ea vrea să vă zădărnicească drumul
şi să vă determine să renunţaţi, dar noi toţi credem în reuşita voastră. Stînca-Vrăjită se află pe Insula-Tainică din Marea -Învolburată. Urcaţi pe aceasta Frunză de stejar, primită în dar de la Codrul-de-Basm. Doar Steaua-Căzătoare vă poate indica ce aveţi de facut in continuare. În drum spre mare va trebui să daţi dovadă de curaj, caci Zgripţuroaica va trimite un întuneric des, voi va trebui să-l ignoraţi, să nu vă fie frică, caci Îngeraşii păzitori vă vor fi alături.
Micuţii îi mulţumiră pentru sfaturile preţioase, îşi luară rămas bun de la vieţuitoarele Codrului-de-Basm şi cu paşi hotarîţi se urcară pe frunză.
Treptat, se lasă o noapte întunecoasă care le dadea fiori de groază. Evelina şi Vlăduţ au hotarît ca a venit timpul să folosească puterea Nucii-de-Smarald. Au scos-o din buzunarel şi imediat întunericul s-a risipit. Atunci micuţii au inţeles cît de preţios a fost darul Nucului-Rotat... Apele Rîului-Înţelept îi duceau alene în continuare şi ei şi-au amintit cu drag de braţele bunicuţei, de Ingeraşii Păzitori...
Ajunşi pe mare, simţiră bucuria ei prin dansul pescăruşilor şi al delfinilor. Valurile preluară matern copii, călăuzindu-i spre insula muntoasă şi singuratică. Lasîndu-se purtaţi ore in şir de pe o creastă pe alta, iată că intr-un sfîrşit văzură Insula-Tainică, în mijlocul căreia se afla întemniţată Steaua -Căzătoare.
Atunci Frunza-Uriaşă le şopti:
--Acuş, în apropierea insulei, Zgripţuroaica va trimite un vînt puternic peste mare. Eu voi face tot posibilul să nu mă abat din drum, dar voi va trebui să daţi dovadă de dîrzenie. Cum vom atinge malul , totul se va potoli şi iar va fi linişte.
Nici nu sfîrşi bine Frunza de vobit, că iată calvarul incepu...Valurile uriaşe se zbăteau furioase, iar stropii reci îi loveau fără milă. Vladuţ şi Evelina se străduiau să înfrunte cu demnitate noua încercare de ai distruge a Zgripţuroaicei. Deodată, o rafala de vînt o smulse pe Evelina de pe Frunza de stejar. Vlăduţ abia reuşi să o prindă de mîna.
--Vlăduţ, ajută-mă, simt ca degetele imi lunecă, nu vreau să devin hrană pentru peşti! striga printre larimi fetiţa.
Cu greu, într-un sfîrşit el o ridica, luptîndu-se cu picaturile ca de gheaţă şi cu vintul turbat.
Zările începură să se limpezească şi micuţii îsi dădură seama că au ajuns la mal. Cînd coborîră, cerul era plin de luminiţe arzînde, iar in mijlocul lor strălucea Luna-Argintie. Verişorii îi mulţumiră cu respect Frunzei-Uriaşe pentru ajutor , încurajare şi vroiau să-şi continuie drumul, dar din întinsul de ape răsări Delfinul-Zglobiu care le zise:
--Pentru mine e o bucurie să vă întîlnesc, Împărăţia Copilăriei nu mai e cum a fost, grăbiţi-vă. Zgripţuroaica -cea-Răutăcioasă a vrăjit lanţurile Stîncii şi doar Orhideia -de-Rubin e in stare să le destrame. Ea se afla in Prapastia -Neagră, în partea stîngă a Insulei.
Zicînd toate acestea , le ură succes şi disparu în valuri.
Evelina şi Vlad merseră ore in şir pană ce ajunseră in sfîrşit. Erau obosiţi, cu hăinuţele încă umede, dar fericiţi ca au parcurs aşa drum lung cu bine.
Prăpastia -Neagră era înfiorătoare, părea gură larg deschisă a Pămîntului. Undeva, în adîncurile ei, se vedea sclipind Orhideia -de-Rubin. Era nemaipomenită, de o fineţe rară, era cea mai frumoasă floare vazută de ei pînă atunci.
--Vai, ce minunată e! exclamă Evelina.
--Adevărat, dar cum să ajungem la ea? intrebă Vlăduţ.
Pescăruşul- Vioi, care auzise discuţia lor le zise:
--Vreau să va ajut să obţineţi Orhideia-de-Rubin, e cu adevărat necesară pentru a distruge vraja lanţurilor, le zise el şi se avintă în Prăpastia-Neagră. O lua în cioc şi vru să se întoarcă la copii, dar pe la jumatatea de cale, pescaruşul se simţi prins intr-o plasă. Pasărea se zbătea să se elibereze, el nu vroia să fure din preţiosul timp. Vlăduţ hotărî să coboare în bezna hăului, apucîndu-se de o liană şi porni, deci, in ajutor. Pietrele lunecau căzînd în adîncuri...ea era ameţitoare. Intr-un tîrziu, Vlad ajunse lîngă pescăruş, se chinui pînă reuşi să desfacă plasa . Luă cu grijă Orhideia -de-Ruibin şi o puse în buzunaraşul de lîngă inimă. Baiatului îi tremurau mînile şi picioarele de atîta incordare, dar avea doar un pic să ajungă la mal, lîngă Evelina. Prăpastia-Neagră era lacomă şi duşmănoasă, dar asta nu-l înspaimîntă pe copil.
După ce reuşi să urce, micuţii îi mulţumiră noului lor prieten şi porniră spre Stînca-Vrăjită. Copii păstrau cu sfinţenie Nuca-de-Smarald, care ii călăuzea de la începutul drumului şi Orhideia-de-Rubin, care era unica salvare a Stelei-Căzătoare. Ajunşi la Stînca -Vrajită, vazură că din interiorul ei răzbat mii de raze luminoase. Lanţurile grele de fier o înconjurau ostil. Stînca era enormă, singuratică, înnegrită de furtuni şi acoperită cu muşchi. Micuţii semănau cu nişte buburuze pe lîngă ea. Ei atinseră lanţurile uriaşe cu Orhideia- de -Rubin, care se destramă odată cu vraja. Incepu un cutremur îngrozitor pe îtreaga Insulă-Tainică , vieţuitoarele ei erau speriate, agitate; marea era tulburată şi ea. Toţi aşteptau miracolul. Stînca se desfacu cu putere, împroşcînd totul in jur cu pietre uriaşe. Vlăduţ şi Evelina fugiră cît putură de departe de acest loc. Deodată, din interiorul acestui haos răsari Steaua-Căzătoare, un adevarat buchet gigant de raze lucitoare, o armonie de spectre de lumina, o adevarata, o nemaipomenita stea.
Ea le mulţumi si adaugă: -- Acum e rîndul meu să vă ajut dragi amici. Am auzit glasurile pămîntului care se minunau de curajul vostru şi de dorinţa voastră de a salva Impărăţia Copilăriei, de a vă avea din nou prietenul alături. Pentru a o învinge pe Zgripţuroaică aveţi nevoie de Diamantul-Purpuriu, care se află in castelul-Fantomă de pe Luna. El poate fi văzut doar de cei cu sufletul neprihănit, cu inima buna. Acolo, in interiorul lui, pe masa de lînga geamul împodobit cu flori de busuioc este cutiuţa din lemn de abanos. Deschizînd-o, veţi deveni posesorii Diamantului-Purpuriu. Eu ma ofer să vă duc pe Luna-Argintie, dar vă rog să-mi daţi ascultare. Castelul -Fantomă e plin de stafii urîcioase, însă ele nu au nici o putere, vor dori doar să vă sperie, să vă facă să plîngeţi, să vă îngroziţi, voi va trebui să vă urmaţi drumul şi să luaţi Diamantul-Purpuriu. Aşa copii şi-au inceput călătoria printre stele. Erau uimiţi de magnificul peisaj pe care li-l oferea Universul. Cerul era împresărat de mii de licurici, era ceva nemaiîntalnit de ei pînă atunci. Vlăduţ şi Evelina îşi rătăciau privirile printre aceste nestemate ale nopţii. Ei se simteau cei mai fericiţi că li s-a incredinţat această misiune de salvare şi-şi doreau din tot sufletul să nu-şi dezamagească prietenii. Pe Luna -Argintie era un tablou şi mai zguduitor de emoţionant. Totul era acoperit cu Nisip-de-Aur. Cît vedeai cu ochii era un deşert sclipitor. Castelul-Fantomă li se înalţă falnic, într-o aura de raze. Evelina şi Vlăduţ coborîră, iar Steaua-Căzătoare le promisese că-i va aştepta pînă se întorc, ca mai aveau de făcut drum lung. Micuţii începură să urce treptele netede ca oglinda ale Castelului-Fantomă. Avea pereţii, acoperişul bătut cu nestemate. Ajunşi in faţa uşilor, ele se deschiseră în semn de respect. Văzură un salon mare, împodobit cu flori de aur şi argint, doar undeva, într-un colţ, se vedea busuioc. Acolo era masuţa pe care se afla cutiuţa din lemn de abanos cu preţiosul Diamant-Purpuriu. Deodată, Castelul -Fantomă se umplu de stafii , care de care mai înfiorătoare, ele se mişcau fulgerător, înconjurîndu-i şi repezîndu-se spre ei, ţipînd asurzitor şi imitînd urletele a fel de fel de animale. Evelina şi Vlăduţ simţeau cît de repede le băteau inimioarele, dar imediat işi amintiră de sfaturile Stelei-Căzătoare şi înaintară tăcut spre cutiuţa din lemn de abanos. Ei o luara, deschizînd-o şi se simţira orbiţi de strălucirea şi lumina pe care o emana Diamantul-Purpuriu. Imediat, in interiorul Castelului se facu linişte şi se auzea doar o muzică lină şi încîntătoare. Abia dupa ce îşi atinseră scopul, observară imensa masa din mijlocul castelului, o masă împărătească, îmbelşugată, unde nu lipseau placinţelele cu poalele-n brîu ale bunicii. Se înfruptară din ea şi dupa aceia hotarîră sa-şi continuie drumul. La ieşirea din Castelul-Fantomă, îi aştepta Steaua-Căzătoare, care le zise: -- Mă bucur că aţi reuşit să obţineţi Diamantul-Purpuriu, dar acum trebuie să ajungem pe Soarele-Orbitor. Acolo, in mijlocul Lacului-de-Raze, creşte Nufărul-Dalb. Albul petalelor lui e imaculat, e ca zăpada, aroma lui e îmbătătoare, iar feeria lacului e de nedescris. În această punguliţă va trebui să culegeţi polenul Nufarului-Dalb. Polenul -de-Aur are forţe magice, el poate destrăma vraja Zgripţuroaicei din Mlaştinile- Ucigatoare. Zicînd toate acestea, Steaua-Căzătoare, Vlăduţ şi Evelina porniră din nou la drum. Călătoria lor printre planete, stele, comete continua. Zîmbete nevinovate le luminau feţişoarele, se simţeau de parcă aveau aripi nevăzute. Cu toată frumuseţea încîntătoare de aici, însă li se făcuse dor de bunici, de parinţi, de casa primitoare de la marginea satului...Acolo între aştri, îşi promiseseră încă o dată, că trebuie să învingă Răul. Apropiindu-se de Soare, se simţeau tot mai fascinaţi şi mai fascinaţi. Un ocean de lumină îi îmbrăţişa, îi absorbea. Pătrunzand în interiorul lui, ei se pomeniră pe malul Lacului -de-Raze. Rămaseră muţi de frumuseţea de aici, era atîta lumină! În mijlocul apelor sclipitoare creştea magnificul Nufar-Dalb. Steaua -Căzătoare îi aşeza pe petalele acestei flori uriaşe, pentru a culege Polenul-de-Aur.
Vlăduţ şi Evelina au umplut punguliţa cu acest magic praf galben lucitor. Li se citea in ochi fericirea, erau mulţumiţi că au reuşit să facă atîtea pînă acum. Steaua-Căzătoare le zise: ---Vă felicit micuţilor, sunteţi de toată isprava. Aveţi la voi trei comori preţioase, de ele depinde victoria voastră, Nuca -de-Smarald, Diamantul-Purpuriu şi Polenul-de-Aur. Acum trebuie să vă duc pe Pamant. Pufuleţ şi Împărăţia Copilăriei vă aşteaptă. Pericolul creşte din ce in ce mai mult. Zgripţuroaica acaparează minut cu minut tot mai mult din teritoriu. Succes, trebuie să învingeţi. Cît ai bate din palme, verişorii, Vlăduţ şi Evelina, se pomeniră într-un loc întunecos si umed. Ploua mărunt, picăturile erau reci ca de ghiaţă, cerul plin de nori fioroşi, vîntul urla nebuneşte, tunetul vuia groaznic, fulgerul despica cerul. Copii erau ingroziţi, se ţineau strîns de maini, înaintand atent. Nuca-de-Smarald le lumina calea, iar Ingerasii-Pazitori îi apărau de rele. Işi dadură imediat seama că sunt in preajma casei Zgripturoaicei. -- Evelina... Vlăduţ...ii striga in şoaptă cineva, eu sunt Leul-cel-Puternic, rege peste vieţuitoarele din Codrul-de-Basm. Eram plecat intr-un Regat vecin cand aţi trecut prin Imparaţia mea...Am auzit de intenţiile voastre, sunt mîndru să cunosc aşa copii neînfricaţi şi iubitori de adevăr. Vă admir şi de aceea am hotărît să vă ajut. --Ne pare bine sa mai fie cineva cu noi aici, e un loc îngrozitor. Trebuie să ajungem cumva la casa Zgripturoaicei cît mai repede, un minut pierdut poate insemna infrîngere, adăugă Vlăduţ. --Da, dar cum? Mlaştinile rînjesc lacome la vederea noastră, abia aşteaptă să ne inghită, spuse îngrijorată Evelina. -- Eu sunt aici să vă ajut, hîrîi Leul-cel-Puternic. Aşteptandu-vă aici, am auzit vorbind şerpi, dragoni, lilieci zburători, broaşte şi alte vietaţi hidoase. Abea aşteaptă să fie stăpîni, invadînd in totalitate Împărăţia Copilăriei, se laudă de felul cum ii sperie pe cei mici, de zbuciumul pe care li-l provoacă. Am înţeles că fiertura din ierburi şi rădăcini amare e gata şi toţi aşteaptă ca ceasul să bată ora 12, miezul noptii. Atunci are de gînd să-şi îndeplinească vraja, dîndu-i lui Pufuleţ să bea din ea. Dacă asta se va intampla, prietenul vostru va deveni un monstru, un cîine dur, fioros, cu dinţi din otel, fioros, cu priviri reci, care îi va ajuta Zgripţuroaicei să subjuge Împărăţia Copilăriei in totalitate. Coroana mea regală ar putea avea puteri magice, dar ii lipseşte Diamantul-Purpuriu, de cand l-a răpit Zgripţuroaica a devenit una simplă. -- Pai noi il avem! zise incîntată Evelina. --L-am luat din Palatul -Fantomă de pe Luna -Argintie, adaugă Vlăduţ. Leul -cel- Puternic zise incîntat atunci: --Cum ii punem Diamantul -Purpuriu la loc va face iar minuni, dacă ne vom atinge de el cînd va fi la Coroană, ne vom face navazuţi şi uşori ca fulgii. Astfel vom putea trece peste Mlaştiniile-Ucigaşe, fără a ne pune vieţile in pericol şi fără a fi observaţi de cei de aici. Vlăduţ şi Evelina scoase din cutiuţa din lemn de abanos Diamantul -Purpuriu. Leul le dădu coroana lui de aur şi ei îl potriviră la locul de alta dată. Scăpără o lumină puternică şi cei trei se făcură nevazuţi. Ei îşi continuară drumul spre zarva de unde se auzeau hohote de rîs infernale, peste Mlaştinile -Ucigaşe. Apropiindu-se, văzură o casă uriaşa, cu pereţi înnegriţi de vreme si ploi. Era înconjurată de mărăcini şi întuneric. Uitîndu-se prin geam, vazură o mulţime de vieţuitoare ale maleficului: dragoni fioroşi, dinozauri zburători, vîrcolaci urîcioşi si nu in ultimul rînd, surate ale Zgripţuroaicei. Erau adunaţi toţi, pentru a sărbători victoria şi distrugerea frumuseţii din Impărăţia Copilăriei. In mijlocul lor se afla amicul celor doi verişori, caţeluşul Pufuleţ. El avea ochii planşi, plini de dezgust şi frica, dar in suflet spera că va fi salvat. Era convins că Evelina si Vlăduţ sunt porniţi in căutarea lui. Aceşti doi copii dulci ştiau a fi prieteni adevaraţi. Gîndul că va deveni un monstru înfiorator dacă ei nu reuşesc, îl îngrozea, el nu vroia să le facă rău celor mici, nu vroia să participe la distrugerea celei mai minunate împărăţii din lume, Impărăţia Copilăriei. Se apropia miezul nopţii, iar inima ii bătea din ce in ce mai puternic. Pufuleţ era îngrozit. Cei trei, Vlăduţ, Evelina şi Leul-cel- Puternic, pătrunseră cu uşurinţă în casa uriaşa a carei uşi erau larg deschise in semn de sărbătoare. Se strecurară cu mare atenţie printre aceste lighioane şi Evelina il atinse pe Pufuleţ cu Diamantul-Purpuriu al coroanei, luată de pe creştetul Leului-cel-Puternic. Scăpară o lumina orbitoare şi caţeluşul se facu nevazut... au reuşit! Încă trei minute şi Pufuleţ ar fi devenit un pion al forţelor Răului. Zgripţuroaica tuna şi fulgera, se făcu pămîntie la faţă... In salonul ei, decorat cu fel de fel de animale şi păsări împăiate, incepu panica, dezordinea, urlete nebuneşti, ţipete infernale.Toate acestea răsunau pînă departe in noapte. Pufuleţ le multumi sărind vioi şi le zise: -- Prieteni, acum e momentul să împroşcăm peste tot cu Polen-de-Aur, ceasul bate ora 12, e miezul nopţii, vraja se va destrăma. Copiii nu se lăsară aşteptaţi şi rugaţi, dar începură să arunce Polen-de-Aur, luat din Nufărul-Dalb ce creşte in Lacul-de-Raze de pe Soare. Pereţii casei uriaşe trosneau, se dărîmau peste lighioanele cele hidoase... copiii, Leul-cel-Puternic şi Pufuleţ nu puteau fi atinşi din cauza ca erau protejaţi de coroana fermecată. Vlăduţ şi Evelina se urcară pe Leul-cel-Puternic şi se ridicară spre cer, departe de locul acela blestemat. Casa semăna cu o ruina, urletele străpungeau întunericul cu putere, groaza se aşternu peste tot, Zgripţuroaicele erau furioase, ţipau înnebunite de necaz. Dar nu mai exista scăpare, vraja fusese ruptă. Mlaştinile-Ucigaşe clocoteau, fierbeau de indignare, păreau ca vor să înghită tot ce le stă in cale, se roteau intr-un vîrtej uluitor, trăgînd tot după ele in adîncurile pămîntului, in Impărăţia Intunericului. Casa dezastruoasă a fost înghiţită cu lăcomie cu tot cu vizitatorii ei groaznici şi cu tot cu stăpîna ei răufăcătoare. Incetul cu încetul zgomotul se potoli, începu să se lumineze, apăru pe cer Soarele, iar un pic mai tarziu curcubeul. In locul fioroaselor Mlaştini - Ucigaşe, acum creştea o padure frumoasă, cu poieniţe pline de floricele multicolore, de fluturaşi vioi, de izvoraşe cu ape line; căprioare, veveriţe, vulpi şi alte vieţuitoare se plimbau prin ierburile înmiresmate, reîntregind feeria acestei lumi fermecătoare. De acolo de sus, Vlăduţ, Evelina, Pufuleţ şi Leul-cel-Puternic erau uluiţi de minunaţia peisajului. Mulţumiţi că au reuşit să salveze Impărăţia Copilarie, să-şi aiba iar prietenul alături , să readucă pădurea asta magnifică in locul Mlaştinilor-Ucigaşe, să salveze Steaua-Căzătoare, hotărîră să se reîntoarcă la bunici. In drumul spre casă văzură valurile Mării- Involburate care îi salutau ridicandu-se cît mai sus spre cer; delfinii săriau vioi, pescăruşii se roteau deasupra ei in ritm de dans. Ajungînd în Codrul -de -Basm, au fost întîmpinaţi cu atîta căldură, cu atîta prietenie de vieţuitoare, încît îşi dădură seama că au o mulţime de amici. Toţi, de la mic la mare, cinsteau Biriunţa Binelui asupra Răului. Animalele dansau, copacii seculari îşi plecau ramirile in bataia vîntului parca închinandu-se, florile erau mai înmiresmate ca niciodată, Rîul-Inţelept susura o melodie plăcută, ţinindu-le isonul păsărelilor...pe cer o stea lucea mai tare ca restul, era Steaua-Căzătoare. Luna -Argintie li se arăta la toţi neştirbită, o lună plină şi zambitoare. Soarele îşi dăruia lumina şi căldura...Ciudat, dar ambii erau pe cer, rar se întîmplă aşa ceva, dar importanţa acestei sărbători era fără egal. Înainte de a se desparţi de Leul-cel- Puternic, copiii ii dăruiră pentru curajul şi ajutorul lui, Diamantul -Purpuriu. Îşi luară rămas bun de la toţi şi porniră pe cărăruşa şerpuindă a Codrului -de- Basm spre casa primitoare a bunicilor. Li se făcuse dor de bunătatea şi blîndeţea lor, de placinţelele cu poalele-n brîu, de snoavele spuse cu atîta haz, de tot ceea ce insemnă pentru ei Adevărata Copilarie... --- Evelina... Vlăduţ...! în striga cineva. Oare cine? Era bunicuţa, îşi făcuse griji pentru ei, nu-i găsea de ceva vreme, dar ,vai, nepoţeii ei cei dragi adormiseră la umbra nucului rotat din gradină, pe iarba moale... Ea îi dojeni blînd şi le zise că venise bunelul cu Pufuleţ de la coasă, dar.. în zadar. Copiii ştiau prea bine unde a fost Pufuleţ şi începură să le povestească peripeţiile prin care au trecut. Evelina le arătă nuca din manuţă, da, era una simpla, dar ea fusese de smarald, aceasta era o dovadă că anume aşa s-a intîmplat. Vlăduţ îi asigură că Împărăţia Copilăriei nu mai este in pericol, era salvată, că micuţii nu vor mai avea vise înfiorătoare, că se vor bucura doar de o lume frumoasă de basm. Pufuleţ îi susţinea, dînd prieteneşte din coadă. Bunicii se priveau cu subînţelesuri, ascultîndu-i şi întrebîndu-i detalii despre cum s-au luptat cu Răul şi ce au mai întalnit în lunga lor călătorie. Au avut un somn plăcut, ... nu?... sau poate s-a petrecut cu adevărat, cum pot avea doi copii acelaşi vis?



Daniela Tarlapan
publicat la 25.07.2009 (5947 citiri)